18/06/2026
Lena Constante (n. 18 iunie 1909, București - d. 2 noiembrie 2005, București), artist plastic și folclorist român, distins cu "Premiul pentru un destin excepțional în cultura română", de către Fundația Culturală Română în decembrie 1999 și premiul Asociației Scriitorilor de limba franceză, Prix Européen in 1992.
Tatăl Lenei Constante, Constantin Constante, a fost aromân emigrat din Macedonia (s-a născut lângă lacul Ohrida, dar casa lui, a familiei, era la Skopje). Cunoștea nouă limbi străine foarte bine. Cele balcanice: rusa, sârbo-croata, albaneza, turca, plus franceza, italiana și spaniola.
A publicat romanul Haiducii Pindului prin subscripție, cărți despre macedoneni, un dicționar bulgaro-româno-turc pentru funcționarii din Cadrilater, o monografie a Salonicului.
Urmează școala elementară de la Pitar Moș și Liceul Regina Maria din București, face studii universitare la Școala de Arte Frumoase, unde îl are profesor pe Dimitrie Gusti. Ca membră a echipelor monografice organizate de școala sociologică de la București în localitățile Cornova, Drăguș și Șanț, are posibilitatea să studieze arta populară românească din regiunile cele mai tradiționale. Din echipă făceau parte și Mircea Vulcănescu, Henri Stahl, N. Argintescu-Amza, Petru Comarnescu, Xenia Costaforu, Paul Sterian, Harry Brauner, cu care se va și căsători, mai târziu. A lucrat covoare cu motive populare stilizate în atelierul propriu având expoziții personale de tapiserie la București, în 1934, 1935, 1946, 1970, 1971, respectiv în 1947, la Ankara.
A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie și activitatea folcloristică; a fost de asemenea scenografă a teatrului de păpuși și unul dintre fondatorii teatrului Țăndărică. În 1945, lucrează ca scenograf la Teatrul Țăndarică din București, împreună cu Elena Pătrașcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiție comunist, Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce duce la arestarea și condamnarea ei la 12 ani de închisoare. Harry Brauner a fost și el condamnat la 15 ani. Este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătorește cu Harry Brauner. În 1968, la rejudecarea procesului Pătrășcanu, amândoi sunt găsiți nevinovați. A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici.
În închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner. Una din ele amintește de Cartea cu jucării a lui Tudor Arghezi: O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe.
Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989. Cu timpul însă, ea a ajuns să fie selectată.
Opera Lenei Constante nu este doar o mărturisire, ea este un act estetic. Își publică prima carte la Paris în 1990 cu titlul L'Évasion silencieuse. În 1992 este tipărită și la București în traducere proprie: Evadarea tăcută.
Evadarea tăcută a fost denumită de Ruxandra Cesereanu „iadul singurătății” pentru că autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen. Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”.
Despre cea de a doua carte, care o continuă pe prima, apărută în 1993, Evadarea imposibilă, Ruxandra Cesereanu a spus că e „purgatoriul promiscuității, cartea cenușie”, pentru că descrie perioada în care Lena Constante a avut parte de celula comună. Această operă a fost scrisă direct în limba română.
Ambele cărți au fost primite cu entuziasm de critică. Au fost traduse în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie. Nu există studiu despre gulagul comunist românesc care să facă excepție de aceste cărți.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lena_Constante
