28/05/2026
Au trecut doi ani de când Bucureștiul a devenit parte din mine. Doi ani de experimente, de schimbări, de oameni veniți și plecați, fiecare lăsând în urmă câte o urmă fină în ceea ce sunt astăzi. Oameni care m-au făcut să-mi pun întrebări, să caut răspunsuri, să mă descopăr mai profund și să înțeleg cât de diferiți putem fi unii de alții.
Îmi schimbasem jobul, iar atunci credeam că este doar o altă schimbare. Dar nimic nu este întâmplător.
Am observat ceva ciudat încă de la început: de fiecare dată când apărea o întrebare în mintea mea, apăreau și oameni. Ca și cm îi chemam fără să știu. Veneau exact la momentul potrivit, fiecare cu o idee, o experiență, un detaliu aparent mic, dar care mă împingea mai aproape de răspunsurile pe care trebuia să le găsesc singură. Nu îmi ofereau răspunsurile direct, ci doar luminau drumul către ele.
Au existat și perioade în care nu am mai putut picta. Și da, pictura este o stare. Una aparte. Eu nu pot picta ziua. Am nevoie de noapte, de liniște, de acel moment în care rămân doar eu cu mine și pot pătrunde în lumea aceea în care totul capătă sens prin culoare și emoție.
În perioada aceea nu pictam aproape deloc, însă începusem să scriu. Scriam despre lucruri care, chiar și acum, mi se par abstracte. Nu pentru oricine. Pentru că unele lucruri nu pot fi înțelese doar privind suprafața; ai nevoie de o altă perspectivă, de o altă sensibilitate pentru a le simți cu adevărat. Mult timp am avut nevoie de confirmări, pentru că nici eu nu înțelegeam pe deplin tot ceea ce descopeream în mine.
D**a un timp am avut prima mea expoziție de artă din București — „Immortal Men”, o colecție de portrete realizate în cafea. Nu a fost într-o galerie de artă, ci într-o clădire de birouri. Și totuși, pentru mine, a însemnat enorm. A fost o experiență intensă, plină de emoții pe care nu le pot descrie complet. Am fost susținută de oameni de la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Și, în același timp, am simțit și lipsa susținerii din partea altora de la care poate așteptam mai mult.
Dar asta este viața. Învățăm. Experimentăm. Ne pierdem uneori, doar ca să ne regăsim altfel. Și, fără să ne dăm seama, fiecare om, fiecare experiență și fiecare întrebare ne modelează.