31/08/2026
😍 Ce surpriză frumoasă ne-a făcut ieri actorul Marius Manole, care a venit să vadă MICA SIRENĂ! Și-a amintit cu emoție că aici, în sălile noastre, și-a petrecut mare parte a copilăriei, că aici a început să iubească actoria, s-a fotografiat cu echipa spectacolului. Iată mesajul postat pe pagina personală:
👉 „Ieri a fost duminică și, pentru că duminică dimineața n-am făcut teatru, m-am gândit să mă duc la teatru. Așa că am ajuns la Teatrul Luceafărul din Iași, în sala în care mi-am petrecut, practic, mai mult de jumătate din copilărie.
De pe la zece ani încolo, am trăit foarte mult în teatrul ăsta. Aici am văzut spectacolele copilăriei mele (Baltagul, Chirița la Iași, Neamul Șoimăreștilor și multe altele). Pe unele le-am văzut de câte 10-14 ori, iar Neamul Șoimăreștilor cred că l-am văzut de vreo 20 de ori. Eram îndrăgostit de actorii Teatrului Luceafărul și cred că o parte din dorința mea de a face meseria asta s-a născut chiar în sala aceea.
Ieri m-am întors acolo ca să văd Mica sirenă, după Andersen, în regia Antonellei Cornici.
Și a fost foarte, foarte frumos.
Mai întâi m-am uitat la actorii de pe scenă și i-am admirat din nou pentru forța și seriozitatea cu care își fac meseria. Era ora 11 dimineața și jucau de parcă ar fi fost premieră. Camelia Dilbea, Ioana Corban, Carmen Mihalache, Ioana Iordache, Elena Zmuncilă, Liliana Mavriș Vârlan, Ionela Arvinte, Dragoș Maftei, Sebastian Pricop, Cezar Ichim, Cosmin Rotariu, George Cocoș, Beatrice Volbea, Alex Iurașcu și Alexia Botezatu.
Sper ca e distributia corecta:)
Și trebuie să fac o mențiune specială pentru Liliana Mavriș, o actriță cu care, într-un fel, am crescut. Pentru mine, ea a rămas Luluța din Chirița la Iași, a rămas în poveștile și imaginile copilăriei mele. Și ieri, când am văzut-o din nou pe scenă, am avut senzația incredibilă că timpul n-a trecut deloc peste ea. Am regăsit-o neschimbată (cu aceeași lumină, aceeași energie, aceeași bucurie de a fi pe scenă). Pentru câteva clipe am avut impresia că mă uit din nou la ea cu ochii copilului de atunci.
Și poate că nu e deloc o întâmplare că tot în anii aceia l-am cunoscut și pe Toma Hogea. Îl țin minte jucând enorm, în foarte multe roluri, iar pentru mine a rămas mai ales Guliță din Chirița la Iași. Iar acum, după atâția ani, fac din nou un spectacol cu el, de data asta în regia lui, la Ateneul din Iași. Uneori lucrurile se leagă într-un fel pe care nu-l înțelegi atunci când se întâmplă. Poate că nimic nu e chiar întâmplător.
Mi-era dor de ei.
Apoi m-am uitat la sală. Era plină de copii și, în timpul spectacolului, s-a așternut o liniște cm n-am mai întâlnit de mult într-un teatru pentru copii. Au urmărit povestea cu o atenție incredibilă și, sigur, și pentru că spectacolul este construit în așa fel încât să-i țină aproape, să-i fascineze și să-i emoționeze.
Dar poate cel mai mult m-a impresionat ce s-a întâmplat la final.
Actorii au rămas pe scenă și au făcut poze cu toți copiii care au vrut. Și cu părinții lor. Cu răbdare, cu bucurie, cu aceeași disponibilitate cu care tocmai jucaseră spectacolul.
Și, evident, am vrut și eu o poză.
Pentru câteva minute, am fost din nou copilul care venea la Luceafărul și se uita fascinat la actorii de pe scenă.
Doar că, de data asta, în fotografia de la final eram împreună cu ei.
Îi felicit și îi admir din tot sufletul.”
Mulțumim și te mai așteptăm și cu alte prilejuri! 🤗
