23/03/2025
„Timp de ani, a simțit că nu aparține nicăieri. Privea lumea din umbră, în timp ce toți păreau să aibă un scop, o direcție, un rost. Zâmbea fals în fața altora, dar se destrăma în tăcere, noapte de noapte.
Într-o zi, s-a prăbușit. Nici lacrimile nu mai voiau să curgă. A închis ochii și a zis: ‘Gata. Nu mai pot.’
Dar chiar atunci, o voce mică din interiorul ei a șoptit: ‘Mai încearcă o dată.’
A fost de ajuns. A ieșit din casă. A făcut primul pas spre vindecare. N-a fost ușor, dar astăzi... azi zâmbește sincer. Nu pentru că viața a devenit mai ușoară, ci pentru că ea a devenit mai puternică.”
