23/10/2025
Goethe-Institut și Bucharest Jazz Club își exprimă regretul profund față de dispariția neașteptată a muzicianului și compozitorului Mircea Tiberian, una dintre cele mai influente figuri ale jazzului românesc și european.
Cu o carieră de peste 50 de ani, maestrul Mircea Tiberian a susținut mii de concerte, a înregistrat peste douăzeci de albume și a format generații de muzicieni. A fost inițiatorul primului departament de jazz și muzică pop din România (Universitatea Națională de Muzică București) și autorul unor lucrări teoretice de referință. Activitatea sa interdisciplinară a inclus colaborări cu poeți, actori și regizori, reflectând o viziune profundă asupra rolului artei în societate.
Dispariția sa lasă un gol imens în cultura română și europeană, dar moștenirea sa artistică va continua să inspire.
Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei, colegilor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au admirat de-a lungul timpului, în speranța că amintirea sa și impactul profund pe care l-a avut asupra muzicii și culturii vor aduce alinare și vor continua să lumineze drumul generațiilor viitoare.