30/08/2026
Pilda lucrătorilor răi
„Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei”
(Matei 21, 33-43)
Iubiți frați și surori în Hristos,
Sfânta Evanghelie din această duminică ne pune înainte una dintre cele mai puternice și mai cutremurătoare parabole rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Pilda lucrătorilor celor răi.
Este o Evanghelie pe care o putem asculta de multe ori, dar pe care nu trebuie să o ascultăm niciodată cu gândul că ea se referă numai la „ceilalți”. Pentru că primejdia acestei Evanghelii este tocmai aceasta: să privim spre lucrătorii cei răi și să spunem: „Doamne, ce oameni răi au fost aceia!”, fără să ne întrebăm dacă, în anumite momente ale vieții noastre, nu ne asemănăm și noi cu ei.
Domnul ne vorbește astăzi nouă.
Nu numai celui care nu vine la biserică.
Nu numai celui care nu se roagă.
Nu numai celui care trăiește în păcate vădite.
Ci și nouă, celor care venim la Sfânta Liturghie, celor care ne rugăm, celor care spunem că Îl iubim pe Dumnezeu.Pentru că putem fi foarte aproape de Dumnezeu cu trupul și, totuși, foarte departe de El cu inima.
„Era un om stăpân de casă, care a sădit vie...”
Mântuitorul spune că un om a sădit o vie, a împrejmuit-o, a făcut în ea teasc și turn și a dat-o lucrătorilor.
Cine este acest stăpân?
Este întrebarea care ne frământatăpe fiecare dintre noi?
Acest stapan iubiti mei este însășiDumnezeu!
Iar via este lumea aceasta pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o.
Via este și viața noastră.
Casa noastră.
Familia noastră.
Copiii noștri.
Sănătatea noastră.
Timpul nostru.
Darurile pe care le avem.
Talentele noastre.
Banii noștri.
Puterea noastră.
Mintea noastră.
Credința noastră.
Tot ceea ce avem nu ne aparține în mod absolut.Noi suntem lucrători, nu stăpâni.
Aceasta este prima lecție pe care trebuie să o învățăm.
Caci omul modern a ajuns să spună: „Este viața mea și fac ce vreau cu ea.”
Dar Evanghelia ne spune: viața ta este un dar.
Nu tu ai hotărât să te naști.
Nu tu ai ales familia în care ai venit.
Nu tu ai creat lumea în care trăiești.
Nu tu ai făcut să răsară soarele.
Nu tu ai pus viață în trupul tău.
Dumnezeu ne-a dat viața ca pe o vie.
Și într-o zi ne va întreba:
„Ce ai făcut cu via pe care ți-am încredințat-o?”
Ce ai făcut cu familia ta?
Ce ai făcut cu copiii pe care ți i-am dat?
Ce ai făcut cu anii pe care ți i-am oferit?
Ce ai făcut cu oamenii pe care i-am pus în drumul tău?
Ce ai făcut cu sufletul tău?
Iar,noi suntem lucrătorii
Vedeti Fraților,
Aici este partea cea mai grea a acestei Evanghelii.
Nu este greu să-i recunoaștem pe lucrătorii cei răi în alții.
Greu este să-i recunoaștem în noi.
Când devenim asemenea lor?
Atunci când primim darurile lui Dumnezeu, dar uităm de Dumnezeu.
Atunci când ne bucurăm de viață, dar nu-i mai mulțumim Celui care ne-a dat-o.
Atunci când avem familie, dar nu mai avem timp pentru cei pe care îi iubim.
Atunci când avem copii, dar îi creștem mai mult cu telefonul decât cu propriul nostru exemplu.
Atunci când avem bani, dar nu avem milă.
Atunci când avem o casă frumoasă, dar în ea nu mai există rugăciune.
Atunci când avem gură să vorbim despre Dumnezeu, dar mâinile noastre nu mai fac binele.
Atunci când cerem mereu de la Dumnezeu, dar nu-i oferim nimic din timpul, iubirea și ascultarea noastră.
Și mai ales atunci când începem să credem că totul ni se cuvine.
Aceasta este boala lucrătorilor celor răi:
Ei au primit via, dar au început să se comporte ca și cm via le aparținea.
Și oare nu ni se întâmplă și nouă?
Dumnezeu trimite mereu „slujitorii” Săi
Stăpânul viei trimite slujitorii săi ca să primească roadele.
Acești slujitori îi reprezintă pe profeți, pe oamenii lui Dumnezeu, pe cei care au chemat poporul la pocăință.
