28/07/2026
🧶 Măi, dragilor... am ajuns iar acasă! ❤️
Am pus traista în cui și m-am așezat la povești cu Lidia. Aveam atâtea de spus, că nici nu știam cu ce să încep.
I-am povestit despre Cetatea Poenari, despre lacul Vidraru și despre drumul șerpuit al Transfăgărășanului, unde munții parcă ating cerul. Despre Alba Iulia, unde istoria încă se plimbă pe străzi, și despre răsăritul liniștit de la Rimetea, care m-a făcut să uit de frig și să mă bucur de începutul unei noi zile.
La Sighișoara am ajuns chiar în timpul Festivalului Medieval. Cetatea era plină de cavaleri, domnițe, prințese, măști și muzică. O adevărată întoarcere în timp!
Și totuși... printre toate costumele medievale, inima mea s-a bucurat cel mai tare când am zărit oameni care purtau cu mândrie costumul popular românesc. Am întâlnit o doamnă îmbrăcată din cap până-n picioare în port tradițional, cu ii și opincuțe, de parcă ieșise dintr-o fotografie veche. M-am oprit și am zâmbit. Tradițiile încă trăiesc.
M-am bucurat și că omul care m-a purtat în această călătorie a ales, în multe dintre locurile vizitate, să lase cămașa modernă acasă și să poarte ie. Parcă fiecare fotografie a avut un pic mai mult suflet.
Am intrat în magazine cu ii, am admirat porți din lemn, case bătrânești și tot felul de obiecte lucrate cu migală. Iar la întoarcere, drumul prin Bran și Râșnov mi-a mai dăruit câteva peisaje pe care le voi ține minte multă vreme.
Știți ce mi-a plăcut cel mai mult?
Că România știe să le păstreze pe amândouă: și pașii grăbiți ai prezentului, și liniștea tradițiilor. În același loc poți vedea oameni cu telefoanele în mână și, câțiva pași mai încolo, un meșter care lucrează ca odinioară. Poți asculta un concert modern, iar apoi să întâlnești pe cineva îmbrăcat în costum popular, purtat cu aceeași mândrie ca acum o sută de ani.
Așa că m-am întors acasă cu traista plină. Nu de suveniruri... ci de povești, oameni frumoși și dorința de a porni, cândva, într-o nouă călătorie.
Până atunci, mă găsiți aici, la Lidia si cele 7 crosete
