Psihoterapeut Mia Cîrjan

Psihoterapeut Mia Cîrjan Pagina brand personal Pentru mai multă inspirație, mă poți urmări pe grupurile de socializare. Te aștept cu drag, să ne cunoaștem!
(1)

Sunt Mia Cîrjan, Psihoterapeut, Psiholog clinician, Formator.
Îmi desfășor activitatea la Cabinet Individual de Psihologie M.CÎRJAN prin competențe de psihoterapie și psihologie clinică, iar ca antreprenor coordonez activitățile de dezvoltare personală pentru adulți , tineri și copii la ACTIVE POWER LIFE.

Îmi place să fiu printre oameni, mă fascinează să îi ascult, să stau de vorbă cu ei autentic

, îmi place să ajut, să contribui și să împărtășesc din toată cunoașterea mea, din experienţele mele, din perspectivele mele de viaţă.

Îmi plac ideile și cuvintele. Îmi place să creez. Îmi place libertatea mea, care vine din conștiință, din valori, din credințele dobândite prin căutarea răspunsului la întrebarea CINE SUNT și care este MENIREA MEA în această lume. Lucrez cu pasiune, sunt alături de oameni care doresc să își descopere măreția propriei ființe, să fie liberi în manifestarea propriilor alegeri și eliberarea de tot ceea ce îi îngrădește. Îmi doresc să pot ajuta oamenii să intre în contact cu ei înșiși, să devină autentici și să-și asume viața; aceasta reprezintă adevărata libertate, adevăratul potențial de împlinire.

NU ORICE OM CARE FUNCȚIONEAZĂ BINE ESTE ȘI BINEExistă oameni care se trezesc dimineața, merg la serviciu, răspund la mes...
02/09/2026

NU ORICE OM CARE FUNCȚIONEAZĂ BINE ESTE ȘI BINE

Există oameni care se trezesc dimineața, merg la serviciu, răspund la mesaje, își duc copiii unde trebuie, participă la întâlniri, își resȘi tocmai pentru că funcționează, nimeni nu îi întreabă prea des cm sunt cu adevărat.

Respectă termenele, sunt disponibili pentru ceilalți și reușesc, priviți din exterior, să își țină viața foarte bine împreună.
Uneori nici ei nu se mai întreabă.

Pentru că atunci când ai învățat mult timp să mergi înainte indiferent de ceea ce simți, devine foarte ușor să confunzi capacitatea de a funcționa cu starea de bine.
Poți să fii eficient și obosit în același timp, să fii responsabil și profund copleșit, să îi susții pe ceilalți în timp ce simți că în interiorul tău nu mai există suficient spațiu pentru tine.

Există persoane care își permit să se oprească abia atunci când corpul le obligă să o facă, pentru că până în acel moment fiecare semnal interior este trecut prin filtrul unei exigențe foarte vechi: „încă mai pot”, „nu este atât de grav”, „mai rezist puțin”, „sunt alții care au probleme mai mari”.

În asemenea momente, corpul poate începe să spună ceea ce mintea continuă să amâne, printr-o tensiune care nu mai dispare, printr-o oboseală care nu se repară doar prin somn, prin iritabilitate, prin senzația că nu mai există suficientă energie pentru lucrurile care cândva aduceau plăcere sau printr-o permanentă nevoie de a fi în mișcare pentru a nu rămâne prea mult în contact cu ceea ce se simte în interior.

Bessel van der Kolk a adus în atenția publicului felul în care corpul poate păstra urmele experiențelor pe care psihicul a învățat să le gestioneze prin adaptare. Aceasta nu înseamnă că orice stare de oboseală sau orice simptom are o cauză psihologică, însă înseamnă că merită să devenim curioși atunci când corpul începe să transmită repetat că ritmul în care trăim nu mai este sustenabil.

În psihoterapie întâlnim uneori oameni care nu vin pentru că „nu mai pot funcționa”, ci tocmai pentru că funcționează de prea mult timp fără să mai simtă că trăiesc cu adevărat în interiorul propriei vieți.

