18/03/2026
În aceste clipe de adâncă tristețe, în numele redacției revistei FREAMĂT, îmi exprim profunda durere și respectul nemărginit față de trecerea la cele veșnice a celei care a fost Aurelia Oancă – suflet ales, creator de lumină și glas poetic ce va rămâne viu în eternitate.
A plecat dintre noi nu doar un autor, ci o inimă care a știut să transforme trăirea în vers, dorul în lumină și iubirea în nemurire. Cuvintele sale nu vor amuți niciodată, pentru că ele au fost, sunt și vor rămâne puntea dintre efemer și infinit.
Așa cm însăși scria, într-un freamăt al sufletului său:
„Universul cu-a lui stele s-a-nvoit să-i dea o stea,
Pe Luceafărul din ele ca iubirea ei s-o dea,
Celui care-n zări privește din înaltul cerului
Și cu ochii iscodește ochii dragi ai dragei lui.
Într-un zbucium de furtună el coboară pe pământ,
O cuprinde-n a sa mână și-i șoptește al său gând.
În sărutul care-l arde amețind de-al său fior,
Steaua-n brațele ei cade transformându-se în dor.
Iar apoi lumina Lunii se ascunde-n primii zori,
Lăsând peste pragul lumii doar lumină, dor și flori!”
Astăzi, acea stea s-a întors în Universul din care a venit, lăsând în urma sa lumină, dor și o amprentă de neșters în sufletele noastre. Poezia sa devine acum ecou etern, iar glasul ei – o șoaptă blândă în liniștea cerului.
Ne înclinăm cu respect în fața memoriei sale și păstrăm vie moștenirea pe care ne-a dăruit-o prin fiecare vers.
Drum lin către lumină, Aurelia Oancă.
Vei rămâne pentru totdeauna parte din freamătul nostru.
Redactor-șef,
Claudiu Filip
Revista FREAMĂT