11/03/2024
Momentul meu de rasuflu
Încep să simt presiunea după o săptămână de întâlniri cu "înmulțiri de pâini", însănătoșiri neașteptate și persoane posedate de problemele lor; cu siguranță în noaptea de pe Tabor am reușit să mă echilibrez.
În dimineața asta m-am trezit buimac, am reușit sa înghit pe fugă câteva bucăți de pâine cu apă, dar încă le mai simt lipite de stomac. Acum sunt în drum spre Betania, soarele dimineții mă îmbie, liniștea străzii pietruite îmi oferă plăcerea de a pașii cu un fel de uimire-frică, știind că liniștea drumului îmi trezește o tornadă de gânduri negative. Maria și Marta nu se vor aștepta la o asemenea vizita, Lazăr nici nu mai zic, îmi va sării direct la gât și nu mă va lăsa până ce nu voi rămâne fără aer. Așa face el, duce lipsă de afecțiune și de prietenie. E Lazăr, nu se "vinde" pentru imagine sau pentru statut social, are comportamentul său brutal.. nu are niciun pic de scrupule. Sinceritatea lui mă dezarmează uneori, mă face să mă simt rușinat de "fugirile mele": din calea opozanților mei, din calea confruntărilor directe cu cei care mă voiau zdrobit o dată cu căderea mea de pe stâncă. Dar eu îl simt pe Tatăl răbdător, asta înseamnă că așteaptă.. așteaptă timpul propice, împărăția cerurilor, momentul oportun. Ma simt provocat de Lazăr, ascultat de Maria și îngrijit de Marta, într-un cuvânt mă simt acasă. Vă mai întrebați cine este mama și frații mei? Aveți deja răspunsul.
Taborul de azi-noapte, mi-a dat aripi ca să zbor.. În drumul meu de conexiune cu Tatăl am fost urmat de Petru, Iacob și Ioan; aceștia din urmă au ajuns la mine prin intuiție maternă; sunt prea tineri ca să înțeleagă în ce s-au băgat. Nu mă așteptam ca la propunerea mea de a merge pe munte, Petru sa răspundă sarcastic: "Nu transformi și tu Joia în Sabat?! Poate așa reușim și noi să ne odihnim. Nu vezi ca avem nevoie de somn și nu de drumeții?" Eu am încercat să îl fac sa înțeleagă ca vreau sa rămân singur și nu e necesar să îmi țină companie. Dar cu o atingere pe umăr, Petru se răzgândește și îmi spune că ar reuși sa mai facă câțiva km pe jos, doar "mă iubește". I se potrivește numele.. Petru, piatră.. de nemișcat. Nu îl mișcă sentimentele, dar iese de fiecare data din el bipolarul, extremistul. Nu mai zic cm a povestit încercarea mea de a ma conecta cu Tatăl pe Tabor... îmi spunea în timp ce ne întorceam spre casă: "Te-ai schimbat la față, ai vorbit cu Moise și Ilie.. S-a auzit și un glas care a venit dintr-un tunet.." Eu am încercat să-l opresc ca să nu mai fabuleze și l-am întrebat: "Și tu ce făceai în acest timp? Dormeai cumva?! Mulțumesc, Petre.. Ești cu mine, dar poți fi și fără mine." S-a lăsat o liniște de mormânt, Iacob și Ioan au mărit pasul și Petru a stat cu capul în pământ pe tot parcursul drumului de întoarcere. Ups.. M-a luat gura pe dinainte, nu am cm să nu îl avertizez, îl cunosc prea bine.. Știu că ceea ce are în interior va schimba lumea, dar se blochează mereu în fantezii mentale. Iar face bine să fie cu mine în drum spre Betania.. cei trei frați i-ar oferi ancorarea în realitate, bucuria lucrurilor mici, într-un cuvânt mulțumirea. De asta ar avea nevoie ca să transforme îndrăzneala folosirii sabiei prin ascultare interioară. Oare va înțelege aceasta minune? Va mai cădea oare urechea ostașului?
