01/10/2022
Soarta lui Tusko
35x45 - acril pe pânză
Este anul 1962, în urma proiectului "MK-Ultra" finanțat de CIA, elefantului Tusko i s-a administrat o doză extrem de mare de acid lysergic diethylamide 25(pe scurt L*D), cu scopul de a observa dacă reușesc să reproducă un "mod de psihoză". A fost utilizat un elefant deoarece are creierul similar cu cel al oamenilor.
Cercetătorii implicați în acest proiect au fost Louis Joylon "Jolly" West și Chester M. Pierce, ei fiind în momentul respectiv, doctori ai Universității de Medicină din Oklahoma.
Din nefericire, Tusko a fost injectat cu o doză de 297.000 de miligrame de acid lysergic. Aceasta fiind cea mai mare cantitate de L*D din istorie, administrată vreunei ființe. Recordul se menține până în prezent. Ca să înțelegeți cât de masivă era doză, pentru un om este suficient să ingereze 23-25 de miligrame de L*D ca să fie "high" timp de 12 ore.
Revenind la elefantul nostru, primul efect observabil a fost o stare de agitație violentă, iar în următoarele 5 minute a rămas întins pe pământ ne mai având capacitatea de a se putea ridica. Tusko a început manifeste convulsii puternice și dificultăți în a respira.
Oamenii de știință, i-au injectat intravenos promazine hydrochloride pentru a elimina spasmele, dar efortul a fost inutil. O ultimă încercare de a salva elefantul, a fost atunci când i s-a administrat o altă injecție de data aceasta conținând pentobarbitat sodium. Din nefericire Tusko, a fost declarat mort 100 de minute mai târziu.
La autopsie s-a constatat că elefantul a decedat în urma spasmelor laringelui și s-a stins asfixiat.
În 1982, la 20 de ani de la tragicul experiment, are loc o nouă cercetare ce implică L*D și elefanți. De data aceasta, profesorul de psihofarmologie Ronald Siegel, a pus în practică un studiu similar, utilizând 2 elefanți(F/M) cărora le-a administrat pe cale orală acidul lysergic, doza fiind atent calculată pentru a evita greșelile precedente.
Concluzia profesorului Siegel este că foarte puțin probabil Tusko a decedat datorită L*D-ului, ci mai degrabă din cauza cocktailurilor de droguri care i-au fost injectate după (Promazine Hydrochloride / Pentobarbitat Sodium).
Aceste incidente au avut efect mare asupra culturii pop și au influențat artiști de pretutindeni, precum: Cypress Hill (Albumul " Elephants on Acid"), trupa de rock Tusko Fatale (în special piesa "The unfortunate elephant") și pictura din această postare pe care o puteți observa.
SURSA: "Elephants on acid" de Alex Bosse.