13/10/2026
𝐎𝐀𝐌𝐄𝐍𝐈𝐈 𝐎𝐑𝐀𝐒̦𝐔𝐋𝐔𝐈 #𝟐 | 𝐌𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐑𝐔𝐋 𝐍𝐈𝐂𝐔, 𝐏𝐀̆𝐋𝐀̆𝐑𝐈𝐄𝐑𝐔𝐋 𝐃𝐈𝐍 𝐏𝐀𝐒𝐀𝐉𝐔𝐋 𝐄𝐍𝐆𝐋𝐄𝐙
OAMENII ORAȘULUI #2 | MEȘTERUL NICU, PĂLĂRIERUL DIN PASAJUL ENGLEZ
Astăzi, Nicolae Zdârcă, Meșterul Nicu, a trecut în neființă. Unul dintre acei oameni despre care ai impresia că vor fi mereu acolo, la locul bine știut, făcând același lucru cu aceeași îndârjire, într-un oraș care se schimbă în permanență în jur.
Seria Oamenii Orașului a fost gândită tocmai pentru a povesti despre astfel de oameni – cei care au păstrat o meserie, un loc și o formă de continuitate urbană vreme de zeci de ani. Ne-am fi dorit să scriem despre Meșterul Nicu altfel. Astăzi îi spunem povestea ca pe un rămas-bun.
Nicolae Zdârcă s-a născut în Gorj, într-o familie cu 11 copii. La 14 ani a plecat spre București, hotărât să învețe o meserie. O întâmplare l-a dus într-un atelier de pălării de pe Calea Griviței, aproape de Gara de Nord, unde a intrat ucenic la meșterul Ion Popa. Contractul de ucenicie dura patru ani. Mai târziu, povestindu-și viața, numea în glumă anii aceia „facultatea” lui de pălărier. Meseria l-a prins repede – după numai câțiva ani existau deja clienți care îl căutau.
A continuat să meșterească pălării aproape o viață întreagă. A prins Bucureștiul de odinioară, ce găzduia între Gara de Nord și Piața Matache mai multe prăvălii de pălării, apoi anii în care pălăria devenise aproape un semn de apartenență la o lume burgheză pe care regimul comunist o privea cu suspiciune. A lucrat pentru oameni obișnuiți, artiști, actori, cântăreți, oameni de teatru și film, confecționând de la pălării elegante până la jobene și modele comandate pentru spectacole.
Orașul i-a mutat atelierul de mai multe ori. Prăvălia pe care o avea în zona unde avea să fie construit magazinul Unirea a fost demolată, iar mai târziu a lucrat pe strada Șepcari, într-un Centru Vechi care încă mai păstra multe dintre atelierele meșteșugărești dispărute astăzi. Când acel București al micilor negustori a început să facă lor unor restaurante, baruri și alte negoțuri mai moderne, atelierul lui s-a mutat în Pasajul Englez, cu intrarea dinspre Calea Victoriei. Acolo a rămas pentru mulți bucureșteni „La Meșterul Nicu”.
În atelier erau sute de pălării, calapoade, mașini vechi și instrumentele unei meserii care se învață cu truda mâinilor. Meșterul Nicu făcea pălării la comandă, dar le și repara, curăța, îndrepta, micșora sau mărea. Urmărea moda, știa ce își doresc tinerii și nu vedea tradiția ca pe ceva încremenit. Spunea că oricât de bun meseriaș ai fi, trebuie să fii la curent și cu ce se întâmplă în jurul tău.
Îl preocupa însă ceva mai mult decât propriul atelier: dispariția meseriilor. Vorbea despre Bucureștiul în care cizmarii, croitorii, lăcătușii, marochinerii și pălărierii aveau prăvălii și ucenici, iar oamenii știau cine le repară pantofii, cine le croiește haina sau le face pălăria. Îl întrista faptul că tot mai puțini tineri voiau să învețe o meserie, deși el însuși a continuat să lucreze până la o vârstă la care aproape nimeni nu mai vorbește despre muncă la timpul prezent.
Bucureștiul are nevoie de clădiri, piețe, grădini și străzi ca să-și păstreze memoria. Dar are nevoie în aceeași măsură de oameni. De cei care deschid aceeași ușă în diminețile mai multor decenii, care cunosc o meserie până în cele mai mici gesturi și care ajung, fără să-și propună, repere ale orașului.
Meșterul Nicu a fost unul dintre ei.
Balkanik vorbește mult despre patrimoniu viu – despre lucrurile care continuă să existe pentru că cineva le practică, le transmite, le schimbă și le duce mai departe. Asta a reușit și Nicolae Zdârcă, iar meseria lui continuă și prin cei care au avut șansa să învețe de la el – Asociația Pălărierilor din România îl numește președinte de onoare, iar în jurul numelui său există astăzi inclusiv o competiție internațională dedicată pălărierilor.
Cu Oamenii Orașului ne propunem să-i cunoaștem pe oamenii care fac Bucureștiul recognoscibil cât timp încă îi putem întâlni, asculta și fotografia. Și să le păstrăm poveștile atunci când ei pleacă de printre noi.
Drum lin, Meștere.
Bucureștiul rămâne mai sărac fără dumneavoastră. 🎩
📷 Grit Friedrich