26/09/2022
Întrebări existențiale
Și ce e iubirea dacă nu legea universală de desființare a frontierelor?
Oare furtunile vieții împietresc sufletul?
Unde se duc cuvintele?
De ce ziduri se lovesc?
Cum să le transmitem, cât de frumos să le împachetăm, cm să le semănăm, în ce culori să le pictăm, ca să poată transmite mesajul, emoția, sentimentul, dorul, durerea, bucuria, iubirea?
Întâlnim oameni peste care cuvintele cad fără ecou, fără să le audă, fără să le simtă, fără să le creadă.
Apoi sunt cei pentru care cuvintele formează acel curcubeu luminos de după ploaie, aprind soarele în interiorul lor, le strălucesc ochii, iar feedback-ul e îmbrățișarea mută a bucuriei lăuntrice dintre două inimi.
Peste alții, cuvintele cad cm cad frunzele toamna, li se aștern la picioare, pe culori și forme, le privesc, le analizează, le aleg, le sortează, apoi merg mai departe. Poate că unele îi bucură, unele îi încălzesc, unele îi mângâie, unele îi întristează, unele îi dor, însă n-ai cm să știi. Și-au așezat vocea intr-o valiză plină cu tăceri.
Întâlnim și oameni iarnă. Le-a inghețat spiritul, căldura îi sperie, emoția-i doar o durere. Pe haina sufletului lor cad vorbele ca fulgii de nea, se topesc atât de repede că n-au timp să le proceseze. Trec prin viață cu porțile sufletului ferecate. Nici nu dau nici nu primesc. Armura vremii nu îi apără de trecerea timpului.
Fără cuvinte m-aș simți încătușată. Ele aleargă în mintea mea fără îngrădire. Mă bucur să le dau, și-n aceiași măsură să le primesc. Le simt puterea, le văd frumusețea și rostul.
Unii fac transplanturi de cuvinte. Salvează vieți, marchează drumuri, dau speranță, bucurie, îmbrățișare, iubire, aprind o luminiță la capătul tunelului.
Acești oameni pansament sunt miracolul de lângă noi. Ei au străbătut deșertul. Cunosc puterea de vindecare a unui cuvânt spus la timp.
În liniștea mea, cuvintele alcătuiesc muzica, sunt notele care dansează fericite pe portativ.
Mioara Dragotă
