Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti

Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti Înființată în anul 1952 din inițiativa unui grup de iubitori ai muzicii simfonice. Datorită muncii neobosite a unor oameni de cultură precum Ion Baciu, N. C. I.
(363)

Filarmonica“Paul Constantinescu“ este una dintre cele mai prestigioase instutuții de cultură din România. Recunoscută pe plan național și internațional datorită calităților profesionale ale orchestrei dovedite cu prilejul reprezentațiilor acesteia care sunt apreciate întotdeauna de câtre public și presa de specialitate, s-a înființat în anul 1952 din inițiativa unui grup de iubitori ai muzicii s

imfonice, sub denumirea de Orchestra Simfonică “Ciprian Porumbescu”.
În anul 1960 devine “Filarmonica de Stat Ploiești” prin unificarea într-o singură instituție de concerte a Orchestrei Simfonice “Ciprian Porumbescu” cu “Orchestra populară Flacăra Prahovei”, înființată în 1947. Debie, Al. Bădulescu, care au înțeles importanța pe care muzica cultă urma să o aibă în viața spirituală a județului Prahova chiar într-o perioadă în care activitatea culturală era la începuturi, Filarmonica ploieșteană a evoluat rapid: au fost angajați instrumentiști foarte buni, cu studii de specialitate, au fost abordate repertorii solicitante care promovau muzica românească și simfonică în general. Au urmat turnee în străinătate: Italia, Germania, Franța, Belgia, Spania, Grecia, Cehoslovacia, etc. și primele înregistrări la casa de discuri Electrecord, în anul 1967, sub bagheta dirijorului George Petrescu. Între anii 1970-1977, Orchestra simfonică din Ploiești a imprimat, din creația muzicală românească, pentru postul național de radio 28 de piese, iar din reperoriul univerasal, cinci lucrări de referință din creația compozitorilor P.I.Ceaikovski, G. Mahler și A. Honegger . Activitatea de imprimări pentru postul național de radio a continuat până în anul 1990, aceasta reprezentând și una dintre sursele de autofinanțare ale Orchestrei, care între anii 1984 - 1989, împreună cu celelalte instituții de spectacole și concerte din țară, în urma unei dispoziții, a fost obligată să obțină, din venituri proprii, 84-86% din bugetul anual de venituri și cheltuieli. La evoluția fabuloasă a Orchestrei Simfonice au contribuit marile personalități invitate la pupitrul dirijoral printre care amintim: Ion Baciu, Mircea Basarab, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Cristian Brâncuși, Emanuel Elenescu, Ovidiu Bălan, Petre Zbârcea, Paul Popescu, Pietro Argento (Italia), Woss Kurt ( Austria), Walter Horst (Germania), etc. și soliștii de talie mondială români, din Europa, Asia și cele două Americi precum: Ion Voicu, Ștefan Gheorghiu, Ștefan Ruha, Daniel Podlovski, Ludovic Spiess, Silvia Voinea, Arta Florescu, Pavel Kogan, Aldo Ciccolini, Nina Cogan, Li Min Cean, etc.
În ziua de 27 aprilie 1993, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființare, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Prahova au hotărât ca Filarmonica de Stat Ploiești să poarte numele ilustrului compozitor, cel care a contribuit enorm la zestrea culturală a orașului prin creația sa, Paul Constantinescu, ce tocmai împlinise 50 de ani. Foarte impresionat de eveniment, compozitorul a oferit forurilor culturale județene una dintre cele mai importante lucrări ale sale, “Simfonia ploieșteană”, ce descrie Ploieștiul prin imagini sonore semnificative, operă ce a fost interpretată în primă audiție de Orchestra Simfonică sub bagheta ilustrului Ion Baciu, în prezența autorului, în ziua de 30 septembrie 1961. Cu ocazia comemorării a trei ani de la trecere în neființă a șefului de orchestră Ion Baciu ce a condus Orchestra Simfonică la un nivel la care poate concura cu orice orchestră profesionistă din țară și nu numai, Sala de Concerte a Filarmonicii a devenit, din anul 1998, Sala de Concerte “Ion Baciu”.
În prezent, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu” se bucură de reprezentații cu succes, fie că este vorba de scena Sălii de Concerte “Ion Baciu”, spațiu neconvențional sau festivaluri la care participă, invitată sau în calitate de gazdă. Se acordă o importanță deosebită pentru organizarea concertelor educative și acțiunilor ce au în prim plan cultivarea gustului pentru muzica cultă la copiii ce nu studiază în școli de profil, iar pentru tinerii interpreți, dirijori, artiști la început de carieră, Filarmonica a demarat câteva proiecte pentru încurajarea și promovarea acestora, asigurându-se un natural schimb de generații din ce în ce mai pregătite pentru scenă. Colaborarea Orchestrei Simfonice cu mari dirijori și soliști, ce sunt prezenți pe marile scene ale lumii, laureați ai unor Concursuri Internaționale, reprezintă o preocupare majoră și continuă a conducerii Instituției de Cultură; astfel pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” au evoluat nume mari ale muzicii clasice din întreaga lume: pianistul Josu de Solaun, câștigătorul Concursului Internațional “George Enescu”- secțiunea pian, ediția 2014, violonistul Ștefan Tarara , câștigătorul Concursului Internațional “George Enescu”- secțiunea vioară, ediția 2014 și al premiului I la Concursul Internațional de vioară “R.Lipizer” (2011), unde a fost acompaniat în finala concursului chiar de Orchestra Simfonică a Filarmonicii “ Paul Constantinescu” , acesta fiind ani la rând orchestra oficială a Concursului, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, dirijor onorific al Filarmonicii, violonistul Răzvan Stoica, cotat drept cel mai bun violonist din Europa cu vârsta până în 29 de ani, câștigătorul New Talent -Bratislava și al dreptului de a cânta pe o vioară Stradivarius ce datează din 1729, violoncelistul Rodin Moldovan, prim violoncelist al Orchestrei MDR- Leipzig, violoniștii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Bogdan Zvorișteanu, dirijori ca Walter Hilgers, ce deține și titlul de Director Artistic onorific al Filarmonicii ploieștene, Horia Andreescu, Gabriel Bebeșelea, Tiberiu Soare, etc. Filarmonica se bucura de artisti profesionsiti cu inima deschisa.Printre personalitatile cu care Filarmonica ploiesteana se mandreste cu adevarat sunt Maestrul Radu Postavaru - dirijor principal al Orchestrei Simfonice - un om care areuseste cu fiecare concert al sau sa dea plus valoare orchestrei simfonice; Gabriel Croitoru - unul dintre cei mai buni violonisti pe care Romania i-a dat acestei lumi - drept dovada si faptul ca acesta canta pe vioara Guarneri a marelui G. Enescu.

