02/07/2026
Ceea ce ani la rând a fost prezentat drept „satul milei” a ajuns, în câteva zeci de ore, în cea mai dură acuzație pe care o poate primi cineva care pretinde că face bine: trafic de persoane, grup infracțional organizat și exploatarea cruntă a celor mai vulnerabili.
Viorel‑Teodor Pașca, bărbatul ridicat în slăvi ca „îngerul” celor fără adăpost și „bunul samaritean” al bolnavilor abandonați, a ajuns în cătușe, alături de soție, de cei trei copii și de alți membri ai așa‑numitei „grupări Pașca”.
🚩 Procurorii DIICOT vorbesc, în referatul pentru arestare, despre o afacere de milioane de euro construită pe spatele unor oameni care nici măcar nu mai aveau voce să ceară ajutor.
În spatele poveștii cu „satul azil” din Dumbrava, anchetatorii descriu un mecanism rece, calculat, pus la punct în ani de zile.
👉 Oameni ai străzii, bolnavi în stadii terminale, persoane cu dizabilități psihice, scoși din spitale, din centrele DGASPC sau trimiși direct de primării, ajungeau în locațiile controlate de Pașca.
🚨 Mulți fără familie, toți vulnerabili. Pentru ei, „biletul” către Dumbrava însemna ruperea de orice șansă de a-și hotărî soarta.
Odată intrați în sistem, își pierdeau rând pe rând tot: buletinul, telefonul, accesul la bani. În seiful lui Viorel Pașca au fost găsite, potrivit anchetatorilor, peste 200 carduri emise pe numele victimelor, carduri sociale, acte de identitate, dar și documente pentru pensii, indemnizații de handicap, ajutoare de încălzire sau de înmormântare. Bătrâni „plăteau” pentru azilul ilegal cu tot ce aveau...
📍Condițiile descrise în referatul DIICOT sunt departe de imaginea idilică vândută public ani la rând. Camere supraaglomerate, oameni cu probleme psihice ținuți laolaltă, fără supraveghere.
În tot acest timp, conturile Asociației „Dumbrava” se umflau. Doar între 2020 și 2025, spun procurorii, în asociație au intrat donații de peste 7 milioane de lei, sute de mii de euro, dolari și dolari canadieni.
Pe lângă asta, gruparea ar fi încasat lună de lună pensiile, indemnizațiile de handicap, ajutoarele de înmormântare și subvențiile pentru combustibil ale celor pe care îi găzduia.
Un sistem perfect închis: victime fără acces la telefon, fără vizite, fără ochi din afară care să vadă ce se întâmplă dincolo de garduri.
Poate cel mai revoltător este însă altceva: fără complicitatea sau indiferența statului, povestea Dumbrava nu ar fi fost posibilă.
