Associazione Romeni in Italia

Associazione Romeni in Italia Associazione Romeni in Italia Milano

22/04/2026

📣 Copiii români pot învăța limba română în școlile italiene
📝👩‍🎓 Înscrieri la cursuri LCCR

Au mai rămas trei săptămâni până când vă puteți înscrie copiii la cursurile de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) care se vor desfășura în școlile din Italia, pe parcursul anului școlar 2026-2027.

📌 Cum procedez?

Până pe 8 mai 2026, depuneți o cerere la secretariatul școlii unde învață copilul dvs., prin care solicitați ca școala să găzduiască programul LCCR (il corso di Lingua, Cultura e Civiltà Romena) în anul școlar următor și vă dați acordul pentru participarea copilului dvs. la acest curs. Pentru facilitarea demersului, Ambasada va propune un model de cerere, care poate fi descărcat la următorul link: https://roma.mae.ro/local-news/3842.

În situația în care școala primește un număr suficient de cereri pentru constituirea uneia sau mai multor grupe organizate pe criterii de vârstă (cel puțin 7 copii pentru grupa de grădiniță, respectiv cel puțin 15 elevi pentru școala primară, gimnazială și liceu), va transmite Inspectoratului Școlar Regional (Ufficio Scolastico Regionale) și Ambasadei României în Italia adeziunea la programul LCCR.

📌 Când aflu dacă școala în care învață copilul meu beneficiază de programul LCCR?

Ambasada României în Italia va centraliza toate cererile sosite din partea școlilor de pe teritoriul italian până la data de 15 mai 2026 și le va transmite Institutului Limbii Române.

Institutul Limbii Române va decide, în funcție de alocarea bugetară și de numărul de profesori români disponibili în Italia, numărul de grupe LCCR care se vor organiza. Aceste date vor fi publicate la începutul anului școlar 2026-2027.

1 DICEMBRE-FESTA NAZIONALE DELLA ROMANIA AUGURIIII, ROMANIA! 🇷🇴
01/12/2023

1 DICEMBRE-FESTA NAZIONALE DELLA ROMANIA
AUGURIIII, ROMANIA! 🇷🇴

Paște fericit !Serena Pasqua!
09/04/2023

Paște fericit !

Serena Pasqua!

01/03/2023

La 1 martie sărbătorim Mărțișorul drept tradiţie inclusă, din decembrie 2017, în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

Simbolul străvechi al primăverii, al începutului, al bucuriei de a trăi este Mărțișorul. De Mărțișor, vechiul se reînnoieste, iar tradițiile, obiceiurile şi datinile vechi de mii de ani sunt readuse în centrul atenţiei. Mărţişorul este o tradiţie unică în sud-estul Europei şi este sărbătorită de către mai multe state din Balcani, însă modul în care este sărbătorit îi conferă unicitate în fiecare ţară.

De Mărţişor, echipa Ambasadei României în Italia vă urează o primăvară frumoasă, cu bucurii și multe realizări!

