Ne propunem ca scop principal dezvoltarea durabilă a societății prin turism, ecologie, cultură și tradiții. Realizarea acestui scop va fi urmarită prin îndeplinirea unor obiective cm ar fi:
- Derularea de programe și proiecte de promovare a tradițiilor și culturii naționale, atât în țară (în comunitățile locale), cât și în străinătate, inclusiv în rândul Comunităților românești din țările unde a
cestea sunt prezente;
- Promovarea valorilor morale, a ideilor de normalitate și toleranță în societatea românească;
- Desfașurarea de acțiuni filantropice și de solidaritate socială, realizate prin voluntariat, prin donații și, de asemenea, cu sau fără participarea altor ONG-uri;
- Organizarea și promovarea de activități culturale și turistice;
- Promovarea și realizarea de acțiuni civice în sprijinul conservării patrimoniului cultural material și imaterial istoric, artistic și spiritual;
- Implicarea tinerilor din România în proiecte și programe educaționale, naționale si internaționale;
- Promovarea și organizarea de acțiuni civice, în scopul protejării și conservării mediului înconjurător;
- Participarea membrilor Asociației ca voluntari, în vederea realizării unor evenimente cultural-artistice/ecologice. Zonele principale de interes sunt: Busteni (Valea Prahovei), Campulung Muscel (Arges), Corcova-Motru (Mehedinti-Gorj)