Muzeul Oraşului Lipova

Muzeul Oraşului Lipova Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Muzeul Oraşului Lipova, Art, Lipova.

" Maica Domnului cu Pruncul "     Școala din Banat , secol XVIII Colecția :  Muzeul Orașului Lipova     Aplicarea pe o i...
14/04/2026

" Maica Domnului cu Pruncul "
Școala din Banat , secol XVIII
Colecția : Muzeul Orașului Lipova


Aplicarea pe o icoană a acestei „haine” prețioase se face, de obicei, din două motive:
în semn de cinstire (mulțumire) pentru Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau sfântul ce este zugrăvit în icoană. Se cunosc multe icoane ale Maicii Domnului ce au fost ferecate în îmbrăcăminte de aur, argint sau argint aurit și ornamentată cu pietre prețioase, ca urmare a minunilor săvârșite de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin intermediul acelor icoane.
Această modalitate de a cinsti icoanele are și un rol decorativ. Meșterii au încercat ca, pe lângă redarea fidelă a caracteristicilor picturii, să adauge și ornamente din filigran sau pietre prețioase.
Motivul fundamental practic pentru care icoanele sunt ferecate este acela că îmbrăcămintea protejează suprafața pictată a icoanei. Icoanele care sunt ferecate sunt, totodată, protejate de daunele cauzate de venerație,de fum și de ceară.

Muzeul Orașului Lipova  vă urează Sărbători Pascale binecuvântate 🙏
11/04/2026

Muzeul Orașului Lipova vă urează Sărbători Pascale binecuvântate 🙏

Eroul ucis în temniță pentru că a iubit România: Destinul tragic al lui Sever BocuIstoria ne învață adesea că marii patr...
15/03/2026

Eroul ucis în temniță pentru că a iubit România: Destinul tragic al lui Sever Bocu

Istoria ne învață adesea că marii patrioți ajung să plătească prețul suprem nu pe câmpul de luptă, ci în celulele întunecate ale propriului stat acaparat de dictatură. Astăzi vorbim despre un om de stat uriaș, un arhitect al României Mari, al cărui nume a fost șters din cărțile de istorie timp de jumătate de secol: Sever Bocu.

A fost unul dintre cei mai străluciți politicieni interbelici, omul care a luptat până la epuizare pentru ca Banatul să revină României. Cum l-a „răsplătit” regimul comunist la bătrânețe? Cu moartea în chinuri, la Sighet.

📰 Jurnalistul care a trezit conștiința națională
Născut pe 19 noiembrie 1874 în Șiștarovăț, județul Arad, Sever Bocu și-a dedicat tinerețea luptei pentru emanciparea românilor din Austro-Ungaria. Ca redactor la ziarul „Tribuna” din Arad, condeiul său a devenit o armă letală împotriva asimilării. Datorită articolelor sale curajoase, a fost închis de autoritățile maghiare la Seghedin. Însă gratiile nu l-au frânt, ci l-au călit.

🗺️ Salvarea Banatului la masa negocierilor
Momentul de geniu al lui Sever Bocu a venit în anii 1918-1919. Când soarta Banatului atârna de un fir de păr, fiind revendicat și de Serbia, Bocu a plecat la Paris. Pe holurile Conferinței de Pace a dus o muncă de lobby titanică. A publicat ziare în franceză („La Roumanie”), a tipărit hărți și a demonstrat clar drepturile istorice și demografice ale românilor. Eforturile sale și ale Partidului Național Român au asigurat unirea unei mari părți a Banatului istoric cu țara.

🏛️ Constructorul Timișoarei moderne
Ca fruntaș țărănist și Ministru al Banatului, Sever Bocu a fost motorul dezvoltării regionale. Nu a fost un politician de birou, ci un vizionar. El a impulsionat ridicarea Catedralei Mitropolitane din Timișoara, o capodoperă arhitecturală. Tot el a inițiat primele demersuri solide pentru înființarea Universității de Vest, visând la o Timișoară ca pol universitar de elită al Europei.

⛓️ Noaptea care a coborât peste România
Pentru comuniștii aduși la putere de tancurile sovietice, Bocu reprezenta tot ce urau ei mai mult: era democrat, patriot asumat și un lider extrem de respectat. În infama „Noapte a demnitarilor” (5/6 mai 1950), a fost arestat la 76 de ani. A fost aruncat în închisoarea de la Sighet, alături de elitele țării, fără niciun proces sau condamnare.