La mulți ani,  România! ❤💛💙
24/01/2023

La mulți ani, România! ❤💛💙

LECȚIA DE ISTORIE - 24 ianuarie: Unirea Principatelor Române.
La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, adică a vechilor state Moldova și Țara Românească, această unire fiind strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și alegerea sa ca domnitor al ambelor țări românești. Amintesc că această unire a fost posibilă datorită deciziilor adoptate în Tratatul de Pace de la Paris din 1856 ce a pus capăt, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus și Imperiului Otoman, tratat ce prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a marilor puteri europene. Tot datorită acestui tratat s-a hotărât înființarea așa numitelor „Adunări ad-hoc”, care să exprime dorința românilor referitor la unire. Trebuie amintit și faptul că aceste Adunări ad-hoc, care în expresie latină avea sensul de „pentru aceasta” sau „făcut anume pentru acest scop”, aveau un caracter consultativ, scopul lor fiind acela de a se vedea dorința poporului asupra organizării politice viitoare a celor două țări. Însă alegerile pentru Divanurile celor două principate nu au fost deloc pașnice, ba chiar au fost marcate de o serie de tensiuni ce au sporit considerabil incertitudinea în ceea ce privește unirea. Astfel, dacă în Țara Românească majoritatea opiniei publice susținea ideea Unirii, în schimb, în Moldova lucrurile au fost mult mai complicate, deoarece unioniștii reprezentați de personalități precum Alexandru Ioan Cuza ori Mihail Kogălniceanu, aveau ca opozanți
pe Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi, ce doreau menținerea separării celor două țări, aceștia motivându-și opțiunea pentru neacceptarea unirii prin posibila decădere a Moldovei, după unirea acesteia cu Țara Românească. La acestă opoziție s-a mai adăugat scandalul iscat de caimacanul Nicolae Vogoride, adică locțiitorul marelui vizir otoman ce răspundea de Moldova, locțiitor care orbit de promisiunile otomane că îi va oferi domnia, dacă Unirea nu va avea loc , a falsificat rezultatul alegerilor din Moldova. Mai precis, Vogoride, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc al Moldovei, anunțând pe reprezentanții Marilor Puteri că poporul moldovean, nu dorește unirea cu Țara Românească. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie prin scrisori, fratelui său aflat la Constantinopol, iar corespondența sa să cadă în mâinile unioniștilor moldoveni, corespondență ce a și fost publicată imediat în presa din țară și străinătate. Descoperirea fraudei a iscat un amplu scandal la nivel european, mai ales după ce Marile Puteri au rupt relațiile diplomatice cu Imperiul Otoman și au acuzat autoritățile turcești de implicare în fraudarea referendumului din Moldova. Pentru calmarea spiritelor și la insistența opiniei publice și a Marilor Puteri, falsele alegeri din Moldova au fost anulate și s-au organizat noi alegeri, de data asta văzându-se că toți aleșii moldoveni și-au dat acordul pentru unirea cu Țara Românească. Dar cu toate acestea, Marile Puteri nu au acceptat unirea deplină a celor două țări, ci numai varianta unei uniri parțiale, Principatele urmând a avea în continuare doi domni, două guverne și două Adunări Legislative, dar având însă în comun Armata, Înalta Curte de Casație și Justiție și o Comisie Centrală la Focșani, care avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun. Aceste detalii fiind stabilite, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domnitori de la Iași și București. Astfel, la data de 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”,din Moldova a fost ales cu unanimitatea deputaților, drept domnitor al țării. S-a așteptat apoi să fie desemnat alesul și în Țara Românească, numai că într-o ședință secretă a Adunării Elective de la București, la data de 24 ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate, tot Alexandru Ioan Cuza, această alegere uimind atât pe alegătorii moldoveni cât și pe reprezentanții Marilor Puteri care s-au văzut puși în postura de acceptare a „faptului împlinit”. Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza, s-a făcut primul pas către definitivarea unirii depline a Principatelor, Române, act istoric de o deosebită importanță pentru înfăptuirea statului național român. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterile Garante, iar apoi pentru desăvârșirea unității constituționale și administrative, lucru care s-a realizat în 1862, când cele doua principate române ce formau un stat unitar, au adoptat oficial numele de România.

La mulți ani ! Să aveți parte de un An Nou plin de sănătate, pace, iubire, vise împlinite și multă fericire!
01/01/2023

La mulți ani ! Să aveți parte de un An Nou plin de sănătate, pace, iubire, vise împlinite și multă fericire!

Crăciun fericit!🎄
25/12/2022

Crăciun fericit!🎄

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, la Auditorium Giorgio Gaber din Milano, a avut loc evenimentul "1 Decembrie Trăiește Româneșt...
10/12/2022

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, la Auditorium Giorgio Gaber din Milano, a avut loc evenimentul "1 Decembrie Trăiește Românește!"
Acesta a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, căruia ii mulțumim pentru interesul acordat comunității românești din Milano.
Publicul a fost încântat de programul artistic prezentat de artiștii valoroși care au venit din România special pentru acest eveniment.
Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor statului gazdă, Italia, și patriei mamă, România.
Au urmat discursurile președintelui Asociației Românii în Italia, ing. Romulus Popescu și consulului general al României la Milano, Florin Pașcu.
Mulțumim tuturor participanților, mulțumim artiștilor și persoanelor care au contribuit la reușita acestui eveniment.
Vă invităm să accesați link-ul de mai jos pentru a vedea filmulețul evenimentului dedicat Zilei Naționale a României.
La mulți ani, România!
La mulți ani, Români de Pretutindeni! ❤💛💙

Spectacol susținut cu ocazia Zilei Naționale a României, organizată de Asociația Românii în Italia cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni

Vă așteptăm astăzi la evenimentul dedicat Zilei Naționale a României! Ora 15, la Auditorium Giorgio Gaber din Milano.
03/12/2022

Vă așteptăm astăzi la evenimentul dedicat Zilei Naționale a României! Ora 15, la Auditorium Giorgio Gaber din Milano.

Pe ultima sută de metri am reușit să organizăm acest eveniment dedicat Zilei Naționale a României. A trecut ceva timp de când nu am marcat sărbătoarea Națională la Milano, dar iată că în acest an vom avea parte de un eveniment inedit. Artiști îndrăgiți vor veni din România pentru a fi alături de comunitatea românească din Milano și împrejurimi.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și al consilierului regional Massimiliano Bastoni, cu patronajul Consulatului General al României la Milano.
Întrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm să sărbătorim așa cm se cuvine Ziua Națională a României la Milano!

01/12/2022

Indirizzo

Viale Espinasse 160
Milan
20156

Notifiche

Lasciando la tua email puoi essere il primo a sapere quando Associazione Romeni in Italia pubblica notizie e promozioni. Il tuo indirizzo email non verrà utilizzato per nessun altro scopo e potrai annullare l'iscrizione in qualsiasi momento.

Contatta L'azienda

Invia un messaggio a Associazione Romeni in Italia:

Scelte rapide

In evidenza

Condividi