Natura, cultura și viața – trei lumi care nu există separat, ci se întâlnesc și se influențează permanent.Începând de mâ...
03/09/2026

Natura, cultura și viața – trei lumi care nu există separat, ci se întâlnesc și se influențează permanent.
Începând de mâine, 4 septembrie, Ploieștiul devine una dintre opririle expoziției internaționale itinerante de fotografie „Natură, cultură și viață”, un proiect care aduce împreună fotografi din România și Grecia și propune, prin imagine, o reflecție asupra patrimoniului natural și cultural, a tradițiilor, dar și asupra responsabilității pe care o avem față de mediul în care trăim.

Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti se alătură acestui demers cultural în calitate de partener al etapei organizate la Ploiești, alături de Rotary Ploiesti, ICC România–Grecia, Uniunea Elena Din Romania și AFI Ploiesti.

Expoziția face parte dintr-un amplu proiect fotografic internațional și itinerant, început în luna mai, cu primele evenimente organizate la Craiova și Atena, și care își continuă traseul în mai multe orașe din România și Grecia.

Tema reunește trei direcții: natura și transformările ei, tradițiile, valorile și atracțiile turistice care definesc identitatea comunităților, precum și inițiativele dedicate protejării mediului. Pentru că natura, cultura și viața sunt strâns legate, iar felul în care alegem să le privim și să le protejăm spune, în cele din urmă, ceva despre noi.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 17.00, la AFI Ploiești, la etaj.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 4–25 septembrie 2026.

