01/06/2026
👉👉Cinema 3D Calimani Toplita va proiecta sambata 13 iunie la ora 19:00, concomitent cu toate cinematografele din Romania, filmul FJORD, Regia Cristian Mungiu.
👉👉 Premiat pentru a doua oara cu premiul Palme d'Or la Festivalul de film de la Cannes, regizorul Cristian Mungiu spune povestea familiei Botnariu, poveste care '' se înscrie în marea tradiție a cinematografiei care analizează fracturile lumii moderne, păstrând mereu în prim-plan complexitatea naturii umane.''
👉👉Biletele se pot achizitiona, incepand de miercuri 3 iunie ora 17:00 de la caseria cinematografului‼️
A doua Palme d’Or pentru Cristian Mungiu, cu 𝐹𝑗𝑜𝑟𝑑, după cea obținută în 2007 pentru 4 𝑙𝑢𝑛𝑖, 3 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖 𝑠̦𝑖 2 𝑧𝑖𝑙𝑒.
Aproape două decenii s-au scurs între aceste două momente, confirmând nu doar o continuitate estetică, ci și o rară autoritate morală a privirii. Am citit interviul Renatei Reinsve, actrița care joacă în 𝐹𝑗𝑜𝑟𝑑, și e splendid ce spune ea acolo, tocmai fiindcă mută discuția spre atelier, spre felul în care se naște, efectiv, o 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ în filmele lui Mungiu.
Marele talent al regizorului nu stă doar în arhitectura filmelor sale, în răbdarea aproape clinică de a lăsa realitatea să-și arate singură fisurile. Stă și în ceva mai puțin spectaculos la vedere: în felul în care pare să înțeleagă că actorul nu este „materia primă“, ci centrul viu prin care filmul ajunge la adevăr. Reinsve nu descrie un regizor seducător, teatral, intoxicat de propria putere, ci un om calm, integru, atent, care nu judecă personajul și care încearcă să îndepărteze reflexul de a explica totul prin psihologie. Mungiu nu-i spune actorului: „arată-mi intenția“, „livrează-mi emoția“. Dimpotrivă, construiește un spațiu în care actorul poate exista fără să fie împins vulgar spre efect.
Și tot Reinsve mărturisește că modul de lucru al lui Mungiu este cu totul diferit de ce cunoscuse înainte: multe duble, o poezie construită fizic în interiorul cadrului, până când mișcarea devine exactă. E o formă superioară de delicatețe, de fapt. Nu delicatețea moale, decorativă, de salon, ci delicatețea severă a regizorului care știe că un artist nu trebuie „consumat“ pentru ca filmul să existe. Protecția nu înseamnă însă indulgență. Nu înseamnă să-i ceri actorului mai puțin, să-l menajezi de efort, să-i netezești asperitățile. Înseamnă să-i creezi condițiile în care poate risca fără să fie umilit, poate greși fără să fie redus la greșeală, poate deveni vulnerabil fără să fie exploatat. Actorul simte că intră într-o construcție grea, austeră, poate chiar inconfortabilă, dar nu într-o mașinărie care îl toacă mărunt.
Există regizori care „folosesc“ actorii în sensul cel mai sărac al cuvântului: îi instrumentalizează, îi storc, îi transformă în dovezi ale propriei genialități. La Mungiu, cel puțin așa cm reiese din acest interviu, raportul pare inversat: regia nu strivește prezența actorului. Cadrul nu e o cușcă, ci o cameră de rezonanță. Dubla a douăzeci și cincea nu e sa**sm tehnic, ci căutarea acelui moment de grație în care toate corpurile, toate distanțele, toate luminile sunt într-o ordine unde nu mai este nevoie de nicio altă explicație.
Un regizor mare nu e doar cel care vede mai mult decât ceilalți. Este și cel care nu uită că, între idee, film și scenariu, sunt oameni – chipuri, corpuri obosite, voci care pot tremura, inteligențe sensibile care trebuie conduse, nu confiscate. Să faci cinema înseamnă, desigur, să organizezi lumea într-un cadru. Dar înseamnă și să nu distrugi lumina și oamenii prin care lumea ajunge acolo.
Aici se află noblețea discretă a lui Mungiu: să ceară precizie fără să anuleze libertatea actorului, să urmărească forma fără să-i sacrifice ființa, să ducă actorul până la marginea fragilității fără să-l împingă în gol. Exigența, când este mare, nu are nevoie să fie crudă. Poate fi dură, lentă, nemiloasă cu impostura – și totuși profund protectoare cu omul. Iar asta este, după mine, una dintre lecțiile cele mai frumoase ale lui Cristian Mungiu: arta nu se face împotriva artiștilor, ci prin ei, împreună cu ei.
Abia aștept să văd filmul!
Până atunci, las interviul lui Reinsve în comentarii.
Și îl felicit pe Cristian Mungiu pentru tot ceea ce este el (mai mult decât pentru toate premiile meritate din plin).
🌱
P.S. Nu știu cine l-a fotografiat aici – probabil cineva din echipa filmului. Dar găsesc că a prins perfect momentul acela de tensiune și concentrare din platou: exigența care, înainte de a fi îndreptată spre ceilalți, este față de el însuși.
Întocmai cm a spus și azi-noapte, în fața publicului din sală, când i-a fost înmânat premiul.
L.E. 1: Fotografia îi aparține lui Adi Bulboacă.
L.E. 2: Nu este fotografia lui Adi Bulboacă, din spuse lui. Posibil să fie a lui Tudor Panduru, cel care semnează imaginea filmului.
🤍
