11/02/2026
Ieri, la atelier, s-au întâmplat lucruri mici… dar atât de mari pentru sufletul meu.
O fetiță a venit cu o pungă de sticksuri dulci.
Mi-a spus că, pe drum spre atelier, s-a gândit să le cumpere ca să le împartă cu ceilalți copii.
O altă fetiță a adus biscuiți făcuți de casă, „să servească și colegii”.
A treia a adus bomboane, pentru că era ziua ei și bucuria trebuia împărțită.
La plecare… niciun copil nu se grăbea.
Își căutau un pretext să mai rămână puțin.
Să mai deseneze ceva.
Să-mi mai spună o poveste.
Să-mi mai arate un detaliu mic, dar important pentru ei.
Părinții îi rugau să plece mai repede, grăbiți spre casă…
iar ei nu voiau. Pur și simplu nu voiau.
Și atunci mi-am dat seama, din nou, că nu e vorba doar despre desen.
E despre siguranță.
Despre apartenență.
Despre a fi văzuți, ascultați și primiți exact așa cm sunt.
Dacă un copil nu vrea să plece dintr-un loc, înseamnă că acolo se simte bine.
Iar dacă se simte bine… înseamnă că fac o treabă bună. 🤍
Dacă simți că și copilul tău ar avea nevoie de un loc unde să se simtă așa, scrie-mi în privat 🤍
