25/08/2022
Mâine de la ora 15:00 vă așteptăm live pe Facebook alături de noi, la deschiderea evenimentului , organizat de Act for Tomorrow și Kaufland Romania. Vom aduce împreună cei mai importanți actori de la nivel local, județean și regional cu rol în protejarea mediului și gestionare a deșeurilor într-o dezbatere inedită "Bicaz Cleanup Talk – Soluții și perspective pentru un lac curat și fără deșeuri" .
Astfel, prin intervențiile invitaților ne dorim să aducem la cunoștința voluntarilor prezenți, dar și comunității locale și a voastră, celor care ne urmăriți de acasă, prinicipalele cauze ale poluării cu deșeuri a lacului, ce demersuri au fost realizate până în prezent pentru prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri, ce soluții ar putea exista pentru această problemă și care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpină autoritățile implicate și societatea civilă atunci când abordează această problemă.
Îi vom avea alături de noi pe Iulian Jugan, Subprefect al Județului Neamț, Andrei Carabelea, Primar al Municipiului Piatra-Neamt, Irina Lucavețchi, Director tehnic Resurse de Apă - Apele Române Siret, reprezentanți ai Primăriilor din localitățile riverane și ai societății civile, George Sarluceanu, Președinte Asociatia Green Ties, iar colegul nostru Andrei Cosuleanu va modera discuția.
Ne dorim ca astfel, într-un cadru constructiv și relaxat, pe malurile lacului să creăm un spațiu de dialog și care să ne permită maparea celor mai potrivite soluții și instrumente pentru a rezolva problem poluării apelor și malurilor lacului.
Ulterior alături de voluntari și invitații prezenți vom începe prima acțiune de ecologizare din cadrul evenimentului.
Mulțumim pentru spirijin în organizarea evenimentului partenerilor noștri de la nivel local: Apele Române Siret, Asociatia Sens Civic, Asociatia Green Ties, ATVROM, Fundația Izvorul ALB, precum și companiei de salubritate Edil Industry care și-a asumat responsabilitatea asupra colectării deșeurilor strânse în timpul evenimentului.
Ne vedem la Bicaz, iar dacă nu ați reușit să ajungeți live pe Facebook.