Gura Râului- Colț de Rai

Gura Râului- Colț de Rai Acolo unde Cibinul izvoraste linistit, strajuita de munti impunatori, sta ascunsa comuna Gura- Raulu
(1)

M-am trezit! Soarele e deja pe cer, mai strălucitor ca niciodată. Și de o dată îmi dau seama, este sărbătoare! Azi, e să...
24/06/2017

M-am trezit! Soarele e deja pe cer, mai strălucitor ca niciodată. Și de o dată îmi dau seama, este sărbătoare! Azi, e sărbătoarea lui, a Soarelui care ne încălzește trupul și sufletul, sărbătoarea florilor, Sânzienele sau Drăgaica!
Bătrânii spun că în noaptea ce a trecut, noaptea de Sânziene, cerurile se deschid și lumea aceasta cu cea de dincolo comunică. Florile au cel mai puternic miros, cele mai mari puteri vindecătoare, iar cucul cântă astăzi pentru ultima dată. Pe câmp colindă grupuri de fete mistice, îmbrăcate în alb, care cântă și se veselesc, dar pe care nu e bine să le întâlnești! Ele sunt Sânzienele sau Măiestrele, fete înzestrate cu puteri magice. În această noapte fetele își pot visa ursitul, iar în ziua de sărbătoare împletesc cununi de Sânziene, care au scopul de a le apăra de rele pe parcursul anului!
De ceva ani, ia, emblema frumseții românești, a feminității boeme, tradiționale, a ajuns în interesul celor din afara granițelor, devenind astăzi simbol internațional. Și când altfel putea fi sărbătorită această minune decât într-o zi dedicată verii și lor, femeilor. Așa că iată-ne astăzi venerând în întreaga lume cămașa care le-a făcut pe femeile românce să fie întotdeauna unice, prin simplitatea și finețea ei autentică.
La Gura- Râului, ia a fost mereu un obiect de valoare în garderoba oricărei femei. În nuanțele ei contrastante de alb și negru, a atras mereu atenția prin puritatea și sobrietatea ei, eleganța și noblețea proprie. IIle noastre sunt transmise din generație în generație. Nu de multe ori vezi o fetiță spunând mândra ”Uite, ia asta e de la buna!” Purtăm prin ea toată istoria înaintașilor noștri, și o păstrăm cu sfințenie pentru generațiile care or să vină!
La mulți ani ! La multi ani !

Doamna iarna a venit din nou! Sperăm sa nu stea prea mult ☺
21/04/2017

Doamna iarna a venit din nou! Sperăm sa nu stea prea mult ☺

Mâine începe o perioadă binecuvântată a anului, o perioadă plină de evlavie și rugăciune: Sfântul Post al Paștilor! Dacă...
26/02/2017

Mâine începe o perioadă binecuvântată a anului, o perioadă plină de evlavie și rugăciune: Sfântul Post al Paștilor! Dacă săptămâna aceasta am renunțat la carne, astăzi renunțăm la ouă, lapte și brânză.
Și cm astăzi este Duminica Iertării, să uităm tot ce a fost rău, să privim înainte cu încredere și credință, să ne dedicăm mai mult sufletului, și mai ales să învățăm să IERTĂM!
La lăsarea secului, în satul nostru are loc un obicei străvechi, cu rădăcini adânc înfipte în perioadele apuse. Din moși- strămoși carnea era considerată un lucru necurat, iar postul o purificare. Așa că înainte de începerea celui mai important post din timpul unui an, tot ceea ce era atins de carne trebuia curățat de rău. Vasele se fierbeau în leșie pentru a fi purificate.
În duminica lăsării secului, seara băieții satului formează grupuri și ard simbolic carnea! Ei aprind un foc mare, se joacă cu el, parcă îmblânzindu-l pentru scurt timp. Au și o strigătură specifică: ”Ceți morii din Orlat, arde carnea pe sub pat/ Ceți morii din Săcel, arde carnea sub pătcel/ Ceți morii din Gura- Râului, arde carnea-n fundul râului!”
Duminică linistită și post binecuvântat!
https://www.youtube.com/watch?v=Ia_BDu2H3jo

24 februarie, o zi obișnuită ar spune unii, dar o zi pusă sub egida iubirii la români! E Dragobetele, ziua în care ar tr...
24/02/2017

24 februarie, o zi obișnuită ar spune unii, dar o zi pusă sub egida iubirii la români! E Dragobetele, ziua în care ar trebui să ne aducem aminte mai mult că iubirea e cea care apropie oamenii, care îi înnobilează, care îi face mai buni. Dar cine era acest Dragobete?
Bătrânii spuneau că Dragobete era feciorul unei preafrumoase femei, Dochia, despre care se credea că ar fi fost fiica lui Decebal, şi… că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie. Cine o vedea cu părul bălai împletit în două cozi ce-i atârnau pe spate, cu ochii precum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă la poalele muntelui, şi avea o turmă de mioare pe care o ducea, zilnic, la păscut, în poienile cu iarbă fragedă. Într-una din zile, vrăjită de culorile delicate ale florilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină, şi Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii, şi a învăluit într-o tandră îmbrăţişare, trupul fecioarei adormite…A doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază. Trezită ca dintr-un somn lung, a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze, mai purta încă… mireasma delicată a unui sărut. Neştiind ce-i cu ea, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta, şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…
Viaţa şi-a continuat cursul normal, dar Dochia nu ştia ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba… din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare şi naşe i-au fost patru zâne,Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce au crezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţea fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos, şi i-a dăruit copilului, căldura iubirii, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier care să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu… cusut cu perle. Straiul era astfel conceput… încât creştea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat.
Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul îi frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un zeu. Fecioarele, care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii… spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fete. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceaţă… Adevărul este că, o perioadă de timp, nimeni nu l-a mai zărit pe fecior, şi nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului.
În creierul muntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau „flori de piatră” în buchete albe, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân Înţelept. Pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu acest Înţelept care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.
Când a revenit în lume, aceasta l-a primit cu braţele deschise. Mai mult ca oricând, trezea iubirea în inima fetelor. Călătorea cu viteza gândului, şi se înfăţişa acolo unde era chemat…Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi să-l placă, şi să nu fie gelos pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvălui secretul. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat… şi-i învăţa secretele iubirii. Totul se făcea sub jurământ…Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, având peste 100 de ani, se considera a nu se mai afla sub jurământ.
Legenda spune că, după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu, şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica Domnului, l-a transformat într-o plantă magică, numită Năvalnic. Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare primăvară…

