07/12/2021
Povestea mea
Îți mulțumesc că m-ai ales și aș dori să-ți mărturisesc câteva lucruri despre mine. În primul rând aș vrea să cunoști că sunt creată cu multă minuțiozitate și atenție la detaliu, dintr-o mulțime de bucăți mici de sticlă colorată care imi dau
frumusețea și strălucirea de care tu te vei bucura de câte ori mă vei privi.
Dacă nu știai, află că vitraliile Tiffany poartă numele artistului și designerului american Louis Comfort Tiffany, care la sfârsitul secolului XIX a revoluționat arta decorațiunilor din sticlă. Comparativ cu alte tehnici, vitraliile Tiffany sunt compuse din bucăti de sticla colorata, tăiate și apoi șlefuite pentru o potrivire perfectă, așezate armonios într-o ordine aleasă. Fiecărui element i se aplică pe margine foița de cupru, urmand apoi lipirea cu cositor, astfel obținându-se produsul final, unitar.
Dar să revin la mine. Fiindcă sunt lucrată manual, am o amprentă unică, conferindu-ti ție și casei tale un plus de rafinament, o gingășie aparte cm numai lumina care trece prin nuanțele mele suave o poate dărui. Mă potrivesc în orice fel de decor interior de la cel clasic, Victorian, Art-Nouveau la cel modern și am darul de a încânta privirile tuturor. Nu vom fi vreodată două la fel, iar mesajul pe care il transmit il vei suprinde mereu atât în timpul zilei, când razele soarelui vor poposi asupra mea dar și pe întuneric, când voi avea șansa să luminez dinlăuntrul meu. Așa cm toate obiectele din jur capătă o aură diferită pe timp de zi față de noapte, așa și eu voi avea două tipuri de frumusețe, diferite dar la fel de fascinante.
Sticla din care sunt creata îți va vorbi cu drag, va străluci pe întuneric acolo unde mă vei ține și îți va bucura sufletul pe timp de zi. Nu sunt invizibilă, voi fi un membru al casei tale dacă mă iei așa cm sunt, o apariție plăcută, creată după ideea că lucrurile frumoase ridică omul mai aproape de Dumnezeu!