22/08/2025
SAUL STEINBERG (1914-1999)
„Desenele lui Steinberg sunt mai puțin despre ceea ce vezi și mai mult despre ceea ce crezi că vezi.”, Robert Hughes, critic arta
Saul Steinberg s-a nascut la 15 iunie 1914 in Ramnicu Sarat, fiul lui Moritz si al Rosei Steinberg, familie care imediat d**a nasterea sa se muta in Bucuresti.
Moritz, tatal artistului are o mică tipografie și legătorie, iar mai târziu a început să producă cutii pentru bomboane și cosmetice. In acest magazin tanarul Saul a întâlnit pentru prima dată arta, sub forma reproducerilor folosite pentru decorarea cutiilor.
Steinberg a urmat liceul Matei Basarab Bucuresti care pune a accentul pe disciplinele academice (greacă, latină, filozofie, științe), precum și pe muzică și artă.
D**a absolvirea liceului, in 1932 se inscrie la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Filosofie, studii pe care le abandoneaza si pleaca in Italia pentru a se inscrie la Facultatea de Arhitectura din Milano. D**a finalizarea studiilor, pe fondul politicii fasciste, evreu fiind, este nevoit sa se refugieze in Republica Dominicana ca apoi, d**a aproximativ un an sa plece in Statele Unite.
In America s-a afirmat rapid ca desenator, grafician si ilustrator. Colaborează cu armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, realizând afise și desene de propaganda.
A colaborat peste 50 de ani cu revista The New Yorker, realizand sute de coperte si mii de desene. A expus in marile muzee americane si europene (MoMA, Whitney Museum), fiind considerat unul dintre marii umoristi vizuali ai secolului XX.
Este celebru pentru stilul sau ironic si rafinat, care combina caricatura, satira sociala si observatia psihologica. Tema sa constanta se refera la absurditatile vietii mondene, identitatea, politicul si relatiile interumane. Arta sa se traduce prin stil minimalist, aparent simplu, dar profund intelectual, cu o capacitate impresionanta de a transforma observațiile cotidiene în imagini încărcate de idei și ironie.
Desenele cu arhitectura și orase imaginare sunt in esenta un amestec între planuri urbane reale și fantezie abstractă. In anul 1976 publica desenul iconic View of the World from 9th Avenue, devenit simbol al satirii newyorkeze, practic lucrarea reprezinta o harta ironica a viziunii newyorkezilor asupra lumii.
Artistul se exprima prin linii aparent naive sau minimaliste pentru a construi imagini complexe, adesea cu un caracter abstract sau simbolic. El combina realitatea cu fantezia, deformând perspectiva și proporțiile pentru efecte vizuale și conceptuale. Simbolismul artei sale explica maniera prin care artistul trata desenele sale, mai exact prefera mai degraba anumite comentarii conceptuale decât reprezentări literale, invitând privitorul să reflecteze asupra societății și a condiției umane.
Steinberg are o estetică unică, greu de incadrat strict in arta modernistă sau caricatură tradițională, fiind mai degrabă un ganditor vizual, un observator ironic al lumii. Despre el insusi, Steinberg spunea ca nu este caricaturist, ci un „scriitor care deseneaza”, iar dovada ca arta sa nu este doar vizuala, ci conceptuala și intelectuala o explica cu claritate insusi artistul: „Incerc sa pun mintea in linii.”
In ultima parte a vietii primeste recunoastere internationala, expune masiv in numeroase muzee americane si europene, desenele sale fiind foarte actuale prin spiritul critic si subtililitatea lor.
Steinberg a fost un arhitect devenit desenator, un „scriitor vizual” care a ironizat lumea modernă prin linii simple, dar pline de profunzime.
Moare in 1999, la New York, la varsta de 84 ani, iar in anul 2000 Fundația Saul Steinberg a fost infiintata conform dorintei artistului, așa cm este stipulat in testamentul sau. Aceasta organizatie nonprofit are sediul in New York, SUA, si are ca scop principal promovarea studiului și aprecierii contributiei lui Saul Steinberg la arta secolului XX. Printre activitatile sale se numara dezvoltarea de baze de date, arhive, expozitii și publicatii, servind drept resursa pentru comunitatea curatoriala si academica internationala, precum si pentru publicul larg.