Sfârșitul său a fost de o cruzime extremă. Pe 21 ianuarie 1951, slăbit de ger, foame și boli, Sever Bocu a fost bătut cu bestialitate de gardieni pentru că nu s-a putut mișca suficient de repede. A murit în celula sa înghețată, plătind cu viața refuzul de a pactiza cu tirania. Corpul i-a fost aruncat noaptea, în secret, într-o groapă din Cimitirul Săracilor.

România modernă îi datorează enorm. Voi știați de sacrificiul lui Sever Bocu? Credeți că elita noastră distrusă în închisori este onorată corect astăzi?
#

Complexul Muzeal Arad  în parteneriat cu Primaria Lipova  vă invită  vineri , 06 Martie 2026 , la ora 17.00 , la vernisa...
26/02/2026

Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Primaria Lipova vă invită vineri ,
06 Martie 2026 , la ora 17.00 , la vernisajul expoziției de pictură :
" Flori pentru Lori " a pictorului Vasile Varga .
Evenimentul va avea loc la Muzeul Orașului Lipova , în sala de expoziții temporare .
Va lua cuvântul în deschidere Andrei Rosetti - pictor .
Vernisajul va oferi ocazia întâlnirii cu câteva din creațiile talentaților noștri poeți lipoveni .

21 Ianuarie 1951 75 de ani de la trecerea în eternitate a " Tribunului Banatului " -  SEVER BOCU     Să-i fie  țărâna uș...
21/01/2026

21 Ianuarie 1951
75 de ani de la trecerea în eternitate a
" Tribunului Banatului " - SEVER BOCU
Să-i fie țărâna ușoară 😓

Lumină , pace , bucurie , dăruire , iertare , sărbătoare ne aduce an de an Crăciunul ! Dragi  vizitatori , parteneri , c...
24/12/2025

Lumină , pace , bucurie , dăruire , iertare , sărbătoare ne aduce an de an Crăciunul !
Dragi vizitatori , parteneri , colaboratori și sponsori vă urez din suflet sa aveți un Crăciun liniștit si luminos alături de cei dragi vouă !
Sărbători binecuvântate tuturor !!!

Finele săptămânii trecute a găsit Muzeul Lipova împodobit în straie de sărbătoare întâmpinând musafirii printr-o atmosfe...
10/12/2025

Finele săptămânii trecute a găsit Muzeul Lipova împodobit în straie de sărbătoare întâmpinând musafirii printr-o atmosferă caldă și sensibilă specifică sărbătorilor de iarnă.
Poeziile talentatele poete lipovene :Ana Olimpia Nicolescu , Zenovia Lascu și Recitalul de colinde al minunatei mezzosoprane Andreea Bodroghi , au reverberat in sufletele celor prezenți la eveniment , reușind și de această dată , să transfigureze , prin interpretările pline de sensibilitate și trăire autentică , mesajul tulburător de emoționant al poeziei și muzicii creștine.
Un colț din iarna de altădată prins în rame , acolo unde fulgii nu se topesc...
Expoziția : "Salonul de iarnă" ne așteaptă cu emoție și culoare între :
07 decembrie 2025 - 30 ianuarie 2026
la Muzeul Lipova , aducând în fața noastră o adevărată poveste vizuală , in care fiecare tablou respiră liniște , lumina și magia anotimpului alb.
Și poate că,măcar o dată , să ne bucurăm de zăpada din picturi decât cea reală...care , încă , se lasă așteptată .

Muzeul Orașului Lipova în parteneriat cu Asociația "Ion Andreescu " Arad  vă invită duminică  , 7 Decembrie 2025 , la or...
02/12/2025

Muzeul Orașului Lipova în parteneriat cu Asociația "Ion Andreescu " Arad vă invită duminică , 7 Decembrie 2025 , la ora 16.00 , la vernisajul expoziției colective de pictură : " Salonul de iarnă " .
În deschidere , talentatele poete lipovence : Ana Olimpia Nicolescu , Bianca Gălă și Zenovia Lascu vor recita câteva poezii din propria creație .
Seara se va încheia , prin acordurile și inegalabila voce a îndrăgitei noastre mezzosoprane Andreea Bodroghi , printr-un recital de colinde .

Vă așteptăm cu mare drag !

