07/12/2024
În perioada aceasta turbulentă pe care tocmai am traversat-o, orice alt demers a trecut în plan secund sau chiar mai jos pe lista priorităților.
Așa se face că până și noi am ratat startul campaniei Asociației Exista viata d**a doliu. 🫣
Le mulțumim colegilor Andreea Petrovici și Cristian Ghiţă, pentru toată contribuția, pentru modificările pe care le-au tot făcut, astfel încât viziunea Mihaelei Ioanițoaia, a Lăcrămioarei Ocunschi și a Laviniei Petariu să capete contur, sunet, culoare și mișcare. 🤗
Mihaela este inițiatoarea asociației și cea care a dus-o alături de voluntari până aici.💪🫶
Lăcrămioara a devenit noua președintă a asociației din toamna aceasta 🙌❤.
Lavinia este colega noastră, care a beneficiat de serviciile lor prin 2014 și care știe în acest proiect cm e să fii și beneficiar recent și creator. Le mulțumim pentru această oportunitate. 💗
Pentru cei care trăiesc pierderea cuiva drag, Crăciunul poate deveni cel mai greu moment al anului. Dar noi credem că dorul nu trebuie să fie doar durere.
Poate fi mai mult. Poate fi începutul unui gest care vindecă, al unui ajutor care schimbă vieți. 🫂
Să normalizăm dorul de Crăciun ca pe ceva profund uman. 🤍
Transformă dorul în ajutor! 💙
Campania noastră nu este doar despre donații. Este despre comunitate, despre solidaritate și despre puterea noastră de a ne transforma durerea în compasiune.
Cum poți fi parte din această schimbare?
1️⃣ Donează cu inimă deschisă
Fiecare contribuție, mică sau mare, face o diferență reală. Prin donația ta, ne ajuți să susținem programe de consiliere pentru familiile îndurerate, să oferim sprijin copiilor rămași fără un părinte și să fim alături de cei care au nevoie să-și regăsească echilibrul.
2️⃣ Distribuie mesajul nostru
Videoclipul campaniei și mesajul „Transformă dorul în ajutor” pot ajunge la mai mulți oameni cu ajutorul tău. Împărtășind povestea noastră, devii vocea celor care au nevoie de sprijin.
De ce este important?
Pentru că în spatele fiecărei povești există o viață care poate fi schimbată.
🌟 Un copil care își pierde un părinte poate primi sprijinul de care are nevoie pentru a visa din nou.
🌟 Un adult care își pierde partenerul poate învăța că nu este singur.
🌟 O persoană îndoliată care trăiește izolarea pierderii poate găsi din nou bucuria în comunitate.
✨ În această perioadă a anului, putem dărui mai mult decât cadouri. Putem dărui speranță. Putem transforma dorul în sprijin, iar pierderea în puterea de a merge mai departe.
💙 Transformă dorul în ajutor.
Ce urmează?
Pe parcursul campaniei, vă vom arăta poveștile celor pe care îi sprijinim. Veți putea vedea cm donațiile voastre fac diferența și cm fiecare gest de bunătate aduce schimbare.
📅 Campania se desfășoară în luna decembrie. Acum este momentul să ne unim forțele și să arătăm ce înseamnă, cu adevărat, spiritul Crăciunului.
🌐 Donează acum și devino parte din această inițiativă - https://doneaza.planurideviitor.ro/sprijindoliu/~darul-meu