01/09/2024
Astăzi se împlinesc 80 de ani de la moartea lui Liviu Rebreanu. Biografia lui este la îndemâna oricui, așa că eu m-am limitat în a extrage câteva, hai să le spunem curiozități, din tumultoasa viață a „tatălui” lui „Ion”.
- A făcut parte dintr-o familie cu 14 copii
- Scriitorul a avut încă din școală un comportament nu tocmai în litera regulamentelor, astfel în 1902, urmând cursurile Școlii Reale Superioare de Honvezi, din Sopron (Ungaria), după abateri de la regulamentul militar al școlii a fost retrogradat din funcția de chestor, iar la sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". După 17 luni de serviciu militar în armata austro-ungară, în regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, este radiat din cadrele militare pentru "gestiune nepricepută a bugetului popotei ofițerilor", care a fost de fapt o sustragere de bani din popota ofițerilor, de către colegi, în urma unui joc de cărți.
- A fost deținut la Văcărești și Gyula: După trecerea munților și stabilirea în București, în 1910, pe baza convenției dintre autoritățile românești și cele austro-ungare, i se cere extrădarea. A fost arestat și încarcerat la Văcărești, după care a fost transferat la Gyula până la 16 august, când a fost eliberat.
- În februarie 1918, după ocuparea Bucureștiului, din decembrie 1916, de către armata Puterii Centrale, și după arestarea și condamnarea la moarte a fratelui său Emil, pentru dezertarea din armata austro-ungară și spionaj, din noaptea de 12 spre 13 mai 1917, Liviu Rebreanu a fost arestat și anchetat, dar a reușit să fugă.
- Ca în toate mediile intelectuale și în cel în care a activat Liviu Rebreanu au existat disensiuni. Era frecvent acuzat de colegi ca fiind hoț, trădător și spion, cei mai înverșunați opozanți ai lui fiind Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic. Până și marele istoric și om politic Nicolae Iorga a încercat să-i întârzie intrarea în Academia Română. Cu toate acestea a reușit ca în 1939 să fie admis.
- Deși oficial moartea scriitorului a fost înregistrată la 1 septembrie 1944 ca urmare a mai multor afecțiuni (chistul din plămânul drept, din cauza excesului tabagic, un emfizem mai vechi, bronșita cronică și unele afecțiuni cardiace) se sugerează de către unii cercetători (printre care și Ivor Porter (agent al forțelor speciale britanice), în volumul Operațiunea „Autonomus”, Editura Humanitas, București, 1991, p. 263) că în seara de 23 august 1944, aflându-se într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu, din cauza imprudenței șoferului, care circula cu viteză și cu farurile stinse, a fost rănit prin împușcare de un soldat care asigura un baraj militar, aceasta fiind și cauza adevărată a morții.
- Inițial a fost înmormântat la Valea Mare, Argeș, la 3 septembrie 1944, dar după câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
- În principal din cauza situației politico-militare din acel agitat început de septembrie 1944, prima înmormântare a marelui scriitor, prozator, nuvelist, traducător și dramaturg, membru titular al Academiei Române, fost director la Teatrul Național, fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Radioului, a fost mai mult decât simplă, doar în prezența familiei, câțiva prieteni și săteni din Valea Mare. Singura „oficialitate” a fost un ofițer în rezervă (se presupune că era un învățător), în fruntea unei formațiuni militare, care „a evocat atât de frumos opera și personalitatea marelui dispărut, încât toată lumea a plâns”, după care armata a plecat. De ofițer nu s-a mai auzit niciodată. Această declarație a fost făcută de medicul personal al scriitorului, Ion Tițescu într-un interviu acordat lui Augustin Buzura în 1965.
Dan HașDean