Nu uitați să iubiți românește, nu uitați să iubiți în fiecare zi!

Oare ce sta la baza unei comunități puternice și închegate? Aș spune credința, munca, buna înțelegere... dar mai presus ...
22/02/2017

Oare ce sta la baza unei comunități puternice și închegate? Aș spune credința, munca, buna înțelegere... dar mai presus de toate TINERII!
Tinerii vor fi mereu pepiniera unei generații, dar parcă dacă ne uităm la tinerii din Gura- Râului vedem mai mult de atât: vedem dragoste de Dumnezeu, de neam și de tot ce înseamnă tradiție, vedem îndârjire, frumusețe pură. E de ajuns să privești mâinile muncite ale unui fecior care se întoarce seara din câmpul care îi asigură traiul, mulțumit ca a avut vreme bună, și vei citi în ele seriozitatea cu care acești oameni duc mai departe ce au învățat de la moși.
Dar duminica și în sărbători, în zi de odihnă închinată lui Dumnezeu, atunci ei se descoperă și mai mult. Îmbrăcând mândri frumoasele lor haine, atunci ei se transformă, parcă reîncarnându-se în cei demult apuși. Atunci le vezi bucuria din ochi, și parcă îți șoptesc: ”Uite-mă, sunt guran și sunt mândru de asta!” Ei își știu trecutul, trăiesc mândri prezentul și sunt conștienți că trebuie să construiască viitorul exact așa cm au făcut-o și înaintașii lor, după legile nescrise care dăinuie de veacuri în ”arhivele” comunității.
Nu poți decât să îți înclini capul în fața unor astfel de oameni, și să grăiești ”RESPECT!”

30/01/2017

Comuna Gura Rîului este situată la 18 km de municipiul Sibiu, in Mărginimea Sibiului, avand vatra satului la ieşirea râului Cibin din munţi, de unde vine şi denumirea.

27/01/2017

Dorul, un cuvânt atât de plin de înțelesuri, atât de misterios, atât de românesc! Dar oare ce înseamna DORUL și ce înțelesuri ascunse poartă?
Ce îți poți dori mai mult atunci când viața te-a dus departe în lume și ți-a croit, așa cm a știut ea mai bine un drum, decât o plimbare... o plimbare pe ulițele satului uitat de lume în munte, satul care ți-a fost începutul! Vei descoperi din nou mirosul proaspăt de fân abia cosit, sunetul plăcut al greierilor, vei auzi din nou trecând pe uliță căruțul vecinului și atunci îți vei da seama că toate acestea fac parte din tine. Și, cel mai important vei revedea oamenii, OAMENII aceia peste care timpul și-a pus amprenta, dar care au rămas la fel: mereu deschiși, vorbăreți, cu aceeași căldură în glas și în privire, care parcă ți-au lipsit cel mai mult. Și cm să nu ți se umple ființa de bucurie când redescoperi locuri, oameni, și mai ales te redescoperi pe TINE, cel adevărat, dincolo de măștile pe care ești obligat zilnic să le porți.
Și atunci îți dai seama, ți-a fost atât de DOR să redescoperi tot ce te reprezintă, ți-a fost atât de DOR de GURA- RÎULUI!

La noi ninge ca în povesti, la voi? Buna dimineata prieteni oriunde v-ati afla!
06/01/2017

La noi ninge ca în povesti, la voi? Buna dimineata prieteni oriunde v-ati afla!

Zăpada a venit, bradul e împodobit, mai asteptam colindatorii! 🎵🎤🎼
24/12/2016

Zăpada a venit, bradul e împodobit, mai asteptam colindatorii! 🎵🎤🎼

Va asteptam in micul nostru C**t de Rai sa ne bucurăm de iarna!
13/12/2016

Va asteptam in micul nostru C**t de Rai sa ne bucurăm de iarna!

Astazi incepe cea mai frumoasa perioada a anului, vreme de liniste sufleteasca, rugaciune, pregatire pentru marea zi a N...
15/11/2016

Astazi incepe cea mai frumoasa perioada a anului, vreme de liniste sufleteasca, rugaciune, pregatire pentru marea zi a Nasterii Domnului! Haideti sa lasam in spate tot ce e rau, tot ce ne departeaza de credinta, sa ridicam ochii spre cer si sa cerem putere! Post binecuvantat!
https://www.youtube.com/watch?v=Fce1e88zx1A

Codruta Rodean - Cobori, Doamne, pe pământ

Address

Gura-Raului
Sibiu

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Gura Râului- Colț de Rai posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Establishment

Send a message to Gura Râului- Colț de Rai:

Share