23/01/2022
Unirea Țării Românești cu Moldova, prin dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza mai întâi la Iași iar apoi la București, la 24 Ianuarie 1859, este actul de naștere al României Moderne și temelia pe care va fi clădită Marea Unire de la 1918.
Două țări mici și prinse în cleștele marilor puteri din jurul reușesc să deturneze deosebit de favorabil consecințele războiului Crimeei încheiat la 1856 iar apoi prevederile Convenției de la Paris din 1857 și dobândesc nesperata Unire, cea care putea părea a fi doar un vis îndepărtat al celor mai ardente spirite pașoptiste.
Generația politică de la 1859 a înțeles foarte bine ceea ce înseamnă a te ridica deasupra timpurilor și a câștiga, în ciuda dezavantajele majore politice, economice și militare, o victorie națională care a luat prin surprindere nu doar Franța care se bizuia pe un stat român unitar întărit la gurile Dunării în pofida intereselor puterilor regionale, ci și pe cele trei mari puteri - Austria, Turcia și Rusia - care percepeau Țările Române drept un teritoriu la marginea fiecăruia dintre ele, un spațiu tampon bun pentru desfășurarea de ostilități militare, bogat în resurse și greu de controlat direct.
Ceea ce este fundamental de urmărit reprezintă patriotismul pragmatic și naționalismul luminat, adânc înrădăcinat în spiritul românesc, pe care le observăm în cei doi ani tulburi ai Adunărilor ad-hoc în care nu doar perspectiva Unirii era amenințată ci însăși existența celor două firave Țări Române, în jocul diplomatic, politic, în întreaga aventură de spionaj, lobby și presiune internațională care a însoțit proiectul Unirii și care a culminat prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele țări, lucru care scăpase atenției marilor puteri care, chiar și în cazul puterilor favorabile aspirațiilor românești, prefigurau cel mult un stat federal cu slabe perspective de continuitate după încheierea domniei lui Cuza.
De aceea este de amintit de fiecare data curajul, îndemânarea politică si patriotismul dus până la sacrificiu al unei generații naționale din care au făcut parte oameni precum Mihail Sturdza, Costache Negri, Ștefan Golescu, Ion Brătianu, Nicolae Golescu, Vasile Boerescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Anastasie Panu, Ecaterina Vogoride, Manolache Costache Epureanu, Dimitrie Brătianu, Ion Ghica și multe alte mari nume ale României secolului XIX, oameni care au clădit o țară pornind chiar de la punctul în care Țările Române riscau a fi partajate defintiv între cele trei mari puteri regionale.
De aceea nu se cade să numim Unirea de la 1859 drept "Mica Unire" ci suntem datori să cinstim acest moment de glorie și de mare inteligență geopolitică româneasca cinstind moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri vizionari, responsabili, mari patrioți și ancorați în politica europeană la un nivel pe care astăzi cred că nici nu-l mai visam.
La Mulți Ani, România!!
