17/06/2026
M-am născut și am crescut în perioada sovietică. În școală purtam uniforma școlarului ,o rochie de un cafeniu închis, cu guler si manșete albe,si neapărat un sorț alb la sărbători,sau unul negru pentru fiecare zi. Fără îndoială: steluța de octombrel,apoi cravata de pionier,și în clasele mari - insigna de comsomolist.
Nimic altceva. Dacă se întâmpla să venim la școală fără unul din aceste elemente,eram trimiși acasă .
Lipsa de varietate,de culoare,impunerea obligatorie m-au facut sa urăsc uniformitatea chiar până acum.
Dar , într-o iarnă , mama noastră , care a fost învățătoare la clasele primare,dar preda și orele de menaj , a adus acasă o cămașă.
Ne - a povestit cu mare dragoste despre acest fel de vestimentație.
" Cămașa asta se numește ie. Am împrumutat-o
de la Mărioara Deleanu,ca să v-o arăt.
Este o cămașă pe care o purtau femeile românce din toate timpurile. Lucrată cu mâinile, începând de la crearea pânzei până la cusutul podoabelor de pe ea. Dar...au fost interzise. Asa sunt vremurile acum.
Am vrut sa v-o arăt,ca să știți. Voi copia unele elemente de pe ea,ca să vă învăț a coase pe voi , dar și pe elevele mele ."
Era o ie autentică, cusută în doua culori roșu și negru. Culori , care erau folosite cel mai des aici,la Grozesti. Dar asta am aflat-o mult mai târziu.
Mama ne-a învățat să coasem.
Sora mai mare ,Valeria Vrinceanu, a croit și a brodat unele părți a acelei cămăși, dar așa și nu a mai terminat-o.
În schimb,după foarte mulți ani,a prins drag de cusut și a făcut pentru mama o ie adevărată,păstrând și unele elemente din ia copilăriei.
Apoi au urmat altele și altele...
Am cusut și eu,dar mai simple,mai stilizate.
Apoi mi-am procurat o ie on-line , de pe un site din România, pe care o port cu mare drag.
Dar mi-am dorit mult o cămașă făcută de sora mea. Am ales culorile tricolorului nostru.
Mi-am dorit pomul vieții și spicul de grâu,simboluri care reprezintă longevitatea,continuitatea, belșugul,creativitatea,sacralitatea,dragostea de Țară...
Am îmbrăcat-o prima oară la un eveniment deosebit în Chișinău, la biblioteca Onisifor Ghibu , unde am avut prezentarea cărții " Timpuri,timpuri..." , o întâlnire deosebită cu oameni interesați de istorie și de tradițiile noastre românești .
O păstrez cu cinste și o îmbrăc cu mândrie la orice eveniment petrecut în sat sau la oraș...
Admir cu mare drag orice cămașă populară, sunt încântată că tot mai multe femei se bucură de diversitatea culorilor , a semnelor cusute ,a formelor croielii , și încearcă să își ocupe timpul frumos croind singure , brodând ozoare colorate ,
Astfel își pot determina identitatea , luând putere și inspirație de la bunicile noastre , care ne-au lăsat moștenire cele mai minunate lucruri - culorile și semnele protectoare.
Cât despre uniforma școlară sovietică, cu care am început povestirea , în clasa a noua mi-am cusut la atelier o rochie de culoarea ciocolatei cu lapte,la care adăugam gulerașul , manșetele albe și șorțul , o rochie cusută după o croială diferită de cele clasice, cu plii mai jos de șolduri,manșete late cu mulți nasturi... Era frumoasă ! Dar cel mai important - diferită !
Dar ce frumos ar fi fost să ni se ceară să purtăm iile în fiecare zi !! Iile,care permit să fii la fel ca toți, dar atât de diferit!
Poate...într-o zi , cineva o va cere.
Și o să-mi fie drag !