SEVER BOCU comemorat la Muzeul Lipova      Muzeul Orașului Lipova in colaborare cu Liceul „Sever Bocu” Lipova  , au orga...
19/11/2025

SEVER BOCU comemorat la Muzeul Lipova

Muzeul Orașului Lipova in colaborare cu Liceul „Sever Bocu” Lipova , au organizat in perioada : 13 - 19 Noiembrie 2025 o serie de evenimente comemorative dedicate sărbătoririi a 151 de ani de la nașterea "Tribunului Banatului " SEVER BOCU .
Cu acest prilej , elevii lipoveni însoțiți de cadrele didactice Ana Roxin , Corina Tusa , Eugen Dincă și doamna director Ofelia Miu , au vizitat Muzeul orășenesc , fosta casă a familiei Bocu , au vizionat filmul documentar : " Viața și activitatea lui Sever Bocu " și au ascultat cu mult interes , entuziasm și apreciere o serie de alocuțiuni despre marile sale realizări , iubirea și legătura sfântă a lui Sever Bocu cu pământul natal și străbun al provinciei sale de suflet , Banatul .
Astfel ,au aflat căci , Sever Bocu , a rămas în istoria Banatului ca unul dintre cei mai iubiți și importanți luptători pentru afirmarea și dezvoltarea istorică , politică , socială și culturală a Banatului !

SEVER BOCU la 151 de ani de la naștere !  Una din personalităţile marcante care şi-au pus amprenta asupra Banatului, s-a...
19/11/2025

SEVER BOCU la 151 de ani de la naștere !

