12/05/2024
Alba Iulia, 10-11 mai 2024
Săptamâna aceasta Alba Iulia a fost capitala Geodeziei. Cei mai importanți reprezentanți ai specialiștilor în domeniu, autoritățile din instituțiile centrale și județene, companiile de profil, profesori, cercetători și studenți s-au reunit la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Simpozionului Național cu Participare Internațională „GeoCAD”.
Am fost onorați să fim gazde și parteneri ai acestui eveniment la Universitatea unde ne-am format și am crescut cea mai mare parte dintre noi, echipa de topografie si cadastru a TBL Grup.
Am urmărit cu mare interes prezentările conducerii Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliara privind evoluția Programului național de cadastru și carte funciară.
Standul nostru a fost una dintre principalele atracții in cadrul expoziției de tehnologie avansată în domeniul geodeziei.
Specialiștii TBL au organizat un atelier interactiv pentru studenți intitulat “Proprietar pentru o zi”, oferind studenților oportunitatea de a participa la procesul complex de înscriere a imobilelor în cartea funciară.
Am urmărit cu mândrie și cu bucurie prezentarea colegei noastre Ioana Berindeie cu privire la evoluția și aplicarea legislației în domeniul cadastrului.
TBL Grup este una dintre cele mai importante firme din domeniul sau de activitate – inginerie, proiectare, constructii si cea mai importanta firma din România in domeniul proiectelor de cadastru general. Suntem mobilizați in peste 300 de proiecte in intreaga tara, in 182 de UAT-uri din 30 de judete avem in desfasurare lucrari de cadastru la nivel de UAT.
Multumim Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia pentru întreg efortul comun și parteneriatul dezvoltat pe parcursul colaborării noastre! Multumim comunitatii geodezilor din Romania pentru organizarea acestei serii de evenimente care permite specialistilor in domeniu sa impartaseasca problemele cu care se confrunta, dar si experiente, solutii, bune practici.