25/04/2026
Spectacolul OMEN, inspirat din viața sculptorului Constantin Brâncuși și a cântăreței Maria Tănase, menține vie memoria celor doi - el, o fire poetică și romantică , ea - un suflet fragil și o voce puternică.
La finalul anului trecut, masteranzii Centrului de Excelență în Studiul Imaginii l-au avut ca invitat al seminarului de cercetare pe Arcadie Rusu. Astfel a luat naștere un frumos parteneriat pe care ni-l dorim cât mai prolific. Continuăm anul „Brâncuși” cu cel de-al doilea text scris de Adina Drăgan, creat în acest atelier de cronică de dans.
"Spectacolul OMEN, creat de Arcadie Rusu, căruia îi aparțin conceptul, coregrafia și light design-ul, reprezintă o întâlnire simbolică de o rară densitate între doi artiști a căror viață și creație au marcat și continuă să influențeze atât spațiul românesc, cât și scena internațională: Constantin Brâncuși și Maria Tănase.
Reprezentarea Mariei Tănase în acest spectacol este o dedublare subtilă, ca două fețe ale aceleiași monede, evidențiată mai ales prin costumele realizate de Yasmin Asan. Pe de o parte, întâlnim o Maria Tănase care exultă senzualitate și magnetism, o aură spectrală, interpretată de Laura-Gabriela Oana, care cântă live în română și franceză. Prezența aceasta fantomatică străbate scena într-o catifea neagră și cu ochelari de soare cat eye, asemenea unei umbre care își croiește drum prin amintirea spectatorului. Cântecele sale, reorchestrate de Alexandru Suciu, creează un soi de postmodern jukebox, unde trecutul devine punte către prezentul muzical, transformând familiarul muzicii tradiționale românești într-o experiență universală. Cealaltă reprezentare, întrupată de Anda Stoian, ne dezvăluie o Maria Tănase sensibilă și vulnerabilă, îmbrăcată în mătăsuri și pliseuri, așa cm obișnuia să se poarte în viața de zi cu zi.
În paralel, Constantin Brâncuși este adus la viață de George Pleșa, ale cărui mișcări reflectă arta modernistă a sculptorului, abstractă, rafinată și atent structurată, mâinile sale „sculptând” în timp și spațiu. Light design-ul, construit prin video mapping și irizații de lumină volumetrică, oscilează între atelierul lui Constantin Brâncuși și scena pe care cântă Maria Tănase. Narațiunea nu urmărește fidelitatea istorică a unei posibile iubiri, ci explorează felul în care aceste două personalități s-ar fi putut influența reciproc, contaminându-și arta. Nu contează dacă povestea lor a existat ca fapt, ci dacă a fost posibilă ca idee. În acest context, coregrafia devine un limbaj premonitoriu, un spațiu al anticipării, în care mișcarea prefigurează muzica interpretei și, în același timp, evocă gesturile sculptorului asupra materiei, surprinzând nașterea formelor dintr-un impuls comun al creației.
Corpul este asumat aici ca limbaj, un instrument de gândire care articulează sens prin tensiune, ritm și respirație. Mișcările lui George Pleșa au o calitate eminamente sculpturală: ele pornesc adesea din imobilitate sau din gesturi minimale, ca și cm forma s-ar naște prin decantare. Articulațiile sunt fragmentate, uneori frânte, brațele descriu arce incomplete, iar coloana vertebrală devine axul unei lupte continue între verticalitate și prăbușire. Există mișcări de presiune și rezistență (palmele care împing aerul, torsul care pare să modeleze un volum invizibil), sugerând un dialog constant cu spațiul, ca și cm dansatorul îl sculptează. Pașii sunt adesea grei, ancorați în sol, iar deplasarea se face prin acumulare de forță, nu prin fluiditate. În contrast, mișcarea Andei Stoian este expansivă, dominată de traiectorii ample și de continuitate. Brațele se deschid larg, descriind cercuri și spirale, ca niște prelungiri ale respirației, iar tranzițiile dintre mișcări sunt line. Corpul ei pare să se strecoare prin spațiu, iar metamorfoza luminii reconfigurează însăși natura mișcării: rochia de catifea albastră, absorbită de penumbra scenei, și fusta de mătase, aproape indistinctă de piele sub lumina intensă, estompează limitele corpului și induc o stare de imponderabilitate. Pașii se rarefiază, devin aerieni, suspendați, iar rotațiile lente sugerează desprinderea de orice atracție terestră, ca și cm trupul ar pluti într-un spațiu eliberat de gravitație. Unele secvențe sunt construite pe dezechilibru controlat: corpul ei se apleacă excesiv, se curbează, se lasă purtat, ca o salcie care își păstrează elasticitatea. De asemenea, se sugerează că artista devine, pentru o vreme, muza sculptorului, iar prezența lui se traduce în gesturi care îi orientează și îi modelează mișcarea, fără ca aceasta să își pierdă autonomia.
Coregrafia celor doi dansatori relevă rapiditatea și intensitatea evoluției conexiunii dintre artiști, simultan, aceasta rămânând mereu incompletă, ca o relație suspendată între posibil și imposibil. Întâlnirea lor se cristalizează în această capsulă artistică, ce poate fi accesată pentru câteva zeci de minute în sala de spectacol și care rămâne imprimată în memoria spectatorului asemenea unui vis. Acest tip de spectacol își afirmă relevanța și necesitatea tocmai prin conceptul propus de Arcadie Rusu: un exercițiu de imaginație care deschide posibilități. În acest cadru, este explorată ipoteza unei iubiri mistuitoare între doi artiști iconici, însă această speculație devine un posibil modus operandi prin care pot fi generate și chestionate nenumărate alte idei, relații și întâlniri imaginare, capabile să reactiveze sensul și libertatea actului artistic."
Altfel spus, te așteptăm la OMEN • 25 aprilie, ora 19:00
Bilete: https://eventbook.ro/theater/bilete-omen?p=178279
CESI - Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii
Arcadie Rusu: concept, coregrafie, light design.
Ioana Marchidan: asistent coregraf
Alexandru Suciu: muzică
Yasmin Asan: costume
Alexandra Zavelea: cercetare
Voce: Laura-Gabriela Oana
Dansatori: Anda Stoian & George Pleșca
Foto: Maria Rusu
