27/08/2026
🌈💚 𝓞 𝔃𝓲 𝓹𝓵𝓲𝓷𝓪̆ 𝓭𝓮 𝓫𝓾𝓬𝓾𝓻𝓲𝓮, 𝔃𝓪̂𝓶𝓫𝓮𝓽𝓮 𝓼̦𝓲 𝓶𝓾𝓵𝓽𝓪̆ 𝓮𝓷𝓮𝓻𝓰𝓲𝓮 𝓵𝓪 𝓕𝓪𝓻𝓶𝓮𝓬𝓾𝓵 𝓒𝓸𝓹𝓲𝓵𝓪̆𝓻𝓲𝓮𝓲! 🥰
Ziua de astăzi a fost despre bucurie, mișcare și multe îmbrățișări! 🤗 Gimnastica de înviorare, condusă chiar de copii, ne-a încărcat cu energie și ne-a pregătit pentru o zi plină de activități.
🏃♀️ La activitatea de educație fizică am parcurs un traseu aplicativ care i-a provocat pe cei mici să-și exerseze coordonarea, echilibrul și îndemânarea:
🐍 „Șarpele” – târâre pe antebrațe, cu piciorușele întinse;
🐸 „Săritura broscuței” – sărituri ușoare, cu atingerea solului cu palmele;
🌉 „Treci puntea” – mers în echilibru pe o linie trasată pe sol.
Pentru și mai multă distracție, după ce treceau „puntea”, copiii își alegeau un coleg preferat și săreau împreună peste „Bălțile cu apă”, într-o adevărată întrecere! 💦😄
👏 Efortul, implicarea și spiritul de echipă au fost răsplătite cu aplauze, galerii pentru colegii din echipă și, bineînțeles, dulciuri. 🍬
🐍 Iar vedeta zilei a fost jocul „Șarpele își prinde coada”! Atât de mult le-a plăcut, încât l-am fi putut juca la nesfârșit și tot ar mai fi cerut o rundă! 😂💚
📖 Am evaluat apoi memorarea poeziei „Vreau să știu”, prin recitare pe roluri, fiecare copil încercând să-și amintească versurile cât mai bine.
✏️ În partea practică, școlarii au lucrat în caiete și pe fișe specifice vârstei. Copiii care se pregătesc pentru școală au exersat despărțirea cuvintelor în silabe și semnele mai mare, mai mic și egal.
🎨 Cei mici au lucrat o fișă cu legume, pe care le-au colorat respectând culorile specifice.
🧺 Pentru activitatea creativă, toți copiii au realizat prin aplicare și lipire lucrarea „Coșulețul cu legume”. Cu multă atenție și răbdare, au lucrat curat și îngrijit, respectând indicațiile primite. La final, am organizat o mică expoziție, iar lucrările au fost admirate și analizate împreună. 🥕🍅🥒
🎶 Ziua s-a încheiat într-o atmosferă veselă, cu jocurile „Deschide urechea bine” și „Statuile”. 💃🕺
💚 La Farmecul Copilăriei, fiecare zi înseamnă mișcare, învățare, joacă și, mai presus de toate, copilărie trăită cu bucurie! 🌈