Ne bucurăm să contribuim la aducerea acestui proiect la Ploiești și să susținem, dincolo de scena de concert, inițiativele care creează punți între oameni, culturi și comunități.
Vă așteptăm la vernisaj!

„Până și natura divină are nevoie de diminuendo și morendo, pentru ca apoi să revină la viață și să se înalțe din nou, î...
03/09/2026

„Până și natura divină are nevoie de diminuendo și morendo, pentru ca apoi să revină la viață și să se înalțe din nou, îndreptându-se spre un mare crescendo și recăpătându-și întreaga forță într-un puternic fortissimo”, îi scria Antonín Dvořák prietenului său Emil Kozánek, în anul 1892, proaspăt ajuns în America. Peste mai bine de un secol, cuvintele sale par să descrie firesc ritmul vieții muzicale, în care fiecare etapă își are propriul tempo și propria intensitate. Dacă săptămânile de vară au adus muzica mai aproape de public prin evenimentele stagiunii estivale și ne-au purtat dincolo de cadrul obișnuit al sălii de concert, toamna marchează revenirea la marile întâlniri simfonice și începutul unui nou sezon muzical: Stagiunea 74 a Filarmonicii Paul Constantinescu Ploiești.

Stagiunea 2026–2027 vine cu dorința de a face încă un pas înainte: de a surprinde, de a aduce pe scenă programe tot mai spectaculoase, de a crea seri memorabile, care să ofere publicului, de la o săptămână la alta, noi motive pentru a reveni în sala de concert. Ne dorim să îndrăznim mai mult – prin repertorii, prin artiștii invitați și prin proiecte care vor face loc, alături de lucrările consacrate, unor partituri mai rar abordate, unor prime audiții și unor compozitori mai puțin prezenți până acum în programele noastre. Alături de marii creatori care au fost prezenți de-a lungul anilor în repertoriul Filarmonicii – Mozart, Beethoven, Chopin, Liszt, Dvořák, Brahms, Ravel, Rachmaninov, Prokofiev etc. – își vor face loc creații semnate de Hamilton Harty, Muzio Clementi sau Johann Baptist Vanhal. Muzica românească își păstrează, la rândul ei, un loc important în noua stagiune, prin partituri de George Enescu, Paul Constantinescu și Marțian Negrea, cărora li se alătură pagini muzicale compuse de Pascal Bentoiu – unul dintre cei mai importanți compozitori români ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea și ai începutului de secol XXI – și Sergiu Celibidache, celebru în întreaga lume ca dirijor, dar mult mai rar descoperit în ipostaza de compozitor.

La pupitrul Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești îi vom regăsi pe Radu Postăvaru, Tiberiu Soare, Vlad Mateescu, Ovidiu Balan, Cristian Spătaru, Radu Popa, Andrei Petrache, Jin Wang, Vicente Chuliá, Radu Zaharia, Anton Shaburov, Ciprian Marinescu, Alexandru Ilie, Eduard Dinu, David Crescenzi, Michael Köhler și Ionut Podgoreanu, dar și mulți alți invitați-surpriză.

La fel de bogată se anunță și lista soliștilor, reunind artiști de prestigiu ai scenei românești și internaționale, muzicieni apropiați publicului ploieștean, dar și tineri interpreți cu o prezență tot mai vizibilă în peisajul muzical actual. Gabriel Croitoru, Remus Azoitei, Florin Ionescu-Galați, Josu De Solaun, Cadmiel Boțac, Constantin Sandu, Valentin Șerban, Simina Croitoru, Rodin Moldovan-Violoncello, Stefan Arnold, Csiky Boldizsár, Mihaela Manea, Mădălin Voicu jr., Maria Diana Petrache, Adriana Maier, Alexandru Anastasiu, Jan Sekaci, Sabina Itcus și Remus Șarpe se numără printre invitații Stagiunii 74, alături de numeroși alți interpreți. Nu va lipsi nici mult așteptata „Gală a Tinerilor Pianiști”, care va aduce, în două seri de concert, șapte tineri interpreți: Zian Antonescu, Matei Marin, Sebastian Căpraru-Minescu , Bogdan Miu, Eduard Șandru, Luca Vulpe și Ioana Andreescu.

