02/02/2022
Carmina Maior, despre Nicolae Poșa sau Nicolae al Plaiului, înaintaș de frunte al satului Galeș din Săliștea Sibiului.
📰 Satul Galeș din Săliștea Sibiului ne așteaptă în 3 iulie nu doar cu bunătăți locale dar și cu o datorie, aceea de a descoperi modelul unor înaintași care au iubit cu fapta lor matca din care au ieșit.
📖✏️NICOLAE POSA zis al PLAIULUI (1850-1917)
scris de Carmina Maior, alt suflet ales al Galeșului (în Și ,,Alte figuri din Mărginime")
,,A fost, după cm îl caracteriza episcopul Ivan al Clujului, un cantor exemplar ce trebuia luat drept model, pentru cunoștințele sale în rânduielile slujbei bisericești, pentru glasul frumos și pentru devotamentul pus în slujba bisericii și concetățenilor. În copilărie s-a instruit la Mănăstirea Neamțului, perioadă în care și-a perfecționat talentele și a acumulat o solidă pregătire teologică.
Era de origine din Galeș, numele Posa regăsindu-se în documentele de arhivă din secolul al XVIII-lea. Probabil tatăl, oier sau comerciant, în drumurile sale, l-a lăsat la mănăstire, cm făceau ades mărginenii, ortodocși convinși, cu mare respect pentru biserică și învățătură. Tinerii erau instruiți și uneori se călugăreau dar, conștienți de nevoile comunității natale, nu rămâneau la adăpostul zidurilor mănăstirilor românești ci se întorceau acasă unde ai lor, aflați sub stăpânire străină, aveau mai mare nevoie de cunoștințele pe care le acumulaseră. Alegeau să ducă viața ascetică a călugărilor, dar trăiau între oameni. Ocupau funcții modeste de cantori, crâsnici, dascăli. Slujeau în biserică, se ocupau de educația religioasă a tinerei generații, ades scriau cărticele cu conținut religios atât de necesare românilor ortodocși, pentru că sub presiunea cultelor stăpânirii, cartea românească, mai ales cea religioasă, pătrundea greu. Culegeau colindele locale și ajutau să nu se piardă tradițiile.
Așa a făcut-o ani în șir Nicolae al Plaiului, serios, disciplinat, mereu la datorie în strană sau între copii. Desena frumos, și o făcea chiar și pe cărțile religioase pe care le-a adus bisericii în 1869, când a revenit de la Mănăstirea Neamț. Compunea versuri religioase asemeni lui Picu Pătruț, scria „cărticele” cu versurile sale, cu colindele culese, ilustrate cu desene în maniera miniaturilor din cărțile bisericești. Îi pregătea pe juni, colinda cu copii în sat și în satele din jur, de Crăciun cu „Irozii”, de Paști cu „Mironosițele”. Bătrânii satului și-l aminteau, mereu serios dar cald, cm îi învăța, cu răbdare, să știe să dea răspunsuri la slujbă, să cânte frumos colinzile și cm le povestea despre Iisus la vegherea „Casei Domnului”, din noaptea Vinerei Mari, până la Înviere.
Toți cantorii ce i-au urmat s-au folosit de „cărticelele” lui și i-au luat exemplul, dar niciunul n-a avut prestanța, talentul și dăruirea sa. A fost prețuit, dovadă că, până când o măsură politică a interzis-o, fotografia sa a stat la loc de cinste în biserică, printre „ctitori”. Sub această denumire erau cinstiți în satele Mărginimii, toți cei care au avut merite deosebite și, mai ales, au susținut biserica. În prezent fotografia s-a rătăcit, așa cm cărticelele sale s-au pierdut. Totuși în Arhiva de folclor nr. IV din 1937, există o reproducere a unei fotografii din 1894, reprezentând grupul de „Mironosițe” din Galeș, însoțite de Nicolae al Plaiului; autorul articolului îl numește „țăranul instructor”.
Un manuscris al său, una din acele „cărticele” cu versuri religioase, ilustrate, aflat într-o colecție particulară, a fost publicat. În colecția de cărți religioase vechi a parohiei ortodoxe locale, pe unele exemplare, apare numele său ca donator însoțit uneori de câte o schiță a unui cap de sfânt.
Renumele pălește o dată cu stingerea celor care l-au cunoscut. În cimitir, o cruce modestă stă semn al trecerii sale prin lume".