Atunci când lucrăm cu relaxarea și simbolurile, poate apărea imaginea unei case foarte bine întreținute la exterior, în care toate lucrurile sunt la locul lor, dar într-o cameră lumina nu mai este aprinsă de mult. Alteori apare imaginea unui om care poartă foarte multe lucruri în brațe și care continuă să spună că le poate duce, fără să observe că nu îi mai rămâne nicio mână liberă pentru el însuși.

Nu întrebăm imediat cm putem face omul să ducă mai eficient ceea ce are de dus, ci ne putem opri să înțelegem de ce simte că trebuie să ducă atât de mult și ce s-ar întâmpla dacă ar lăsa jos, măcar pentru o vreme, o parte din această greutate.

A fi funcțional este important, dar nu este singura măsură a stării noastre de bine.

Uneori, întrebarea care contează nu este „Mai pot?”, ci „Cum sunt eu în timp ce continui să fac toate acestea?”
Când ai fost ultima dată atent la felul în care te simți, nu doar la cât de bine reușești să îți îndeplinești responsabilitățile?
Și ce parte din tine ar avea nevoie să fie ascultată înainte să fie nevoită să strige mai tare?

mereu aproape de tine. Mia
You Power Reset

CÂTĂ PASIUNE PUI ÎN CEEA CE FACI SAU CÂT DIN TINE A MAI RĂMAS ACOLO?Septembrie ne readuce, pentru mulți dintre noi, la r...
01/09/2026

CÂTĂ PASIUNE PUI ÎN CEEA CE FACI SAU CÂT DIN TINE A MAI RĂMAS ACOLO?

Septembrie ne readuce, pentru mulți dintre noi, la ritmul obișnuit al vieții, la program, întâlniri, responsabilități, agende care încep din nou să se umple și la senzația că perioada în care timpul curgea puțin diferit s-a încheiat.

Întoarcerea la serviciu poate veni cu entuziasm, cu dorința de a începe proiecte noi și cu plăcerea reîntâlnirii cu oamenii și activitățile care ne fac bine, dar poate veni și cu acea apăsare greu de explicat care apare duminică seara sau în diminețile în care corpul se ridică din pat, iar o parte din noi ar prefera să rămână undeva în afara vieții pe care urmează să o reia.

Și poate că, înainte de a ne grăbi să intrăm din nou în ritm, merită să ne întrebăm câtă pasiune mai punem în ceea ce facem și, mai ales, ce înțelegem prin pasiune.
Pentru că pasiunea nu înseamnă să te trezești în fiecare dimineață entuziasmat, să nu obosești niciodată sau să transformi munca în centrul întregii tale identități.

Există zile în care profesia pe care o iubești te poate obosi, te poate frustra sau îți poate cere mai mult decât ai disponibil, fără ca acest lucru să însemne că ai ales greșit.

Poate că întrebarea importantă este alta: mai există ceva din ceea ce faci care te pune în contact cu tine?

Mai există curiozitate, sens, sentimentul că ceea ce construiești are valoare pentru tine sau ai ajuns să funcționezi aproape exclusiv din obligație, inerție, teamă ori nevoia de a demonstra?

Viktor Frankl a așezat sensul în centrul existenței umane și ne-a arătat că omul poate suporta mult atunci când găsește un „pentru ce” în ceea ce trăiește. Iar Mihaly Csikszentmihalyi, prin studiile sale despre starea de flow, a descris acele momente în care suntem atât de implicați într-o activitate care ne solicită și ne reprezintă, încât timpul pare să se organizeze altfel în jurul nostru.

