26/07/2026
A fost odată, într-un sat de pe malul mării, o fată pricepută la lucru de mână.
Într-un an, s-a lăsat un frig necurat peste sat, chiar în mijlocul verii. Soarele s-a ascuns, iar marea s-a făcut cenușie și rea. Ca să aducă înapoi căldura, a început să tricoteze pe malul mării .
Cu fir albastru închis a împletit adâncul mării.
Cu fir turcoaz a tricotat valurile limpezi.
Iar pe piept a tricotat cu fir galben un pui de soare care să încălzească inima oricui îl poartă.
Dar fetei nu i-a fost de ajuns că haina era caldă. A vrut să fie și mândră, frumoasă, cm îi șade bine unei femei. Așa că a lăsat andrelele, a luat croșeta și a început să migălească.
A croșetat la mâneci, la tivul bluzei și la poala fustei o dantelă feminină, ca spuma valurilor când se sparg la mal. Acea dantelă croșetată i-a dat compleului o gingășie deosebită, arătând că o femeie poate fi și puternică, dar și plină de grație.
Când a terminat de croșetat ultimul colțișor, soarele a spart norii, iar marea a devenit din nou turcoaz și caldă!
De atunci se spune că acest compleu, tricotat cu dragoste și împodobit cu dantelă croșetată, aduce vara în suflet oricând îl îmbraci. Nu-i doar o haină de purtat vara, ci o bucurie de purtat oricând ți-e dor de soare, de mare și de frumos!