Din programul Stagiunii 74 nu vor lipsi concertele camerale, spectacolele de muzică populară, serile de jazz și proiectele construite în jurul unor momente speciale: deschiderea Ploiesti Jazz Festival cu „In My Village Simfonic”, proiect semnat de Luiza Zan și Andrei Petrache, concertul dedicat Zilei Naționale, tradiționalele concerte de Crăciun și din Săptămâna Patimilor, Călătorie muzicală (ajunsă la cea de-a XIX-a ediție), dar și proiecte inedite, precum Peer Gynt, care o va aduce pe scena Filarmonicii pe Maia Morgenstern.

În 2027, la 200 de ani de la moartea lui Ludwig van Beethoven, mai multe dintre capodoperele sale vor reveni în programele Filarmonicii, Stagiunea 74 urmând să se încheie cu monumentala Simfonie a IX-a.

O stagiune pe care ne-o dorim spectaculoasă nu putea începe decât cu un concert pe măsură. Joi, 24 septembrie 2026, dirijorul Radu Postăvaru și violonistul Gabriel Croitoru dau tonul noului sezon muzical cu un program de excepție: Concertul în re minor, op. 46, pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian și Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95, „Din Lumea Nouă” de Antonín Dvořák.

Și poate că nu este întâmplător că tocmai Dvořák, de la ale cărui cuvinte a pornit această invitație, va marca simbolic și prima seară a Stagiunii cu numărul 74. În 1892, când îi scria prietenului său despre acel crescendo prin care natura revine la viață și își recapătă forța, compozitorul se afla el însuși în fața unui nou început, în America. La scurt timp, avea să se nască aici Simfonia „Din Lumea Nouă”.
Noi suntem pregătiți pentru un nou început. Voi?
Text realizat de muzicolog Diana Murășan-Rebac.

Bilete pentru acces în sală:
https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-simfonic-extraordinar-deschiderea-stagiunii-74-24-septembrie-2026/
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aici:
https://virtualconcerthall.ro/produs/bilet-virtual-transmisie-live-concert-simfonic-extraordinar-deschiderea-stagiunii-74-24-septembrie-2026/

Dragii noștri,E septembrie. Luna aceea în care vara încă nu s-a hotărât dacă să plece, diminețile încep să miroasă puțin...
02/09/2026

Dragii noștri,
E septembrie. Luna aceea în care vara încă nu s-a hotărât dacă să plece, diminețile încep să miroasă puțin a toamnă, clopoțelul se pregătește să sune din nou (un clinchet de care, odată deveniți părinți, descoperim că nu scăpăm chiar niciodată 🙂), iar la Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti se aud tot mai clar primele acorduri ale unei noi stagiuni. Stagiunea 74.

Sunt 74 de stagiuni în care muzica a adus oameni împreună. Artiști și public. Generații diferite. Oameni care vin la Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti de zeci de ani și oameni care poate abia acum se pregătesc să intre pentru prima dată în sala de concert.
Și, până la urmă, despre asta este o stagiune nouă. Despre reîntâlnire.
Pentru că putem pregăti programe, putem repeta ore întregi, putem invita artiști extraordinari și putem pune fiecare notă la locul ei. Dar muzica începe să trăiască pe deplin abia atunci când sunteți și voi acolo să o ascultați.

În Stagiunea 74 ne vom revedea cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești, cu Orchestra Populară "Flacăra Prahovei" cu Ploiești JAZZ Trio, cu Corul Filarmonicii "Paul Constantinescu" - Ploiești și cu ansamblurile noastre. Vor veni invitați din țară și din străinătate, vom asculta repertorii pe care le cunoaștem și le iubim, dar vom avea și seri care ne vor scoate din zona lucrurilor previzibile.