Nu toate orele de muncă vor arăta așa și nici nu este realist să ne așteptăm la aceasta. Dar atunci când au trecut luni sau ani de când nu ne-am mai simțit vii în ceea ce facem, poate că merită să nu numim automat această stare „oboseală” și să devenim puțin mai curioși față de ea.
Uneori, omul nu este epuizat doar pentru că muncește mult, ci pentru că investește foarte multă energie într-un loc în care nu se mai regăsește.
Alteori, profesia este încă potrivită, dar felul în care a învățat să o practice nu mai este: prea multă disponibilitate, prea puține limite, prea multă responsabilitate, prea puțin spațiu personal sau o nevoie permanentă de a demonstra că este suficient de bun.

Dacă ai închide pentru câteva clipe ochii și ți-ai imagina munca ta sub forma unui peisaj, cm ar arăta acest loc? Ar fi un spațiu în care există lumină și drumuri pe care încă ai curiozitatea să mergi sau ar fi un loc aglomerat, fără ferestre, din care simți tot mai des nevoia să ieși?

Poate că începutul lui septembrie nu ne cere să luăm decizii radicale, ci doar să ne întoarcem la serviciu puțin mai atenți la felul în care ne întoarcem la noi înșine.
Cât din ceea ce faci astăzi te reprezintă și cât faci pentru că ai mers atât de mult pe acest drum, încât ai uitat să te mai întrebi dacă îl alegi în continuare?

Și ce ai putea schimba, chiar și foarte puțin, pentru ca munca ta să conțină din nou ceva viu din tine?

mereu aproape de tine, Mia
You Power Reset

NU TOT CEEA CE AI DEPĂȘIT A FOST ȘI VINDECATUneori spunem că am trecut peste o experiență pentru că putem vorbi despre e...
31/08/2026

NU TOT CEEA CE AI DEPĂȘIT A FOST ȘI VINDECAT

Uneori spunem că am trecut peste o experiență pentru că putem vorbi despre ea fără să plângem, pentru că au trecut mulți ani sau pentru că viața noastră a continuat și am reușit să construim relații, proiecte și responsabilități noi.

A merge mai departe este important, dar nu înseamnă întotdeauna că experiența a fost integrată. Putem funcționa foarte bine și, în același timp, putem purta în corp reacții, frici și mecanisme de protecție care au rămas organizate în jurul unui eveniment vechi.

Pierre Janet, unul dintre pionierii studiului traumei psihologice, a descris dificultatea de integrare a experiențelor copleșitoare, care pot rămâne separate de povestea coerentă a vieții și pot reveni prin reacții intense, senzații sau comportamente repetitive.

Poate că nu mai vorbești despre relația în care ai fost rănit, dar te retragi imediat când cineva se apropie prea mult. Poate că ai depășit o perioadă de instabilitate, dar corpul tău continuă să se comporte ca și cm siguranța ar putea dispărea în orice clipă.

În imaginația simbolică, ceea ce nu a fost integrat poate apărea ca o cameră încuiată într-o casă în care locuiești zilnic, ca un obiect ascuns sub podea sau ca un drum ocolit de fiecare dată, chiar dacă nici nu îți mai amintești clar de ce ai început să îl eviți.

Vindecarea nu presupune să te întorci mereu în trecut și nici să transformi orice suferință într-un proiect fără sfârșit. Presupune să observi dacă trecutul continuă să îți organizeze prezentul și să creezi un spațiu în care ceea ce a fost fragmentat să poată fi așezat într-o poveste pe care o poți privi fără să fii din nou copleșit de ea.

Ce spui că ai depășit, deși corpul și relațiile tale continuă să arate că acel capitol nu s-a încheiat pe deplin?

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

SFÂRȘITUL LUI AUGUST NU NE ÎNTREABĂ DOAR CE AM FĂCUT, CI ȘI CE AM DEVENITFinalul lunii august are ceva din liniștea unei...
30/08/2026

SFÂRȘITUL LUI AUGUST NU NE ÎNTREABĂ DOAR CE AM FĂCUT, CI ȘI CE AM DEVENIT

Finalul lunii august are ceva din liniștea unei camere în care lumina începe să cadă altfel, mai blând, mai oblic, ca și cm timpul însuși ne-ar invita să ne oprim pentru câteva clipe și să privim nu doar ceea ce am reușit să facem în această vară, ci și felul în care ne-am schimbat pe parcursul ei.

