Garanţia succesului stă în tradiţie şi în vechime. De peste 35 de ani, Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film “Dracula” se remarcă în peisajul artistic românesc pentru organizarea evenimentelor de cea mai bună calitate. Anii de experienţă în organizarea evenimentelor de toate genurile sunt dublaţi de profesionalismul si seriozitatea întregii echipe. Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi
Film “Dracula” are ca obiectiv înlesnirea accesului publicului la actele de cultură şi promovarea valorilor naţionale şi internaţionale. Asociația produce şi organizează spectacole, iar “ARTĂ CONTRA DROG” şi "TEATRUL PENTRU TOŢI”, iniţative ale Asociaţiei, sunt doar două dintre proiectele care au înregistrat un impact major asupra peisajului cultural autohton. Proiectul “ARTĂ CONTRA DROG” a fost iniţiat de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film “Dracula” şi CIADO România (Preşedinte Academician Constantin Bălăceanu Stolnici). Încă de la început, ne-am propus să promovăm arta ca o modalitate benefică de petrecere a timpului liber, dar mai ales ca o alternativă de viaţă sănătoasă. Prin spectacolele pe care le organizăm în cadrul acestui proiect ne dorim ca, cei prezenţi, să transmită mai departe mesajul nostru : “Drogurile nu sunt periculoase pentru ca sunt ilegale, drogurile sunt ilegale pentru ca sunt periculoase!” Îi invităm pe cei prezenţi să “consume” artă, deoarece prin artă, publicul se poate racorda la energia şi armonia întregului univers! Drogurile îl adâncesc pe cel dependent în tenebrele întunericului, în timp ce arta îl ridică pe culmile frumosului. Proiectul naţional “Artă contra Drog” este unul dintre cele mai vizibile proiecte artistice din România, atât din punct de vedere a numărului de participanţi cât şi a acoperirii mass-media. Astfel, de-a lungul anilor, sute de mii de spectatori au participat la evenimentele desfăşurate în cadrul proiectului, un procent semnificativ fiind format din tineri cărora le-a fost înlesnit accesul la acte de cultură. De asemenea, proiectul a fost promovat în toată presa naţională şi locală, acoperind platforma TV, radio, presă scrisă şi online.
În cadrul Proiectului naţional cultural “Artă contra drog”, Asociația Dracula a organizat multiple evenimente, atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea oraşelor din România, oferind publicului o gamă diversă de spectacole.