Teatrul din Oradea este o clădire cu prezenţă determinantă a aspectului oraşului, clădită intr-una din pieţele principale ale oraşului, pe partea nordică a Pieţei Bémer, actuala Piaţă Ferdinand. După mai multe concursuri care nu au dat rod, oraşul a acreditat proiectarea noului teatru firmei vieneze “Fellner und Helmer” care beneficia deja de un renume European. În deceniile ei de activitate, firm
a se putea deja mândri cu referinţe de la Zürich până la Odesa, ridicând aproape cincizeci de teatre după cele mai moderne cerinţe ale epocii. Faţada clădirii este, fără dubii, una grecească: cele şase coloane ionice, împreună cu timpanonul susţinut de către acestea, vorbesc de la sine iar figurile alegorice ale acestuia din urmă susţin accentuat caracterul clasic al faţadei. După 25 de ani de la darea în folosinţă, sculpturile au început să se erodeze si au început să cadă bucăţi întregi din compoziţie. Conducerea oraşului a decis să îndepărteze compoziţia aşa încât timpanonul clădirii a fost lăsat nepopulat până când un alt artist - sculptor local, Deák Árpád, s-a decis să-l repopuleze.
În faţa teatrului se află bustul lui Szigligeti Ede, cel după care s-a numit teatrul. Nu are aceeaşi datare ca şi cladirea însă, în momentul numirii teatrului, s-a decis că marelui artist orădean i se va ridica un bust finanţat din donaţii publice şi că, în acest scop, se va crea zona circulară din faţa teatrului. Inaugurarea statuii a avut loc în data de 15 decembrie 1912. Primul spectacol pe această scenă (pe „scândurile care reprezintă o lume întreagă”) a început cu o uvertură, la ora 7, în 15 octombrie 1900. Noul director, Somogyi Károly, a început lucrul cu o trupă de peste 80 de persoane din care aproape 60 au fost actori. Acest număr pare mare în zilele noastre însă trebuie să ţinem cont de faptul că, în primul rând, trupa a jucat atât piese în proză cât şi piese muzicale (de obicei operete dar şi opere) iar în al doilea rând au existat numeroase premiere: cel puţin două în fiecare săptămână dar erau săptămâni chiar şi cu trei premiere. În prima stagiune – 1900-1901 – Somogyi a avut 136 de premiere. Motivul: oraşul era mic iar o piesă rula doar de două-trei ori însă au fost şi spectacole de mare succes care rulau de nouă - zece ori.
În următoarele două decenii aceasta a fost situaţia generală a teatrului din Oradea, schimbarea fiind datorată doar stării de sărăcie generală de după sfârşitul Primului Război Mondial. Chiar şi în acea perioada grea, Oradea a găzduit cei mai mari actori maghiari iar unii dintre ei chiar au pornit, din acest oraş, spre o faimă naţională.
