01/03/2026
ÎN MEMORIA DOAMNEI ELEONORA STAMATE, O MARE DOAMNĂ A SCRISULUI ROMÂNESC!
„ÎNTOARCE-TE MIRCEA ACASĂ... NICOREȘTIUL TE AȘTEAPTĂ”
AUTOR STAMATE ELEONORA.. RĂDĂCINILE SUNT CELE CARE NE CHEAMĂ ȘI, SĂ PRIVIM SPRE VIITOR NE ÎNDEAMNĂ!
Tudosia Lazăr
Citind cartea , realizezi că autoarea a avut ca scop esențial trecerea în revistă a unei game variate de trăiri sufletești, legate de trecut, prezent și de perenitatea omului în timp. Prima parte a acțiunii este o frumoasă disertație făcută legăturii intrinsece dintre om și natură, dintre om și locurile în care se naște, se dezvoltă și ajunge la maturitate. Trăinicia acestor sentimente, liantul care le dă puterea să reziste vicisitudinilor timpului, este credința în Dumnezeu, cel care călăuzește pașii tuturor și care ne determină faptele. Este CEL care a creat mediul în care omul să facă ceea ce îi dictează liberul arbitru, CONȘTIINȚA! Frumusețea naturii locurilor descrise, dau un plus de valoare acestor trăiri umane. Autoarea, cea care uneori își asumă rolul de povestitor, punctează cu precădere legătura dintre oamenii locului cu vatra strămoșească, cea care le asigură liniștea spirituală, bunăstarea materială, care-i înfrățește cu natura și care este veriga hotărâtoare în iubirea purtată locurilor natale. Voi parafraza aici cele spuse de poet.
Casa părintească nu se uită și nici nu trebuie vândut plaiul strămoșesc! Un spațiu larg ocupă descrierea obiceiurilor, a vieții de zi cu zi, din întinderea bogată a Nicoreștiului, o regiune renumită prin bogăția dar și pentru hărnicia gospodarilor care o înfrumusețează. Nu degeaba se spune că „omul sfințește locul”! Cât de frumoase sunt obiceiurile în zilele de sărbătoare, cm sunt ele respectate și trecute prin filtrul credinței, frumusețea portului popular, atât la bătrâni cât și la tineri, smerenia cu care respectă toate datinile, reiese din mărturiile povestite direct de către un grup de prieteni care au copilărit și care au simțit primii muguri ai dragostei când au ajuns la anii tinereții. Cei care, ajungând oameni maturi au adunat bune și rele, bucurii și tristeți, împliniri sau dezamăgiri. Dialogul dintre aceștia face ca expunerea să fie antrenantă și foarte plastic redată. Și care acum, sunt „martorii trecutului”!
Constantin, Alec, Neculai și Mircea erau prieteni de nedespărțit care de fiecare dată își povesteau sentimentele fără ocolișuri, tot astfel și dorințele. Întrebări existențiale despre fericire, ce înseamnă și rolul jucat în viața fiecăruia, erau dezbătute cu naivitatea vârstei care nu le dădea pace. Autoarea creează adevărate tablouri ale trăirilor sufletești, oglindite în culorile luate, parcă, din coada curcubeului celest. Între toate un rol preponderent îl ocupă personalitatea lui Mircea Drăgan, cel pentru care autoarea face o adevărată descriere a arborelui genealogic al celui care a fost un mare compozitor și un mare om de cultură. Este doar un exemplu dintre multe alte personalități care au trăit în Nicorești și care au lăsat zestre acestuia un frumos renume pentru urmași. Mai este evidențiată și prezența primarului localității, cel care a știut să gospodărească locurile și, cu faptele sale de omenie să le sfințească. La fel ca Mircea Drăgan și acesta a trecut în neființă lăsând în urma sa frumoase aduceri aminte, prețuirea generațiilor viitoare și regretul că au plecat prea repede spre infinitul cerului înstelat. Mărturiile celor care i-au cunoscut și care i-au prețuit susțin tot ceea ce realitatea vremii a consemnat.
În derularea acțiunii apar și mărturiile unui grup de tineri, din generația actuală care a preluat toate valorile tradițiilor, ale portului, ale modului de viață din casa în care au crescut, ei fiind cei care vor duce mai departe ștafeta părinților și a bunicilor lor. Din dialogul pe care-l poartă între ei, aflăm că iubirea pentru folclor s-a perpetuat, că acum este concretizată în existența unui grup de tinere care au voci minunate și care au înființat grupul vocal „Fetele din Nicorești”, grup care colindă țara ca să le facă cunoscute și prețuite! O altă „bijuterie” cu care mamele, bunicii și toți nicoreștenii se vor mândri! Și de care va afla toată țara! Este firesc să se întâmple așa pe meleagurile pe care le-a binecuvântat Marele Domnitor Ștefan Cel Mare, cel care a construit nenumărate biserici, altare de credință pentru urmași, cel care a apărat ținuturile cu sabia și cu jertfa multor bravi oșteni, printre care frații Nicoară.
Prin vitejia lor și spiritul de sacrificiu aceștia au rămas în amintirea și istoria locului. Drept recunoaștere, urmașii lor le-a pus numele ținutului din care provin. Lor li se datorează în fapt denumirea acestor minunate locuri. Spre final autoarea își reia rolul de povestitor, de pe acest piedestal realizează o metaforă existențială, cu întrebări care-și caută răspunsuri, cu speranțe date de viața mai mult sau mai puțin fericită, cu doruri îndreptate spre cer, căutând perechea pentru fericire, cu resemnarea în fața divinității, cea care pentru fiecare scrie un destin. Este chemarea dată de trecerea ireversibilă a omului prin timp! În drumul său spre eternitate, va lăsa vie amintirea trecerii sale prin viață doar prin faptele sale, bune sau rele!
Ca o notă inedită, înainte de finalul cărții, autoarea provoacă cititorii la un „concurs” ale cărui răspunsuri se află în subiectul cărții dar pe care doar cei care o vor citi le vor ști. Micuțul concurs care este de fapt finalul cărții are menirea de a puncta cele mai importante date biografice din viața Nicoreștiului. Este un concurs simbolic, oricum toate acestea sunt cunoscute și nu se uită, ele sunt zestrea și fala tuturor locuitorilor, moștenirea strămoșilor de-a lungul timpului. Întreaga acțiune a cărții constituie un „MOZAIC” al vieții sociale, care se desfășoară într-o frumoasă zonă din țară. NICOREȘTIUL. Personajele sunt oameni obișnuiți care prin ceea ce au făcut sau încă mai fac, au convins pe scriitoarea Eleonora Stamate să le dedice această carte, pentru a imortaliza în timp faptele!
EPILOG
Poate că de multe ori ne întrebăm: „oare care este menirea mea, care-mi este destinul care pașii mi-i va îndruma?! Nimeni nu va ști să spună! Dar, cu fiecare pas făcut prin ani pe cărarea vieții, ne dăm seama că, prin ceea ce facem, vorbește DESTINUL! Eu, prin ceea ce scriu nu fac altceva decât, să fiu în armonie cu acesta. El este cel care mi-a hărăzit să scriu pentru sufletul meu și pentru toți cei care iubesc să citească, iubesc CULTURA ROMÂNEASCĂ!
Cu prețuire pentru cititori, TUDOSIA LAZĂR
