Teatru Șapteșpatru

Teatru Șapteșpatru Alternativ. Independent. direcție. sens. traseu. principii. valori. linii de căutare. deschidere. capacitate de comunicare. alternativ. iar întâmplarea devine regulă.

alternativa vine la ceva ce există și la stat și lângă stat și înainte de stat și peste stat. greutatea e că regulile sistemului trebuie înlocuite cu propriile reguli, care pot fi începutul unui alt sistem. dar frumusețea e că sistemul se naște firesc, ca răspuns la nevoia de exprimare și manifestare. nimic nu trebuie să se întâmple, și, totodată, orice se poate întâmpla. de toate acestea e nevoie

atunci când, printr-o nebunie frumoasă, ia naștere un nou teatru, un altfel de teatru, într-un peisaj cultural în care domină instituționalul. Teatru 74 a tras cortina pentru prima oară în 2003. nu cea vișinie, tradițională, din catifea, ci una neagră, din pânză. e o alternativă. la fel cm cele 74 de scaune și atmosfera intimă a spațiului reprezintă o alternativă la distanțare. la fel cm Bastionul Măcelarilor e, în pofida dimensiunilor, un spațiu generos care a început să conțină, dar mai ales să răspândească, povești frumoase despre teatru și lumea pe care acesta o definește.

Săptămâna  aceasta avem oaspeți din București!
19/03/2019

Săptămâna aceasta avem oaspeți din București!

Pe 9 februarie emitem iar "Semnale disperate către planeta Pluto"! 🆘
05/02/2019

Pe 9 februarie emitem iar "Semnale disperate către planeta Pluto"! 🆘

Trimiți semnale către o planetă de gheață. Trimiți semnale către o planetă de gheață? Cum? De ce? Cum și de ce ai ajuns să trimiți semnale către Pluto? Cum se face că nici prietenul tău, Igor, nu mai survolează planeta, cartierul, blocul? Și nu mai dă niciun răspuns de pe Pluto. ...

Tu mergi la teatru?Ai mai jos recomandările noastre pentru luna februarie:09 februarie - Semnale disperate către planeta...
30/01/2019

Tu mergi la teatru?
Ai mai jos recomandările noastre pentru luna februarie:
09 februarie - Semnale disperate către planeta Pluto | Teatru Șapteșpatru
25 februarie - Mihai Viteazul | Ansamblul Mureșul

Bilete / Jegyek: https://bit.ly/2B6JyYh sau la Agenția de bilete a Palatului Culturii.

09 februarie - Semnale disperate către planeta Pluto | Teatru Șapteșpatru
25 februarie - Mihai Viteazul | Ansamblul Mureșul

Bilete / Jegyek: https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2296/Teatru-3G
+ Agenția de bilete a Palatului Culturii

Nu unul, ci DOUĂ spectacole invitate de la Studio Act Oradea!
22/01/2019

Nu unul, ci DOUĂ spectacole invitate de la Studio Act Oradea!

Hai să-ți găsești locul! 🙂
16/01/2019

Hai să-ți găsești locul! 🙂

25.01 - Impro PATZAN Show - spectacol invitat Studio Act Oradea
26.01 - Vă plac bananele, tovarăși? - - spectacol invitat Studio Act Oradea
29.01 - Öröm és boldogság / Bucurie și fericire @ REACTOR de creație și experiment Cluj-Napoca
09 februarie - Semnale disperate către planeta Pluto @ Teatru Șapteșpatru
25 februarie - Mihai Viteazul @ Ansamblul Mureșul

Bilete / Jegyek: https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2296/Teatru-3G

"Bucurie și fericire" - azi, de la 19:00, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Tîrgu-Mureș!BILETE: se pot achiziționate ...
20/12/2018

"Bucurie și fericire" - azi, de la 19:00, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Tîrgu-Mureș!

BILETE: se pot achiziționate online (https://bit.ly/2GAty5R), de la Agenția de bilete a Palatului Culturii sau de la intrare, înaintea spectacolului.

De la premiera de anul trecut, spectacolul s-a jucat în București, Budapesta, Arad și Timișoara, iar în ianuarie va ajunge din nou în Budapesta, pentru 2 reprezentații.

Data premierei: 7 octombrie 2017
Text: Székely Csaba;
Traducerea: Varro Izabella;
Distribuția: Benedek Botond, Badics Petra, Piroska Nagy Fodor, Nagy Istvan, Károly Kovács, Orbán Levente, Szász Réka;
Regia: Ándi Gherghe;
Asistent regie: Simon Attila;
Lumini: Szekely Tamas;
Fotografii: Cristina Gânj.

Cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și Municipiul Târgu-Mureș.

© Teatru 3G Színház

Hai la teatru în decembrie!
08/12/2018

Hai la teatru în decembrie!

Address

Strada Avram Iancu Nr. 2
Targu-Mures
540064

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Teatru Șapteșpatru posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Establishment

Send a message to Teatru Șapteșpatru:

Share