Dar lucrătorii îi bat, îi omoară și îi alungă.
În cele din urmă, stăpânul spune:
„Voi trimite pe fiul meu.”
Și îl trimit și pe acesta, spunând:
„Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem moștenirea lui.”
Fiul este Însuși Hristos.
Această parabolă vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, dar și despre tragedia inimii omenești.
Dumnezeu nu renunță ușor la noi.
Noi Îl uităm, iar El ne caută.
Noi ne îndepărtăm, iar El ne cheamă.
Noi păcătuim, iar El ne așteaptă.
Noi cădem, iar El ne ridică.
Noi spunem: „Mai târziu mă voi pocăi.”
Iar Dumnezeu ne spune: „Întoarce-te acum.”
Cât de mare este răbdarea lui Dumnezeu!
Dar să nu confundăm niciodată răbdarea Lui cu aprobarea păcatului.
Faptul că Dumnezeu încă ne mai așteaptă nu înseamnă că păcatul nostru nu contează.
Înseamnă că mila Lui încă ne oferă timp pentru întoarcere.
O Evanghelie pentru vremurile noastre
Fraților,
Poate că niciodată această pildă nu a fost mai actuală decât în vremurile pe care le trăim.
Trăim într-o lume în care omul dorește să fie stăpân peste toate.
Vrea să hotărască ce este bine și ce este rău fără Dumnezeu.
Vrea libertate fără responsabilitate.
Vrea drepturi fără îndatoriri.
Vrea binecuvântări fără rugăciune.
Vrea viața veșnică, dar fără pocăință.
Vrea Raiul, dar fără Cruce.
Și, încet-încet, omul începe să spună:
„Via este a mea.”
Dar nu este a noastră.
Familia nu este a noastră.
Copiii nu sunt proprietatea noastră.
Viața nu este proprietatea noastră.
Biserica nu este proprietatea noastră.
Lumea nu este proprietatea noastră.
Toate sunt ale lui Dumnezeu, iar noi suntem doar administratori.
De aceea, întrebarea Evangheliei de astăzi nu este:
„Cine sunt lucrătorii cei răi?”
Ci:
„Doamne, eu cm lucrez în via Ta?”
Ce roade așteaptă Dumnezeu de la noi?
Stăpânul viei a venit să caute roade.
Și Dumnezeu caută roade și în viața noastră.
Nu ne întreabă câte lucruri avem.
Ne întreabă câte roade avem.
Ai copii? Ce roade ai în familia ta?
Ai soț sau soție? Ce roade ai în căsnicia ta?
Ai vecini? Ce roade ai în relația cu ei?
Ai bani? Ce roade ai făcut cu ei?
Ai putere? Pe cine ai ajutat?
Ai timp? Cui l-ai dăruit?
Ai credință? Unde se vede credința ta?
Pentru că o credință care nu produce roade rămâne doar o declarație.
Roadele sunt iubirea, iertarea, răbdarea, milostenia, curăția, smerenia, adevărul, rugăciunea și fapta bună.
Poate că Dumnezeu nu ne cere lucruri extraordinare.
Poate că ne cere să fim mai buni cu omul de lângă noi.
Să nu mai răspundem cu răutate.
Să ne cerem iertare.
Să ne împăcăm cu cineva.
Să ne sunăm părinții.
Să ne îmbrățișăm copiii.
Să nu mai judecăm.
Să ajutăm un om care are nevoie.
Să venim la biserică nu numai când avem necazuri.
Să ne rugăm nu numai atunci când ne doare.
Acestea sunt roade.
Putem deveni lucrători răi chiar și în Biserică
Iubiți credincioși,
Este posibil să fim în Biserică și să devenim asemenea lucrătorilor celor răi.
Cum?
Atunci când transformăm credința într-o obișnuință fără inimă.
Când venim la biserică, dar plecăm la fel.
Când aprindem lumânarea pentru cei dragi, dar ținem în inimă ură pentru cineva.
Când ne rugăm pentru sănătate, dar nu mulțumim pentru viață.
Când cerem iertare de la Dumnezeu, dar noi nu iertăm.
Când ne împărtășim cu Sfintele Taine, dar continuăm să rănim cu bună știință sufletele celor de lângă noi.
Atunci trebuie să ne oprim și să ne întrebăm:
„Doamne, mai lucrez eu în via Ta sau am început să mă cred stăpân?”
