13/12/2024
Îngerii credinței
Într-un sat, în vreme veche,
O familie înstărită
Pribegise două fete.
Cică, ca să le ajute!
Dar de fapt cu planuri crunte
Gospodarul dimineața,
Îndată ce se trezea,
Chema bietele copile,
Şi-mpărțea munca cea grea!
Fără a le mai cruța…
- “Una o să taie lemne,
Alta-n sărai să le care!
Ş-apoi vă mai dau îndemne,
Treabă este multă tare…
După, vă dau de mâncare!”
Una taie alta carǎ…
Dar colo-n sărai, la foc,
Aruncaser-o icoană
Gospodarul nostru crunt,
Ce credința şi-a pierdut.
Însă una din surate
A găsit icoana jos,
Ștergând-o de praf şi păcate
A-ngânat cu glas milos:
- “Doamne, e Isus Hristos…”
O chemă şi pe cealaltă,
Și-au căzut în rugăciune,
Fără-a cere bani, palate…
Se rugau de-nțelepciune
Pentru gospodari anume!
La un timp în uşa lată,
A săraiului cu lemne,
Intră umbra întunecată,
Și nemulțumit le geme:
- “Pentru joacă n-avem vreme!”
- “Care joacă aici stăpâne?
Am găsit în praf pe jos
Aruncat de nu știu cine
Chipul lui Isus Hristos!”
Zise-o fată curajos.
Omul se schimbă la față,
Și cu glasul de ateu
A zis: -“fetelor în viață,
Totu-i dificil și greu…
Nu e niciun Dumnezeu!
Fiica mea-i pe pat de moarte!
I-o copilă de doi ani…
I-au citit preoți din carte,
Și la doctori am dat bani…
Dar curând copilă n-am!”
Fetele-l luă de mână
Şi-n tăcere l-au condus
Față-n fața cu icoana…
Față-n fața cu Isus…
- “Spune-i Lui ce ai de spus!”
Ruga lui n-o știe nimeni,
Dar când s-a oprit de-a plânge
Era cu icoana-n mână
Și alături de doi îngeri!
S. Guțu
13.12.2024
