18/07/2026
❤️Uneori, cele mai frumoase confirmări vin de la oameni care privesc cu sufletul.
🎭Spectacolul „Vârsta este doar un număr”, realizat de seniorii Clubului de Teatru și Lectură din cadrul programului „Seri împreună”, a 𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐬̦𝐢𝐭 𝐠𝐫𝐚𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 “𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐮𝐥 𝐀𝐮𝐬𝐭𝐫𝐚𝐥𝐢𝐚𝐧”.
🖌️Doamna 𝐀𝐧𝐜𝐚-𝐑𝐨𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐜𝐞𝐚, jurnalistă prezentă la premieră, a fost atât de impresionată de ceea ce a văzut pe scenă, încât a ales să dedice un articol emoționant acestui proiect și oamenilor care i-au dat viață.
🌟Este o bucurie și o onoare pentru noi ca munca, emoția și curajul seniorilor noștri să fie apreciate atât de frumos, chiar și la 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐤𝐢𝐥𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐫𝐭𝐚𝐫𝐞.
❤️Acest articol este, înainte de toate, o recunoaștere a faptului că vârsta nu limitează visurile, ci le poate transforma în cele mai autentice povești. 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 “𝐒𝐞𝐫𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆” demonstrează că implicarea, prietenia și dorința de a rămâne activ pot schimba vieți și pot combate una dintre cele mai apăsătoare forme de suferință a vârstei a treia: singurătatea.
🙏Îi mulțumim doamnei Anca-Rodica Turcea pentru cuvintele pline de sensibilitate și pentru că a dus 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐧𝐢𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐀𝐮𝐬𝐭𝐫𝐚𝐥𝐢𝐚.