15/04/2020
Evenimentul The Concert se reprogramează și va avea loc în luna august!
Trecem printr-o perioadă complicată, iar sănătatea noastră și a celor din jur este cea mai importantă. Respectând hotărârile transmise de autorități și luând în considerare toate aspectele care țin de starea de urgență și de urmările acesteia, a fost decisa reprogramarea evenimentului The Concert.
Prima ediție The Concert trebuia să aibă loc la finalul lunii mai, la Romexpo, însă luând în calcul situația actuală, acesta va fi reprogramat pe 28 și 29 august, la Arenele Romane, tot in aer liber! Carla's Dreams, The Motans, Irina Rimes, INNA, Alina Eremia, Minelli, AMI, Mark Stam, Vanotek, Sickotoy și PAX vor concerta pe 28 august, iar 5Gang pe 29 august.
Organizatorii vor reveni curând cu un program complet.
Biletele și abonamentele deja cumpărate rămân valabile, iar fanii nu trebuie decât să vină cu ele la concert în ziua în care cântă artiștii lor preferați.