23/04/2026
*AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade*
Astăzi, în Parlamentul României, a avut loc evenimentul intitulat „Conferința Eliade - In Memoriam. 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade”, organizat de Institutul Mihai Eminescu, în prezența unor parlamentari AUR, profesori universitari, diplomați, cercetători și invitați din mediul cultural.
Evenimentul de astăzi nu a fost o simplă comemorare. A fost o reafirmare a valorilor pe care Mircea Eliade le-a apărat prin opera sa: sacrul, identitatea, memoria, cultura profundă, libertatea spiritului și refuzul reducerii omului la materia brută a unei epoci fără repere.
Deputatul AUR Mihail Neamțu a deschis seria intervențiilor printr-o pledoarie pentru reîntoarcerea la opera lui Eliade ca exercițiu de profunzime și rezistență spirituală.
„Sunt foarte multe lucruri astăzi de învățat despre acest Mircea Eliade, un gânditor pentru toate anotimpurile. Nu spunem niciodată exagerat atunci când vorbim despre Eliade, acest mare român, care pășește, fără îndoială, pe urmele unor polihistori, unor aristocrați ai spiritului, cred, în câmpul deschis de Mihai Eminescu.
Deși alții insistă să-l plaseze pe Eliade în proximitatea controversată a unor episoade biografice, el rămâne un gânditor pentru toate anotimpurile, care a crescut aici, în București, pe strada Melodiei. Impresionat de mireasma Dobrogei și de acest microcosmos al casei părintești, a descoperit aici, la București, ce înseamnă teroarea istoriei în 1916, când o putere germană ocupa însăși capitala Regatului României. (…) Am învățat de la Eliade că lectura textelor sacre este o formă de învățare și transformare. Hermeneutica textelor religioase nu e doar un act de lectură. Nu doar citești niște texte, ci te lași citit de ele. Te lași interpelat, te lași zguduit și, la un moment dat, poate chiar instaurat într-o altă ordine a sensului.
Eliade a rămas marele exilat, poate cel mai mare și cel mai citat savant român al secolului XX, care toată viața lui a fost urmărit și de controverse, și de oferte, și de culpă. Nu are rost să ne ascundem. Momentul interbelic îl urmărește până astăzi. Și el a știut că uneori inteligența poate fi complice la orbiri ideologice. De aceea a adoptat strategia tăcerilor prelungite, până foarte târziu, poate chiar până la final”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.
Dr. Manej Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei în România, a adus o perspectivă esențială asupra raportului dintre Mircea Eliade și India, spațiul care i-a modelat decisiv formarea spirituală și intelectuală.
„Am mai puține cunoștințe despre rolul lui Mircea Eliade în viața intelectuală românească. Dar despre impactul pe care India l-a avut asupra vieții sale pot spune câteva lucruri.
În perioada în care onorabilul Mircea Eliade s-a aflat în India, adică între 1928 și 1931, au avut loc schimbări semnificative în India, în special în anii mișcării pentru independență. În 1928, India era încă moderată. Până în 1931, însă, cerea tot mai ferm independența față de britanici.
Între 1928 și 1931, când Mircea Eliade se afla în India, în loc să se concentreze asupra luptei pentru independență sau asupra problemelor prin care trecea India, el s-a concentrat asupra dimensiunii filosofice a Indiei, asupra religiei, filosofiei, yoga și culturii”, a declarat Manej Kumar Mohapatra.
De asemenea, prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a vorbit despre momentul de cotitură care l-a transformat pe Mircea Eliade dintr-un spirit enciclopedic într-un mare explorator al sacrului.
„Mircea Eliade, în anii ’20, înainte de 1927, avea o orizontală a viziunii culturale incredibilă. Voia să fie relaționist, voia să încerce tot, să știe tot. Așa a început viața lui intelectuală, această deschidere culturală unică.
În 1927, la Universitatea din București, îl întâlnește pe cel care îi schimbă radical axul: Nae Ionescu. Întâlnirea dintre Nae Ionescu și Mircea Eliade a constituit pentru Eliade o schimbare radicală de perspectivă.
Toată forța lui și capacitatea lui culturală și științifică sunt reconfigurate. E ca și cum, de sus, dintr-o cupolă, o lumină vine și brăzdează toată această orizontală masivă de cunoaștere și articulare, și îi schimbă axul.
De aici iese Mircea Eliade cel interesat de spiritualitate, cel interesat de religie. De aici plecarea în India, în 1928. La Calcutta, aici filozofie, aici yoga, aici teza de doctorat, care trebuie spus: tradusă în Franța, este prima lucrare despre yoga publicată în Occident.
Eliade datorează acestei perioade scrierea întregii lui opere științifice. Dacă ar fi să rezumi opera științifică a lui Mircea Eliade într-o singură sintagmă, aproape titlul cărții lui Nichifor Crainic este poate cea mai potrivită: Nostalgia Paradisului.
