09/12/2025
Academia Română va decerna mâine, 10 decembrie 2025, premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2023. Cu bucurie anunțăm că volumele catalogului raisonné „Valentina Rusu Ciobanu”, parte a proiectului Asociației pentru Cultură și Arte Arbor / Arbor Institute for Culture – „Valentina Rusu Ciobanu. [RE]Descoperire”, vor fi distinse cu premiul „George Oprescu”, acordat lucrărilor din domeniul istoriei artei, la secţia de arte, arhitectură şi audiovizual.
Adresăm sincere felicitări membrilor echipei editoriale și întregului colectiv de proiect, precum și colaboratorilor de pe ambele maluri ale Prutului, care au contribuit, de-a lungul ultimilor cinci ani, la atingerea scopului propus: redescoperirea Valentinei Rusu Ciobanu ca o figură feminină majoră în arta contemporană românească.
Echipa editorială:
Victoria Nagy Vajda – manager de proiect, editor; Constantin I. Ciobanu – istoric de artă; Codrina-Laura Ioniță – istoric de artă; Rodica Ursachi – istoric de artă; Vitalie Ciobanu – scriitor; Mircea V. Ciobanu – istoric literar; Mirela Nagâț – redactor; Ioana-Raluca Flangea – corector; Elena Balinschi – cercetător, Biblioteca Națională a Republicii Moldova; Aurelian Lavric – cercetător, ANA; Serioja Bocsok – designer grafic; Aurelian Ardeleanu – pre-press; Iurie Foca – fotograf.
Colaboratori:
Bogdan Crețu – scriitor; Doinel Tronaru – responsabil comunicare și PR; Anna Florea – designer animație; Șerban Ilicevici – compozitor; Aliona Ciobanu, grafică; Ludmila Toma – istoric de artă; Natalia Chernysheva – curator, Galeria de Stat Tretiakov, Moscova; Polina Kolomeeț – director adjunct Patrimoniu, MNAM; Tudor Stavilă – istoric de artă; Natalia Polikarpov – traducător; Doina Gaideu – bibliotecar; Ludmila Vasilache – director, Moldova 2, Teleradio-Moldova; Nina Parfentie – director Patrimoniu, Radio Moldova; Aurelia Felea – cercetător, ANA și alți importanți colaboratori.
Producție catalog:
Echipa Fabrik
Co-finanțatori proiect:
Administrația Fondului Cultural Național și Guvernul Elveției, prin Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Parteneri:
Biblioteca Națională a Republicii Moldova; Agenția Națională a Arhivelor din Republica Moldova; Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova; Fundația SANTAVINERE; Ambasada Republicii Moldova în România; Muzeul Național de Artă al Moldovei; Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău; Muzeul Național de Istorie a Moldovei; Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova; Revista „Timpul”.
Adresăm sincere mulțumiri familiei Sanciuc Rusu Ciobanu!
Sculptorul Gheorghe-Alexandru Zaharia și autorii lucrării „Valentina Rusu Ciobanu: [Re]Descoperire” se numără printre laureații premiilor acordate de Academia Română pentru anul 2023. Academia Română va decerna, în 10 decembrie 2025, premiile pentru cele mai valoroase creații științ...