Despre aceast hobby, ar fi multe de povestit... El a evoluat pe masura ce am invat tehnici noi si am admirat lucruri facute de altii. Dar ceea ce vreau sa spun si pentru altii, dar si pentru ca imi face si mie placere sa-mi amintesc, este cm a pornit totul. Ca sa pot incepe, m-am intors in copilarie. A fost in primul rand dorinta de a regasi o parte din fascinatia ei, apoi de a crea ceva concret
si palpabil, care sa poata pastra acest farmec in timp. M-am gandit la ceea ce-mi aminteste cel mai bine de forma si culoarea copilariei. Si am redescoperit bucuria data de tonurile vii si formele mereu schimbatoare ale plastelinei. Mi-am amintit de satisfactia pe care o aveam atunci cand reuseam sa modelez, sa dau forma lucrurilor pe care mi le imaginam. Insa regretul ce-l aveam atunci, ca nu puteam pastra ceea ce cream, il aveam si acum. Am reusit sa realizez acest lucru cand am descoperit fimo. Si aceeasi bucurie data de joaca de atunci o simt si acum, cand stiu ca mainile mele pot sa dea forma imaginatiei. Imi voi aminti mereu cu drag de zilele petrcecute la serviciu, cand eu si colega mea ne asteptam cu nerabdare, ca sa ne aratam te miri ce figurina din plastelina facusem. Iar ceea ce a inceput ca o joaca, provocata de nostalgia zilelor din copilarie, s-a transformat intr-o adevarata pasiune. Am descoperit ca ceea ce fac altii poate din motive financiare, eu fac bucurandu-ma de fiecare clipa in care pot sa fiu copil.