Simfonic, jazz, folclor, coral. Muzică de film și musical. Proiecte speciale. Artiști pe care îi reîntâlnim și artiști pe care îi vom descoperi împreună. Iar acestea sunt doar primele întâlniri pe care vi le-am dezvăluit.
Le-am adunat în caruselul de astăzi ca să puteți face ceea ce știm că unii dintre voi faceți deja foarte bine: să vă deschideți calendarul și să începeți să vă rezervați serile pentru muzică. 🙂

Pe parcursul stagiunii, vă vom spune povestea fiecărui concert. Vă vom prezenta artiștii, repertoriile și lucrurile care merită știute înainte să se stingă luminile în sală. Vom încerca să vă aducem cât mai aproape de ceea ce se întâmplă pe scenă, dar și în spatele ei.
Și ne dorim să păstrăm ceea ce contează poate cel mai mult: comunitatea care s-a construit în jurul Filarmonicii.
Așa că scrieți-ne. Întrebați-ne. Povestiți-ne ce v-a plăcut. Spuneți-ne ce v-a emoționat. Aduceți-vă prietenii, copiii, părinții. Sau veniți singuri, sunt șanse mari să descoperiți că, într-o sală plină de oameni care ascultă aceeași muzică, nu sunteți chiar singuri.

Noi ne pregătim. Scaunele își așteaptă publicul. Partiturile se deschid din nou. Artiștii se întorc pe scenă. Stagiunea 74 poate începe.
Ne vedem la Filarmonică.
Și, ca în fiecare an, o facem împreună. 🤗

Duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 20:00, Stagiunea Estivală a Filarmonicii Paul Constantinescu - Ploiesti continuă ...
02/09/2026

Duminică, 6 septembrie 2026, de la ora 20:00, Stagiunea Estivală a Filarmonicii Paul Constantinescu - Ploiesti continuă pe Esplanada Palatului Culturii cu un concert simfonic extraordinar care aduce împreună muzica de film, musicalul și forța unei orchestre simfonice.

„IN REAL LIFE” propune o întâlnire între muzică și poveste, pornind de la o temă profund actuală: relațiile umane într-o lume în care o parte tot mai mare din viața noastră se petrece prin intermediul ecranelor. Dragostea, singurătatea, curajul, vulnerabilitatea și nevoia de conexiune reală se regăsesc într-un concept construit în jurul autenticității și al întâlnirii dintre oameni, dincolo de aparențele lumii digitale.

La pupitrul Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești se va afla dirijorul Alexandru Ilie, iar soliștii serii vor fi soprana Iulia Eliza Miulescu și baritonul Bogdan Podlovski. Regia îi aparține lui Felix Crainicu, iar manager de proiect este Paul Luculescu.

În program: pagini cunoscute ale musicalului și muzicii de film, de la „My Fair Lady”, „Les Misérables”, „West Side Story” și „The Phantom of the Opera”, până la alte titluri îndrăgite.

Accesul pe scaune este liber, în limita locurilor disponibile.
Accesul în picioare este liber, în limita capacitǎții spațiului şi a normelor de siguranțǎ impuse de autoritǎți.

Știam că va veni și duminică. Doar că parcă a venit prea repede.Ultima zi de Jazz on the Rooftop VIII ne-a găsit tot aco...
31/08/2026

Știam că va veni și duminică. Doar că parcă a venit prea repede.
Ultima zi de Jazz on the Rooftop VIII ne-a găsit tot acolo, deasupra Ploieștiului, pentru încă un apus, încă două concerte și ultimele câteva ore dintr-un weekend pe care am fi vrut să-l mai lungim puțin.

Liviu Negru Quartet – „Bring the Good News”, cu Liviu Negru, Vlad Briciu, Kiba Dachi și Adi Tetrade, alături de Robert Patai la voce, a deschis seara cu groove, energie și genul acela de muzică la care e destul de greu să rămâi doar spectator.

Apoi a venit ultimul concert.
Coalition Group, în formula Nikola Marković, Jevrem Ćosić, Aleksandar Uzelac, Milos Grbatinik, Aljoša Andrejević și Joliette Anžlovar, nu ne-a lăsat însă prea mult timp pentru nostalgie. A fost energie, improvizație, ritm și multă poftă de cântat, exact cât trebuia pentru ca despărțirea de Rooftop să mai poată fi amânată puțin. Și am amânat-o. :)
Am ascultat. Am dansat. Am aplaudat. Ne-am mai uitat o dată peste marginea acoperișului spre oraș. Am mai stat la povești. Am mai făcut o fotografie.
Până când a venit, inevitabil, și ultima notă a ediției a VIII-a.

