08/03/2026
Este o postare la o oră târzie, când deja ne-am urat „La mulți ani” femeilor, mamelor, bunicilor noastre.
Azi noapte am avut un vis. Aveam în mână un buchet mare de narcise galbene, încă în boboc, pregătită să vizitez mormintele celor dragi.
Nu știam dacă este zi sau noapte. Știam doar că trebuie să plec, că trebuie să ajung acolo.
Ieșind din casă, mi-am dat seama că este întuneric. O voce mi-a spus: „Nu poți să pleci la ora asta, e noapte.”
Am stat o clipă, mi-am ridicat privirea și în fața mea era o persoană. Nu i-am văzut chipul, dar în sufletul meu știam că este străbunica mea. Avea același port frumos pe care mi-l amintesc. E foarte greu de explicat în cuvinte sentimentul acela.🥹
Când am văzut-o, m-am bucurat atât de mult încât am exclamat: „Am cu cine să merg, nu sunt singură.” Am înaintat prin întuneric fără pic de frică alături de ea.
A fost frumos, chiar și pentru o clipă, să o simt din nou aproape. Datorită ei, sunt astăzi aici, iar prin mine ea încă trăiește mai departe.❤️ La mulți ani în ceruri străbunelor noastre!🌌
Azi am reușit să fac prima schiță dar sezonul narciselor abia începe.🌼
