01/11/2025
Antihristul
Trăim într-o lume în care mulți oameni, chiar creștini aparent, se abat de la învățătura primară a Bisericii. Ei cred sincer că dețin adevărul absolut și că viața lor este conformă cu Hristos, dar, în realitate, se amăgesc singuri, urmând idei și interpretări omenești care îi îndepărtează de adevărul viu al Evangheliei. Această stare seamănă în multe privințe cu felul în care va acționa Antihristul în vremurile din urmă.
Antihristul nu va ști că lucrează pentru rău. El va crede că aduce binele lumii: pace, unitate, prosperitate,egalitate,acceptare..
În același mod, cei care se abat de la învățătura Bisericii pot crede că fac ceea ce e drept înaintea lui Dumnezeu, prin critici, reinterpretări personale ale Scripturii sau adaptări ale credinței la gustul lumii. În ambele cazuri, există o orbire a discernământului duhovnicesc, cauzată de mândrie și nepăsare față de adevărul stabilit de Dumnezeu.
Antihristul va părea lumii un lider superior, care știe mai bine ce e bine și ce e rău. Cei care se abat de la învățătura Bisericii cred adesea că ei sunt mai deștepți, mai progresiști sau mai înțelepți decât părinții Bisericii și decât Sfinții.
Această credință în propria superioritate spirituală îi face vulnerabili la înșelare, chiar dacă intențiile lor par bune in ochii maselor.
Așa cm Antihristul va folosi aparența binelui pentru a înșela lumea, oamenii care se abat de la Biserică se pot înșela singuri prin
argumente logice, sau fapte aparent bune.
Ei pot face milostenie, caritate, acte filantropice, dar dacă acestea nu sunt unite cu Hristos și cu ascultarea de Biserică, ele nu conduc la mântuire, ci devin prilej de amăgire.
Asemănarea cea mai mare între Antihrist și cei înșelați este că amândoi se încred în propria judecată și nu caută adevărul cu smerenie,iubind slava ,marirea,materia iar sufletul neglijândul. În consecință, sufletul lor devine vulnerabil la influența răului.
Antihristul va fi complet controlat de duhul Satanei, fără să conștientizeze, iar cei ce se abat de la Hristos se află, prin nepăsare sau mândrie, în același pericol al pierderii harului.
Dumnezeu ne cheamă la trezvie, rugăciune și comuniune cu Biserica. Omul care trăiește în Hristos nu va fi orbit de aparenta bunătate a Antihristului și nu se va lăsa înșelat de ideile strâmbe care se abat de la credința primară.
Cine rămâne unit cu Hristos și ascultător de învățătura Bisericii, poate vedea adevărul chiar și în mijlocul confuziei lumii.
Asemănarea dintre Antihrist și cei care se abat de la învățătura Bisericii nu este întâmplătoare: în ambele cazuri, omul crede că face bine, dar este înșelat, prin orbirea minții și a inimii. Amândoi aleg lumina lor, ignorând Adevărul viu al lui Hristos. Singura cale de a rămâne neînselați este unitatea cu Hristos, discernământul duhovnicesc și trăirea vieții în harul Bisericii.