Toată lucrarea lui Mircea Eliade este, de fapt, o nostalgie a paradisului, pe care încearcă să o descifreze, să o decripteze”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a pus în discuție nu doar figura lui Eliade, ci și schimbarea dramatică a raportului dintre societate și cultură. În intervenția sa, a arătat că Eliade aparține unei epoci în care lectura avea prestigiu, iar cultura avea autoritate publică, spre deosebire de prezentul dominat de superficialitate, improvizație și opinii fără fundament.
„Dacă ne-am imagina pe Eliade astăzi, trebuie să aducem în discuție un moment simptomatic pentru perioada pe care a trăit-o Eliade. Când s-a întors din India și a scris cartea Maitreyi, cartea nu prea avea succes la început și a fost întrebat editorul său ce se întâmplă.
Și omul zice: „Domnule, și eu mă întreb și mă gândesc că este din cauza titlului.” „Păi cm așa?” „Lumea nu știe cm se pronunță.” Păi, mai greșim și acum, mai zic unii și pe la multe televiziuni.
Dar zice: neștiind cm se pronunță, probabil că le era jenă unora să intre într-o librărie și să ceară o carte al cărei nume poate să nu-l pronunțe corect.
Și pentru că atunci librăriile nu erau ca acum, organizate, cu anumite standuri. Și atunci oamenii aveau jena să se ducă să ceară o carte, pentru că nu-i puteau pronunța corect numele.
Astăzi suntem eliberați de toate inhibițiile de genul ăsta și ne pronunțăm cu toții asupra unor lucruri pe care nu le știm, nu le înțelegem, nu știm să le citim, nu știm să le scriem corect.
Dar atunci societatea avea această inhibiție și, de aceea, ar fi fost greu să se întâmple altfel. Puteți vedea un moment din viața lui Eliade, pentru că, în afară de faptul că atunci cei care citeau, și care poate erau mai puțini decât cei care citesc astăzi, citeau mai temeinic și știau ce citesc și mai și scriau după asta, în acea perioadă Eliade era un om care a citit enorm și a scris, cm e bine cunoscut, foarte mult, cărți din zone diverse, nu cred că mai trebuie spus. Publicistică. Eliade a scris multe articole, unele cu patimă”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
De asemenea, senatorul AUR Sorin Lavric a adus în discuție dimensiunea filosofică și spirituală a operei lui Eliade, subliniind diferența fundamentală dintre o gândire care caută sensul ascuns al lumii și una care reduce totul la concepte seci și la abstractizare.
„Eliade s-a apropiat de mituri, căutând să nu le altereze, ci să găsească acolo lucrul care nu îi aparține omului. Hegel, dimpotrivă, venea și notifica mitul, aducând în el ideile lui. Asta e marea diferență dintre ei. A fost un geniu sau nu?
În general, geniile sunt monovalente, unidimensionale, se înșurubează într-un domeniu și rămân acolo. Eliade a fost enciclopedic, a fost polivalent, s-a întins prea mult. Nu am deloc intenția să-l cobor din rangul lui. Pentru noi este unic și va rămâne unic. Dar, dacă vorbim de genialitate, din punct de vedere umanist, în mod incontestabil am avut doar două mari figuri: Eminescu și George Călinescu. În rest, discuțiile și controversele se pot desfășura.
Cu ce rămânem după Eliade? Cu ideea că trăim deja într-o epocă în care e din ce în ce mai greu să fii prieten al lecturii, nu doar al lecturii estetice, dar și al lecturii de tip mistic. Foarte puțini oameni mai văd în lectură o cale de transformare interioară”, a declarat senatorul AUR, Sorin Lavric.
Senatorul Andrei Dîrlău a oferit una dintre cele mai articulate intervenții de substanță, insistând asupra metodologiei lui Mircea Eliade și asupra modului în care acesta a construit un cadru coerent de interpretare a fenomenului religios.
„Cadrul hermeneutic creat de Eliade este format din două mari sisteme universale: sistemul structurilor dialecticii sacrului și profanului și sistemul simbolismului religios, unde se înscrie și mitul. Mitul, căruia Eliade îi atribuie funcții structurante, paradigmatice, este totdeauna un fenomen religios, o relatare adevărată a unor realități ce țin de sfera sacrului, dezvăluite prin hierofanii.
În același timp, miturile sunt formate din simboluri organizate în narațiuni, expresia mitică fiind întotdeauna un limbaj al asociațiilor simbolice. Trebuie remarcată profunda coerență morfologică a miturilor. Gândirea mitică a popoarelor formează ansambluri articulate sistematic, cu mare coerență internă.
Este menirea hermeneuticii să descifreze semnificația ascunsă a mitologemelor, să le deșarce structura latentă, să pună în evidență coeziunea elementelor lor, care formează sisteme complexe, solidare, integrate de afirmații coerente asupra realității ultime”, a declarat senatorul AUR, Andrei Dîrlău.
Prin această conferință, AUR și Institutul Mihai Eminescu au arătat încă o dată că apărarea culturii române autentice nu se face prin festivism sec, prin ceremonii goale și prin lozinci administrative, ci prin recuperarea reală a marilor repere ale neamului românesc și readucerea lor în centrul dezbaterii publice.
