28/04/2026
Ornitoglosia Zorilor
Dacă ar fi să-mi aleg o religie
aș alege una care vorbește
în graiul păsărilor în zori,
atunci numele ei nu poate fi un cuvânt,
ci o deschidere.
Aș numi-o
Ornitoglosia Zorilor —
religia în care rugăciunea nu se spune,
ci se cântă înainte ca lumina
să știe că vine.
Dar poate că numele ei adevărat
ar fi mai aproape de o vibrație:
Liravia,
religia în care sufletul se trezește
odată cu prima aripă care taie aerul.
Sau poate:
Zorica Aerului,
unde credința nu se învață,
ci se ascultă.
Sau chiar:
Avemora,
religia în care fiecare om
își găsește propriul tril
ca pe un destin.
Dar dacă ar fi să aleg
numele cel mai vertical,
cel mai aproape de ceea ce a fost spus,
cel mai aproape de mine,
ar fi acesta:
Graiul-Păsării-Care-Te-Trezește
Nu e un nume, e un ritual.
E o identitate, o chemare.
Aș numi-o așa cm se numește o respirație
care nu știe încă dacă e rugăciune sau început de zbor.
Aș numi-o cu un cuvânt care nu se scrie,
ci se aude în stern,
în locul acela unde dimineața își pune prima lumină.
Aș numi-o
Religia Zorilor Care Vorbesc
sau poate
Graiul-Păsării-Înainte-de-Lumină,
dar adevărul e că numele ei
nu poate fi prins într-o singură formă.
Pentru că religia asta nu se rostește,
se ascultă.
Nu se învață, se trezește.
Nu se predică, se respiră.
Și dacă ar fi să o spun cu adevărat,
așa cm mi-ar ieși mie,
în felul în care iese
când nu mai cauți nimic,
aș numi-o așa:
Religia care mă învață să aud lumea
înainte ca lumea să mă audă pe mine.
©️ Lidia Popa
