12/12/2024
Să o cunoaștem pe Patricia Marchiș - tânăra saxofonistă ce va susține un concert special alături de Orchestra Gather Through Music, luni, 𝟏𝟔 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎.
🎓 Absolventă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, clasa profesorului Zoltán Réman, și a Academiei de Muzică din Strasbourg, unde a studiat cu Philippe Geiss (saxofon clasic) și cu Michael Alizon (saxofon jazz), Patricia Marchiș se prezintă drept un muzician polivalent cu succese atât în sfera muzicii clasice, cât și în jazz.
🎷În 2024, a debutat ca solistă alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare și a colaborat cu orchestre și ansambluri din România și Franța precum Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș, Ansamblul de saxofoane 𝐻𝐸𝐴𝑅 (Strasbourg).
🎵Patricia este fondatoarea și liderul ansamblului de jazz Marquis Collective, alături de care a susținut concerte la festivaluri cu renume: Mittelfest (Italia), Gărâna Jazz Festival, Timișoara Jazz Festival, The Jazz Cave Festival, Johnny Răducanu International Jazz Festival.
🏆 În 2023, formația Marquis Collective a participat la Jazz in the Park International Competition, unde Patricia a obținut premiul 𝑅𝑒𝑚𝑎𝑟𝑘𝑎𝑏𝑙𝑒 𝑀𝑢𝑠𝑖𝑐𝑖𝑎𝑛. În acest an ea a obținut Premiul I și Premiul special în cadrul Competiției Internaționale 𝐺𝑟𝑎𝑛𝑑 𝑃𝑟𝑖𝑧𝑒 𝑉𝑖𝑟𝑡𝑢𝑜𝑠𝑜 din Barcelona.
ℹ️Mai multe detalii despre concert găsești aici:
Concert simfonic / dirijor - Grigore Ciobanu / solistă - Patricia Marchiș