13/10/2026
Pe 10 octombrie 2026, Asociación Hispano Rumana SALVA a devenit locul unei întâlniri pline de căldură și bucurie, în care copiii au avut ocazia să o asculte pe Ionela Hadârcă, una dintre autoarele care cred că umorul poate fi o adevărată superputere. Autoarea le-a citit din povestea Descântece de bune maniere, apărută în 2024 la Editura Cartier, invitându-i să descopere farmecul poveștilor și puterea de a privi lumea cu umor și imaginație.
În timp ce Ionela Hadârcă dădea glas poveștilor, ilustratoarea cărții, Veronica Neacșu, le prindea viață pe tablă, schițând personaje care intrigă, amuză și stârnesc curiozitatea. Desenele sale au completat lectura într-un mod firesc și jucăuș, lăsând loc imaginației fiecărui copil. Așa cm mărturisește chiar ilustratoarea, îi place „să lase cititorului loc de interpretare”.
Copiii nu au rămas doar spectatori, ci au devenit, la rândul lor, parte din poveste, dând viață personajelor alături de Veronica Neacșu. La final, fiecare a plecat acasă cu două-trei cărți de povești oferite de Fundația Cărturești, dar și cu amintiri frumoase, desene și personaje.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Cărturești în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Madrid și Asociația Hispano-Română Salva
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
📷 Lupu Agency