Trei zile mai devreme urcam pe acoperiș și spuneam „începem”. Duminică noaptea trebuia să spunem „gata”. Nu suntem siguri că ne-a ieșit.
Acesta este albumul Zilei 3, ultima filă din jurnalul foto al Jazz on the Rooftop VIII.

Mulțumim Liviu Negru Quartet & Robert Patai și Coalition Group pentru muzică. Mulțumim publicului care a rămas cu noi până la ultimul acord.

Despre toate celelalte, artiști, echipă, parteneri, expoziții, oamenii care au făcut posibil weekendul acesta și, mai ales, despre voi, mai avem multe de spus.
Astăzi mai rămânem puțin cu fotografiile.
Pentru că, aparent, nici luni nu ne grăbim să coborâm de pe Rooftop. :)

Ultimul concert. Dar nu începem cu finalul.Începem cu cei șase muzicieni care au fost în seara aceasta pe scena Jazz on ...
30/08/2026

Ultimul concert. Dar nu începem cu finalul.
Începem cu cei șase muzicieni care au fost în seara aceasta pe scena Jazz on the Rooftop și cu energia pe care au adus-o de la primele minute.

Coalition Group: Nikola Marković, Jevrem Ćosić, Aleksandar Uzelac, Milos Grbatinik, Aljoša Andrejević și Joliette Anžlovar.
Șase personalități muzicale, multă libertate, ritm, improvizație și un concert care a avut exact energia de care aveam nevoie pentru ultimele ore petrecute împreună deasupra orașului.
Am ascultat. Am dansat. Am aplaudat. Și, pentru o vreme, am putut să ignorăm faptul că urma să vină și ultimul acord. :) Dar a venit.

Coalition Group, thank you for the music. 💛
Și vouă, celor care ați rămas cu noi până la capăt, vă mulțumim că ați fost aici.

Acesta a fost ultimul concert al Jazz on the Rooftop VIII.
Despre restul… vorbim mâine. 🙏🤗

(EN)

The last concert. But let’s not start with the ending.
Let’s start with the six musicians who took the Jazz on the Rooftop stage tonight and the energy they brought from the very first moments.

Coalition Group: Nikola Marković, Jevrem Ćosić, Aleksandar Uzelac, Milos Grbatinik, Aljoša Andrejević and Joliette Anžlovar.
Six musical personalities, plenty of freedom, rhythm and improvisation, and exactly the kind of energy we needed for these last few hours together above the city.

We listened. We danced. We applauded. And for a while, we managed to forget that eventually there would be one last note. :)
But there was.

Coalition Group, thank you for the music. 💛
And to everyone who stayed with us until the very end, thank you for being here.

This was the final concert of Jazz on the Rooftop VIII.
We’ll talk about the rest tomorrow. 🙏🤗

The good news? Jazz is still happening up here. 🙂Ultima seară de Jazz on the Rooftop VIII a început cu Liviu Negru Quart...
30/08/2026

The good news? Jazz is still happening up here. 🙂

Ultima seară de Jazz on the Rooftop VIII a început cu Liviu Negru Quartet – „Bring the Good News” și cu un concert care ne-a adus exact ce promitea titlul: groove, energie și mult chef de muzică.

Liviu Negru, Vlad Briciu, Kiba Dachi și Adi Tetrade, alături de Robert Patai la voce, au deschis seara de duminică într-o formulă care ne-a făcut destul de greu să stăm cuminți pe scaune.

Și poate că așa trebuia să înceapă ultima noastră seară: nu gândindu-ne că se termină, ci bucurându-ne că încă suntem aici.
Mulțumim pentru good news. 🫶

Noi mai avem un concert.

Coalition Group urmează pe scenă. 😉

Ce faci după o primă seară care ți-a dat toate motivele să vrei mai mult? O iei de la capăt. :)Și exact asta am făcut sâ...
30/08/2026

Ce faci după o primă seară care ți-a dat toate motivele să vrei mai mult? O iei de la capăt. :)
Și exact asta am făcut sâmbătă, la Jazz on the Rooftop VIII.
Am urcat din nou deasupra orașului și am avut în față două concerte care nu puteau fi mai diferite — și tocmai asta ne-a plăcut.
A-C Leonte Quintet a deschis seara fără să încerce să țină jazzul într-o singură definiție. A-C Leonte, Albert Tajti, Alex Arcuș, Michael Acker și Gabi Matei au adus împreună jazz, electronică, spoken word și improvizație, într-o formulă în care vocea, instrumentele, texturile și ritmul au avut libertatea să-și găsească propriul drum.