Copiii sunt una dintre cele mai mari vii încredințate nouă
Și vreau să spun un cuvânt în mod deosebit părinților.
Copiii pe care Dumnezeu ni-i încredințează sunt o vie.
Nu ne-au fost dați doar ca să le asigurăm haine, mâncare, școală și un viitor.
Ne-au fost dați ca să-i învățăm iubirea.
Să-i învățăm respectul.
Să-i învățăm rugăciunea.
Să-i învățăm să ierte.
Să-i învățăm să nu râdă de cel slab.
Să-i învățăm să ajute.
Să-i învățăm că omul nu este măsurat prin bani, haine sau poziție.
Și mai ales, să-i învățăm credința prin propriul nostru exemplu.
Pentru că un copil nu învață doar din ceea ce îi spunem.
Învață din ceea ce vede.
Dacă vede că părinții se roagă, va înțelege rugăciunea.
Dacă vede că părinții se iartă, va învăța iertarea.
Dacă vede că părinții ajută, va învăța milostenia.
Dacă vede că părinții iubesc Biserica, va înțelege că Dumnezeu este important.
Dar dacă noi îi spunem: „Du-te la biserică!”, iar noi nu mergem, copilul va înțelege mesajul adevărat din comportamentul nostru.
Copiii sunt roadele pe care le lăsăm în urma noastră.
Nu este prea târziu
Poate cineva ascultă această predică și spune:
„Părinte, am greșit prea mult.”
Nu.
Cât timp Dumnezeu ne mai dă viață, nu este prea târziu.
Poate cineva spune:
„Am pierdut ani întregi.”
Întoarce-te astăzi.
Poate cineva spune:
„Am distrus relații.”
Începe să repari.
Poate cineva spune:
„Nu m-am mai rugat de mult.”
Spune astăzi primul „Doamne, ajută-mă!”
Poate cineva spune:
„Am fost un lucrător rău.”
Atunci să devii, începând de astăzi, un lucrător bun.
Dumnezeu nu caută oameni care nu au căzut niciodată.
Caută oameni care, după ce au căzut, se ridică și se întorc la El.
Hristos este Piatra pe care am respins-o
Mântuitorul încheie pilda cu un cuvânt profetic:
„Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului.”
Această Piatră este Hristos.
Lumea poate să-L respingă.
Omul poate să-L ignore.
Societatea poate să spună că nu are nevoie de Dumnezeu.
Dar fără Hristos, viața omului se destramă.
Putem avea case, bani, tehnologie, succes și confort.l
Dar dacă Îl pierdem pe Dumnezeu, pierdem sensul.
Hristos trebuie să fie Piatra din capul unghiului vieții noastre.
În familie.
În căsnicie.
În creșterea copiilor.
În muncă.
În relațiile cu ceilalți.
În suferință.
În bucurie.
În tinerețe.
În bătrânețe.
În toate.
Iubiți credincioși,
Astăzi nu plecați din biserică întrebându-vă:
„Cine sunt lucrătorii cei răi?”
Plecați întrebându-vă:
„Ce fel de lucrător sunt eu?”
Ce fac cu via pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?
Ce fac cu familia mea?
Ce fac cu copiii mei?
Ce fac cu timpul meu?
Ce fac cu sufletul meu?
Ce roade aduc înaintea lui Dumnezeu?
Și dacă descoperim că sunt puține roade, să nu deznădăjduim.
Să începem să lucrăm.
Astăzi.
Nu mâine.
Pentru că fiecare zi este o nouă ocazie pe care Dumnezeu ne-o oferă.
Să-I spunem:
„Doamne, via pe care mi-ai încredințat-o am lucrat-o uneori cu nepăsare. Am uitat că nu sunt stăpân, ci lucrător. Am primit mult și am oferit puțin. Iartă-mă și învață-mă să aduc roade vrednice înaintea Ta.”
Și să nu uităm niciodată:
Dumnezeu nu ne cere să fim proprietarii viei Sale.
Ne cere să fim lucrători credincioși.
Să fim, așadar, lucrători ai iubirii, ai păcii, ai iertării și ai adevărului.Iar atunci când Stăpânul viei va veni și va căuta roadele, să poată găsi în noi nu răutate, nu nepăsare, nu egoism, ci roadele unei vieți trăite în Hristos.
Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne înmoaie inimile, să ne întărească familiile și să ne ajute să lucrăm cu credință în via pe care ne-a încredințat-o.
Amin.
30 August 2026
Parohia Mereni
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Parintele Laurențiu