Poate că ai avut zile în care ai fost mai prezent, mai liber și mai aproape de tine, dar poate au existat și momente în care ai alergat, ai amânat, ai încercat să mulțumești, să repari, să ții lucrurile împreună sau să fii bine înainte să fii cu adevărat pregătit.

Sfârșitul unei luni nu este doar o linie trasată în calendar, ci poate deveni un prag simbolic, un loc interior în care ne întrebăm ce vrem să luăm cu noi și ce nu mai avem nevoie să purtăm în etapa care urmează.

Carl Gustav Jung vorbea despre importanța întâlnirii cu propriul sine, iar uneori această întâlnire nu are loc în momente spectaculoase, ci tocmai în aceste opriri aparent mici, când zgomotul se reduce suficient încât să putem auzi ce a rămas nespus în noi.

Poate că luna august ți-a arătat mai clar unde ai obosit, ce relații te hrănesc și care te golesc, ce limite ai nevoie să pui, ce dorințe ai lăsat în urmă și cât de mult te-ai îndepărtat sau, dimpotrivă, te-ai apropiat de ceea ce simți cu adevărat.

În psihoterapia prin relaxare și simboluri, un final poate fi privit ca imaginea unei porți, a unui drum care se desparte în două sau a unei încăperi din care urmează să ieși, iar întrebarea importantă nu este doar ce se află dincolo, ci și cine ești tu în momentul în care alegi să pășești mai departe.

Dacă luna august ar fi un peisaj interior, cm ar arăta pentru tine? Ar fi lumină, apă, un drum, o casă, o pădure sau poate un loc în care încă nu ai avut curajul să intri?

Și, înainte de a începe o nouă lună, ce ai vrea să lași aici, fără vinovăție, fără explicații și fără obligația de a transforma totul într-o lecție?

Poate o teamă care te-a ținut prea mult pe loc, poate o promisiune făcută unei versiuni mai vechi a ta, poate oboseala de a demonstra sau poate nevoia de a controla fiecare pas înainte de a-l face.

Nu orice final cere concluzii perfecte. Uneori, este suficient să recunoști că ai ajuns până aici, că ai purtat mai mult decât au văzut ceilalți și că poți intra în luna care urmează fără să iei cu tine tot ceea ce te-a apăsat.

**Ce alegi să lași în urmă la finalul acestei luni și ce parte din tine vrei să iei, cu mai multă grijă, în luna care vine?**

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

BUCURIA POATE TREZI VINOVĂȚIE ATUNCI CÂND AI ÎNVĂȚAT SĂ TRĂIEȘTI ÎN SUPRAVIEȚUIREPentru un om obișnuit să aibă grijă, să...
30/08/2026

BUCURIA POATE TREZI VINOVĂȚIE ATUNCI CÂND AI ÎNVĂȚAT SĂ TRĂIEȘTI ÎN SUPRAVIEȚUIRE

Pentru un om obișnuit să aibă grijă, să anticipeze probleme și să rămână permanent responsabil, bucuria nu este întotdeauna o stare ușor de primit, deoarece poate fi însoțită de sentimentul că nu este momentul potrivit, că alții suferă sau că, dacă se relaxează prea mult, ceva rău îl va lua prin surprindere.

Uneori, în familiile în care au existat pierderi, boală, lipsuri sau conflicte, copilul învață că trebuie să fie atent la durerea adulților și că propria lui bucurie ar putea fi nepotrivită, egoistă sau chiar periculoasă.

Mai târziu, adultul poate sabota momentele bune, poate căuta imediat o problemă sau poate simți că nu merită să se bucure până când toate lucrurile din viața sa și a celor apropiați nu vor fi complet rezolvate.

Viktor Frankl a subliniat că sensul și capacitatea de a trăi momente valoroase pot exista chiar și în prezența suferinței. Bucuria nu anulează durerea și nici nu reprezintă o trădare față de oamenii care trec prin momente grele.

