31/01/2026
M-am ridicat către rădăcini și m-am pierdut printre țăranii și țărăncile care au poposit alături de noi, în cadrul expoziției ,,România. Reprezentarea portului popular în artă”, pentru a ne aminti ce popor frumos suntem!
Unul dintre chipurile extraordinar de expresive în fața căruia am zabovit multă vreme, este o reproducere după o fotografie intitulată ,,Bătrână în port popular din Nordul Moldovei”, anonim.
În fața celebrului tablou al lui Matisse, ,,La blouse roumaine”, nu am simțit însă nicio emoție. Poate pentru că până să ajung la el mi-am umplut sufletul cu tablourile care mi-au însoțit copilăria și nu a mai fost loc și pentru el sau poate pentru că nu am văzut în el acel ,,sentiment românesc al ființei" despre care vorbea Noica, acea amprentă românească pe care o recunoști cu inima și ADN-ul.
Uitându-mă la ,,Bătrână” o vedeam învârtind făcălețul în mămăligă cu o mână, cu cealaltă legănând copiii, o auzeam cântându-le un cântec de leagăn, învățându-i să spună o rugăciune, o vedeam cosându-și cămașa identitară în serile de iarnă, la lumina opaițului...
Până pe 8 februarie vă puteți bucura și dvs de această extraordinară expoziție, la Muzeul Național de Artă al Românei.
̆dăcini