17/06/2026
Pentru a “sărbători” primii 1000 de followeri (it’s not much but it’s honest work 😁😬) lansez site-ul proiectului “Ploieștiul lui Caragiale” și profit de ocazie pentru a posta și prima carte veche digitalizată și găzduită în “Biblioteca Ploieșteană”. Site-ul are încă zone “în construcție” și va mai avea până când reușesc să urc, adaptez și sortez informația pe care am tot pus-o pe facebook până acum. Oricum, sper să devină un instrument mai coerent pentru a explora informația pe care acest proiect o produce.
Acum înapoi la cartea digitalizată…
În 1853 Rusia se decide că trebuie să profite de panta descendentă pe care se afla Imperiul Otoman și că ar fi cazul să-i dea și-un ghiont către prăpastie. În stilul clasic, Rusia caută să rupă teritorii pe care să le anexeze iar cel mai bun pretext pentru asta este “apărarea fraților creștin ortodocși” din teritoriile aflate sub suzeranitatea muribundului Imperiu Otoman.
Ortodoxia, ghinionul nostru se pare. “Că ne place sau nu ne place”, Principatele Române (Moldova și Tara Românească) sunt ocupate de armata rusă la sfârșitul lunii Iunie 1853. Timp de un an aproximativ, ocupația rusească se manifestă în cele două Principate, inclusiv în Prahova și Ploiești.
Populația are de suferit de pe urma acestei ocupări însă culmea, nu atât de mult ca de pe urma ocupației austriece, care se instituie imediat asupra Principatelor. “Îngrijorat” de abuzurile ocupației ruse pe teritoriul Principatelor, Împăratul Franz Joseph pune rușii pe retragere, prin mijloace diplomatice, în vara anului 1854. Rușii se retrag încet, dar sigur, pe măsură ce austriecii le iau locul, nu neapărat pentru că nu le puteau face față ci pentru că nu mai doreau încă un contra beligerant (puternic) pe lângă coaliția Imperiului Otoman cu Regatul Unit și Franța.
Timp de 3 ani austriecii ne-au terorizat în Principate. În Ploiești au rechiziționat case în număr mult peste potențialul populației, au rechiziționat mijloace de transport, clădiri publice pentru spitale, mâncare, lumânări, așternuturi… tot ce puteau. Cereau Primăriei (a se citi “ordonau”) tot felul de rechiziționări, reparații și modificări la clădiri, imposibile in multe cazuri pentru o populație oricum săracă și mai ales sărăcită de ocupația rusească. Populația era terorizată prin sacrificiile materiale pe care trebuia să le facă, în asemenea hal încât, spre exemplu, unii cetățeni își dărâmau sobele din case pentru a scădea şansa de a le fi rechiziționate.
Toate cele de mai sus, precum și alte detalii ale acestei ocupații dure, sunt descrise si bine documentate în cartea lui Debie și Simache pe care tocmai am digitalizat-o și am pus-o în “Biblioteca Ploieșteană”.
Am descoperit în ea câteva detalii foarte interesante ale “pistelor” istorice pe care le explorez.
L-am regăsit pe Candiano Popescu, într-o povestire din propria biografie, din copilăria sa. Simache n-a avut probleme să aibă acces la acea biografie și a găsit un pasaj în care Candiano Popescu își arată latura revoluționară încă de mic (deși povestea pare trasă de păr). Fiind elev de 13 ani la Pensionul “Pavel Eliad” (aflat aproape de colțul a ceea ce era Calea Câmpinii cu strada Elena Doamna), la intrarea armatei austriece în Ploiești, aruncă de la geam un pepene galben în capul unui soldat austriac “care defila cu trufie”. Soldatul pătrunde în clasă unde, chipurile, scoate sabia din teacă cu gândul de a pedepsi făptașul însă salvarea vine de la Eliade, directorul pensionului, român din Transilvania și vorbitor de limba germană, care calmează soldatul spunând că școlarul a scăpat pepenele, nu a făcut-o cu intenție.
Din nefericire Candiano-Popescu nu a scăpat ușor de prezența detestatelor trupe austriece pentru că se pomenește în Septembrie 1854 cu “un oaspete” în casă, căpitanul Solomon. Proprietatea era a tatălui său vitreg, “Nicolaie Candiano-Polițaiul”, care este obligat, ca mulți alți cetățeni, să ia în gazdă membri ai armatei austriece.
Deasemenea din carte am aflat că trupele austriece au preferat pe alocuri staționarea în localitățile limitrofe ale Ploieștiului. Blejoi, Ploieștiori, Țânțăreni n-au fost scutite de prezența trupelor și nici de abuzurile rechiziționarilor. Generalul Burlo care s-a stabilit la Conacul Cantilli din Ploieștiori a provocat modificări serioase asupra locuințelor conacului.
Vă invit să răsfoiți cartea prin accesarea linkului către site-ul Ploieștiul lui Caragiale din primul comentariu.