Într-o explorare simbolică, bucuria poate apărea ca o rază de lumină pe care omul încearcă să o acopere, ca o fereastră pe care nu îndrăznește să o deschidă sau ca o grădină în fața căreia rămâne la poartă, convins că nu are dreptul să intre.

Vindecarea poate însemna și să îți permiți să primești binele fără să îl transformi imediat într-o datorie, să te bucuri fără să te pregătești simultan pentru pierdere și să înțelegi că viața nu trebuie să fie complet lipsită de probleme pentru a conține momente de frumusețe.

Ce te temi că s-ar putea întâmpla dacă ți-ai permite să fii bine, fără să te simți vinovat?

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

UNEORI REUȘITA PE CARE AI AȘTEPTAT-O NU ÎȚI ADUCE BUCURIA PROMISĂExistă momente în care ajungem exact în locul pentru ca...
29/08/2026

UNEORI REUȘITA PE CARE AI AȘTEPTAT-O NU ÎȚI ADUCE BUCURIA PROMISĂ

Există momente în care ajungem exact în locul pentru care am muncit ani întregi, obținem diploma, funcția, casa, recunoașterea sau rezultatul pe care îl consideram esențial, dar în locul bucuriei apare un gol greu de explicat.

Această experiență poate produce multă confuzie și chiar vinovăție, pentru că omul simte că ar trebui să fie fericit și se teme că lipsa entuziasmului îl face nerecunoscător sau incapabil să se bucure de ceea ce are.

Uneori, obiectivul nu a fost ales doar din dorință, ci și din nevoia de a demonstra ceva: că suntem suficient de buni, că merităm aprecierea, că putem depăși condiția din care am plecat sau că vom primi, în sfârșit, validarea care a lipsit.

Alfred Adler a acordat atenție felului în care omul încearcă să depășească sentimentele de inferioritate prin realizări, însă succesul exterior nu vindecă automat rana interioară din care s-a născut nevoia de performanță.

În simbol, reușita poate apărea ca un munte pe care omul l-a urcat cu mare efort, doar pentru a descoperi că în vârf nu se află ceea ce îi fusese promis, sau ca o casă frumoasă în care, odată intrat, nu se simte acasă.

Aceasta nu înseamnă că efortul a fost inutil și nici că obiectivul nu a avut valoare, ci că poate este momentul să descoperi ce îți dorești dincolo de aprobarea, comparațiile și așteptările celorlalți.

Uneori, criza de după succes nu este o dovadă că ai pierdut drumul, ci invitația de a construi pentru prima dată un drum care să nu fie organizat exclusiv în jurul nevoii de a demonstra.

Cât din ceea ce urmărești îți aduce sens și cât este menit să convingă pe cineva că ești suficient?

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

COPILUL CARE A ÎMPĂCAT PE TOATĂ LUMEA DEVINE ADULTUL CARE NU MAI ȘTIE CE SIMTEExistă copii care au învățat foarte devrem...
28/08/2026

COPILUL CARE A ÎMPĂCAT PE TOATĂ LUMEA DEVINE ADULTUL CARE NU MAI ȘTIE CE SIMTE

Există copii care au învățat foarte devreme să observe tensiunea dintre adulți, să anticipeze conflictele și să intervină prin cumințenie, unor, rezultate bune sau renunțarea la propriile nevoi, pentru ca atmosfera din familie să nu devină și mai greu de suportat.

Această inversare a rolurilor, numită uneori parentificare, apare atunci când copilul preia responsabilități emoționale sau practice care depășesc etapa sa de dezvoltare și devine confidentul, mediatorul sau sprijinul unui părinte.

Alice Miller a descris felul în care un copil poate deveni extrem de atent la nevoile adulților, dezvoltând o sensibilitate impresionantă, dar pierzând treptat contactul cu propriile trăiri, deoarece siguranța lui depinde de capacitatea de a menține echilibrul celor din jur.