Mai târziu, scena s-a golit aproape complet. Au rămas doi oameni. Un pian. Douǎ voci. Percuție.
Și a fost suficient pentru ca JOCA Perpignan & Alon Yavnai să construiască o lume întreagă. Brazilia și Israel, ritm și melodie, compoziție și improvizație, umor, spontaneitate și acel tip de comunicare între doi muzicieni în care uneori ai impresia că următoarea idee apare înainte ca ei să apuce să și-o spună.

Între concerte, Rooftop-ul și-a văzut de viața lui: oameni care s-au întâlnit, au povestit, au trecut prin expoziții, au privit orașul de sus și au mai rămas puțin. Și apoi încă puțin. :)
A fost Ziua 2. Diferită de prima. Exact cm trebuia să fie.

Mulțumim A-C Leonte Quintet, JOCA Perpignan & Alon Yavnai, tuturor celor din echipă și vouă, celor care ați umplut din nou acoperișul cu prezență, curiozitate și aplauze.

Iar acum am ajuns deja aici: mai avem o singură seară.
În această seară urcăm din nou. Pentru ultimele două concerte ale ediției a VIII-a. Pentru ultimul apus. Pentru ultimele ore împreună la Jazz on the Rooftop.
Și parcă nu ne grăbim deloc să spunem „gata”.
Ne vedem sus. 💛

O veste pe care ne-am fi dorit să nu o primim niciodată… 😞Jazzul românesc este, de astăzi, mai sărac. Iar pentru noi ves...
30/08/2026

O veste pe care ne-am fi dorit să nu o primim niciodată… 😞
Jazzul românesc este, de astăzi, mai sărac. Iar pentru noi vestea plecării dintre noi a lui Nicolas Simion înseamnă despărțirea de un artist drag, de un muzician care s-a întors de atâtea ori pe scena noastră și care a devenit, de-a lungul anilor, parte din povestea jazzului la Ploiești.

L-am ascultat și aplaudat în concertele stagiunilor noastre de jazz, alături de Ploiești JAZZ Trio, și l-am regăsit de atâtea ori la Ploiesti Jazz Festival, în 2019, 2021, 2022 și, ultima dată, în 2024, când Nicolas Simion Quartet a urcat pe scena Sălii „Ion Baciu”. Au fost seri care rămân acum, dureros, amintiri.

Saxofonist, compozitor, bandleader și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai jazzului românesc peste hotare, Nicolas Simion a avut o carieră de peste patru decenii și o discografie impresionantă, de peste 60 de albume. Dar dincolo de toate acestea, noi îl vom păstra în memoria noastră așa cm l-am cunoscut: cu saxofonul în mâini, pe scena Filarmonicii, vorbind publicului în limbajul pe care l-a iubit o viață întreagă: jazzul.

Și poate că este cu atât mai greu să scriem aceste rânduri astăzi, în ultima zi de Jazz on the Rooftop, într-o zi în care Ploieștiul răsună din nou a jazz.
În seara aceasta, muzica va continua. Dar va suna, inevitabil, puțin altfel.

Drum lin, Nicolas Simion.
Îți mulțumim pentru muzică, pentru toate întâlnirile și pentru toate serile de jazz pe care ni le-ai dăruit.

Sincere condoleanțe familiei, colegilor, prietenilor și tuturor celor care l-au iubit și admirat.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Address

Anton Pann, Nr. 5
Ploiesti
100023

Opening Hours

Monday 14:00 - 18:30
Tuesday 10:00 - 17:30
Wednesday 10:00 - 18:30
Thursday 09:00 - 20:30
Friday 10:00 - 14:00

Telephone

0244 515 841

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Establishment

Send a message to Filarmonica Paul Constantinescu - Ploiesti:

Shortcuts

Share

Category