Una din personalităţile marcante care şi-au pus amprenta asupra Banatului, s-a născut în comuna Şiştarovăţ de lângă Lipova, la 19 noiembrie 1874, într-o familie în care atât bunicul, cât şi tatăl său, au avut de suferit din cauza persecuţiilor regimului. Bunicul său, Pavel Bocu, moţ din Ţinutul Hălmagiului, paticipase la răscoala din 1784 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, şi a fost tras pe roată că urmare a participării și a rolului avut. Tatăl său, învăţătorul Gheorghe Bocu, stabilit la Şiştarovăţ, a fost condamnat la temniţă de autorităţi pentru că răspândise în satele arădene „Doina lui Lucaciu”.
Sever Bocu a urmat clasele primare în satul natal, iar cursurile gimnaziale şi liceale la Lipova, ultimele clase absolvindu-le la Arad. A urmat apoi Academia Comercială din Viena şi a studiat jurnalistica la Paris, aceasta fiind o pasiune care i-a marcat întreaga viaţă. Sever Bocu, ziarist ,a fost redactor la ziarul „Tribuna” din Sibiu şi a susţinut mişcarea memorandistă, ulterior organizând şi la Lipova o manifestaţie pentru susţinerea memorandiştilor ajunşi la închisoare. S-a mutat la Arad în 1899 unde a lucrat la gazeta „Tribuna poporului”, devenită în 1904 „Tribuna”. Până în 1912, când Sever Bocu şi redactorii „Tribunei” anunţau fuzionarea cu „Românul”, ziar al P.N.R., a promovat activismul politic adoptat de Partidul Naţional Român în acei ani şi a militat constant pentru drepturile românilor din această Banat şi Ardeal. Împreună cu alţi ziarişti şi oameni de cultură, a pus bazele unui sindicat al presei române, devenind vicepreşedintele acestuia. Acuzat de autorităţile maghiare pentru articolele sale în care susţinea drepturile naţionale ale românilor, a fost condamnat la închisoare de mai multe ori dar, aşa cm avea să spună mai târziu, „am plătit cu temniţă, dar nu au putut să ne pună căluş”. Familia lui Sever Bocu a părăsit Aradul în 1912 şi s-a stabilit în Vechiul Regat, construind unul din primele hoteluri din Techirghiol, care a găzduit oaspeţi de seamă, în frunte cu familia regală. După izbucnirea primului război mondial, Sever Bocu a militat pentru intrarea României în război alături de Antanta şi, cu toate că avea 42 de ani, a cerut să fie înrolat în armată. Din însărcinarea guvernului român, s-a ocupat de constituirea corpului voluntarilor români care s-a alcătuit din prizonieri bănăţeni, ardeleni şi bucovineni aflaţi în lagărele ruseşti, fiind unul din principalii organizatori ai acestuia, a fost membru al Comitetului celor 12, principalul organism de conducere al românilor refugiaţi din Transilvania care a redactat declaraţia de război împotriva Austro-Ungariei, pentru a alipi Ardealul la România. Sever Bocu a fost condamnat în 1915 şi 1917 la moarte în contumacie de un tribunal militar din Ungaria, ultima oară pentru îndrăzneala de a fi declarat război Austro-Ungariei în numele refugiaţilor din Ardeal şi Banat. În 1917 a editat, la Kiev, ziarul „România Mare”, destinat prizonierilor români. În paginile celor 22 de numere ale ziarului, tipărite în mii de exemplare şi trimise în lagărele cu prizonieri români, a militat pentru constituirea statului naţional român, contribuind şi pe această cale la formarea batalioanelor de voluntari. În plină revoluţie, a traversat Rusia, iar apoi la Paris, s-a alăturat delegaţiei române la conferinţa de pace, îndeplinind rolul de consilier tehnic al acesteia în problemele legate de integritatea Banatului istoric. Totodată, a editat la Paris săptămânalul „România Mare”, pentru a sprijini eforturile delegaţiei române de a face cât mai bine înţeleasă cauza românilor. Deputat şi ministru al Banatului în guvernarea ţărănistă În anii interbelici, Sever Bocu a militat pentru afirmarea provinciilor istorice alipite la Vechiul Regat şi pentru respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor. A fost ales deputat în parlamentul României Mari în 1921 şi avea să fie reales de nouă ori de bănăţenii care au apreciat intransigenţa cu care le-a susţinut cauza ca lider al ţărăniştilor bănăţeni. În 1928, în primul guvern condus de Iuliu Maniu, a fost numit ministru al Banatului fără portofoliu, iar apoi primar al Lipovei, înregistrând progrese remarcabile sub conducerea sa. După reorganizarea administrativă făcută de guvern, a fost numit în fruntea conducerii directoratului VII Ministerial care cuprindea judeţele Caraş-Severin, Timiş-Torontal, Arad şi Bihor. Sever Bocu a fost un important om politic, preşedinte al Partidului Naţional Român şi apoi al Partidului Naţional-Ţărănesc în judeţul Timiş-Torontal, fiind cel care a înfiinţat, la Timişoara, cotidianul „Vestul”, ziar al P.N.Ţ.-ului pe care l-a condus şi în paginile căruia a publicat numeroase articole de opinie. Primul număr al ziarului, care a devenit unul de anvergură în vestul ţării, a apărut la 1 mai 1930, publicaţia remarcându-se prin pledoaria pentru dreptul de libertate decizională a provinciei în plan local. Sever Bocu a avut, la Timişoara, o remarcabilă contribuţie la creşterea nivelului de educaţie şi civilizaţie a bănăţenilor. A făcut demersuri pentru reînfiinţarea Episcopiei Timişoarei şi înfiinţarea Mitropoliei Banatului şi a Universităţii de Vest, pentru ridicarea unor monumente în amintirea unor personalităţi bănăţene sau a eroilor căzuţi în război. A fost colaboratorul mai multor publicaţii din acei ani, şi-a susţinut ideile în numeroasele conferinţe pe care le-a ţinut şi a publicat o carte autobiografică, „Drumuri şi răscruci”. La 67 de ani, a întemeiat „Asociaţia Luptătorilor Bănăţeni” în care s-au înscris voluntari din primul război mondial, iar un an mai târziu a fost ales preşedinte al sindicatului ziariştilor din Banat.
O viaţă sfârşită în temniţele comuniste S-a retras în casa sa din Lipova în anii războiului iar după instalarea regimului comunist a fost considerat de acesta un pericol, dar, deşi discreditat de presa comunistă, a fost ales deputat la alegerile din 1946. A refuzat însă să ia parte la lucrările parlamentului, acuzând autorităţile de fraudă electorală, şi a rămas la Lipova, unde a continuat să-şi scrie memoriile. Pe când lucra la corecturile ultimului volum al cărţii sale autobiografice, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi întemniţat în puşcăria de la Sighet, unde a încetat din viaţă la 21 ianuarie 1951. A fost îngropat în cimitirul săracilor din Sighet . În anul 1999 o urnă cu pământ din groapa comună a fost depusă în pronaosul Bisericii Ortodoxe din Lipova. Casa lui Sever Bocu de la Lipova este muzeu din anul 1958 şi deţine valoroase colecţii etnografice şi de artă plastică și decorativă , precum şi obiecte care au aparţinut familiei Bocu.

22/10/2025

Address

Lipova

Opening Hours

Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 09:00 - 17:00

Telephone

0257563303

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Muzeul Oraşului Lipova posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Establishment

Send a message to Muzeul Oraşului Lipova:

Share

Category