Mai târziu, acest copil poate deveni adultul care simte imediat ce au nevoie ceilalți, dar nu poate răspunde cu aceeași claritate atunci când este întrebat ce își dorește el. Poate evita conflictele, poate prelua responsabilitatea pentru starea partenerului și poate trăi orice supărare a celuilalt ca pe o dovadă că a greșit.

În terapie, această poveste poate apărea sub forma unui copil care ține pereții unei case pentru ca aceasta să nu se prăbușească sau care stă de pază între două camere, încercând să împiedice întâlnirea unor forțe pe care nu le poate controla.

Vindecarea presupune să recunoaștem că acel copil a făcut tot ce a putut pentru a păstra legăturile importante, dar că adultul de astăzi nu mai trebuie să fie responsabil pentru stabilitatea emoțională a tuturor.

A te retrage din rolul de salvator nu înseamnă să devii indiferent, ci să îți dai voie să fii într-o relație în care și nevoile tale au greutate, iar conflictul nu trebuie prevenit cu prețul dispariției tale.

În familia ta, ai avut voie să fii copil sau ai fost cel care a trebuit să îi țină pe ceilalți împreună?

mereu aproape de tine
You Power Reset

UNEORI NU PUTEM ALEGE PENTRU CĂ FIECARE ALEGERE CONȚINE ȘI O PIERDEREIndecizia este interpretată adesea ca lipsă de cura...
27/08/2026

UNEORI NU PUTEM ALEGE PENTRU CĂ FIECARE ALEGERE CONȚINE ȘI O PIERDERE

Indecizia este interpretată adesea ca lipsă de curaj, neîncredere sau incapacitate de a ști ce ne dorim, deși în spatele ei se poate afla dificultatea de a accepta că orice alegere autentică închide, în același timp, alte drumuri posibile.
Atunci când alegi un partener, renunți la alte povești care ar fi putut exista. Atunci când alegi o profesie, lași în urmă alte versiuni ale tale. Atunci când pleci dintr-o relație, pierzi nu doar ceea ce a fost, ci și speranța legată de ceea ce ar fi putut deveni.

Irvin Yalom a vorbit despre responsabilitatea alegerii și despre anxietatea care apare atunci când înțelegem că viața nu poate fi trăită simultan în toate direcțiile. Libertatea este valoroasă, dar poate deveni copleșitoare atunci când realizăm că noi suntem cei care trebuie să închidem unele uși.

În imaginația simbolică, indecizia poate apărea ca o răscruce în care toate drumurile par importante, ca o gară în care trenurile pleacă în direcții diferite sau ca un om care ține mai multe chei, dar se teme că alegerea uneia le va face inutile pe celelalte.

Uneori, omul nu are nevoie de mai multe informații, ci de permisiunea de a plânge ceea ce nu va alege. Abia atunci poate înțelege că o decizie bună nu este aceea în care nu pierzi nimic, ci aceea în care pierderea poate fi asumată pentru ceva care are sens și valoare.

Maturitatea nu ne oferă garanția că nu vom regreta niciodată, ci capacitatea de a locui în alegerea făcută, de a o îngriji și de a ne asuma faptul că fiecare viață trăită lasă în urmă alte vieți posibile.

Ce pierdere ar trebui să accepți pentru a putea face alegerea pe care o amâni?

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

VOCEA CARE TE CRITICĂ NU S-A NĂSCUT ÎNTOTDEAUNA ÎN TINEExistă oameni care își vorbesc cu o duritate pe care nu ar folosi...
26/08/2026

VOCEA CARE TE CRITICĂ NU S-A NĂSCUT ÎNTOTDEAUNA ÎN TINE

Există oameni care își vorbesc cu o duritate pe care nu ar folosi-o niciodată față de cineva drag, care își minimalizează reușitele, își amplifică greșelile și trăiesc cu sentimentul că orice ar face nu este suficient de bine.

Această voce critică poate părea atât de familiară, încât ajunge să fie confundată cu propria conștiință, deși ea este adesea construită din mesaje primite în relațiile timpurii, din comparații, exigențe, ironii sau așteptări imposibil de îndeplinit.

Sigmund Freud a descris supraeul ca pe o instanță psihică în care se interiorizează reguli, interdicții și exigențe parentale sau sociale. În unele cazuri, această instanță nu mai funcționează ca un reper moral echilibrat, ci ca un judecător permanent, pentru care niciun rezultat nu este suficient.

Criticul interior poate spune că încearcă să te motiveze și că, fără presiunea lui, ai deveni leneș, slab sau lipsit de valoare. În realitate, frica poate produce performanță pentru o vreme, dar rareori creează o relație sănătoasă și durabilă cu sine.

Într-o explorare simbolică, această voce poate apărea ca o figură severă, ca un profesor care corectează fără să observe progresul sau ca un paznic care nu permite nimănui să iasă dintr-o încăpere până când totul nu este perfect.

Procesul terapeutic nu presupune să alungăm violent această figură, ci să înțelegem de ce a apărut, ce pericol încearcă să prevină și dacă omul adult mai are nevoie de aceeași formă de control pe care copilul a interiorizat-o cândva.

Uneori, schimbarea începe când poți face diferența între vocea care te ajută să crești și vocea care te ține într-o stare permanentă de insuficiență.

Când îți spui că nu ești suficient de bun, a cui voce auzi, de fapt, în interiorul tău?

mereu aproape de tine. Mia
You Power Reset

IERTAREA NU AR TREBUI SĂ DEVINĂ O NOUĂ FORMĂ DE VIOLENȚĂ ASUPRA TAÎn multe discursuri despre vindecare, iertarea este pr...
26/08/2026

IERTAREA NU AR TREBUI SĂ DEVINĂ O NOUĂ FORMĂ DE VIOLENȚĂ ASUPRA TA

În multe discursuri despre vindecare, iertarea este prezentată ca o etapă obligatorie, ca și cm omul nu ar putea merge mai departe până când nu îl absolvă interior pe cel care l-a rănit și nu renunță complet la furie, durere sau nevoia de dreptate.

Această presiune poate deveni însă o nouă formă de invalidare, mai ales atunci când persoana rănită este îndemnată să înțeleagă prea repede motivele celuilalt, să privească partea bună a experienței sau să transforme suferința într-o lecție înainte ca durerea să fi fost recunoscută.

Iertarea autentică, atunci când apare, nu poate fi impusă din exterior și nici grăbită prin argumente morale sau spirituale. Uneori, primul pas nu este iertarea, ci recunoașterea faptului că o limită a fost încălcată, că pierderea a fost reală și că omul are dreptul să nu mai permită repetarea aceleiași răni.

Enright, unul dintre cercetătorii importanți ai procesului iertării, diferențiază iertarea de reconciliere. Poți renunța treptat la dorința de răzbunare fără să reiei relația, fără să uiți și fără să te expui din nou unui comportament periculos.
În psihoterapie, durerea poate apărea simbolic sub forma unei răni care a fost acoperită prea repede, fără să fie curățată, sau a unei uși pe care ceilalți insistă să o deschizi înainte ca tu să te simți în siguranță.

Uneori, vindecarea înseamnă să îți dai voie să nu ierți încă, să rămâi o vreme lângă furia și tristețea ta și să descoperi ce formă de dreptate interioară ai nevoie să construiești.

Iertarea nu este valoroasă atunci când te obligă să te abandonezi din nou, ci atunci când vine dintr-un loc în care durerea a fost văzută, limitele au fost reconstruite, iar alegerea îți aparține.

Încerci să ierți pentru că ești pregătit sau pentru că te temi că, dacă nu o faci, vei fi considerat un om rău?

mereu aproape de tine! Mia
You Power Reset

Address

Strada Protopop George Popovici Nr. 8
Timisoara
300226

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40728758993

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Mia Cîrjan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share